Cauta
Actualitatea literara - GRAFFITI. AFISE. INSOMNII28/03/2018


Turbulenta noastra existenta ne prilejuieste si constatari optimiste: scriitorii bacauani sunt in general longevivi. Radu Carneci (stins din viata la 89 de ani), a reprezentat o proba de vitalitate, Sergiu Adam si George Balaita au gustat bucuria de a fi octogenari, Viorel Savin, sanatos si bataios ca intotdeauna, mai are suficienta vreme ca sa-si pregateasca, la Luncani, „un sfarsit demn”, cum declara intr-un interviu. Printre noi se afirma scriind aproape zilnic un alt patriarh al poeziei romanesti, Ovidiu Genaru (foto). In pofida aparentei fizice delicate si fragile se dovedeste plin de nerv, mereu proaspat si inventiv in tot ceea ce asterne pe hartie. „Graffiti. Afise. Insomnii” (Editura „Ateneul Scriitorilor”) este un volum eterogen incluzand trairi, teme si motive diverse. Poezia lui Genaru pare doar la prima vedere explicita, ea fiind in esenta un conglomerat de subtilitati. Sensurile se decoperteaza de multe ori dupa ce-ai inchis cartea. O poezie care pune in dificultate comentatorul ramas adesea siderat precum in prezenta muzicii de calitate pe care orice incercare de deslusire ar intina-o. Frumusetea nu trebuie demonstrata; pur si simplu trebuie expusa. Prezentarea unui volum scris de Ovidiu Genaru ar fi o insiruire de incantatoare si inteligente citate. Dupa opinia poetului, graffiti e „internetul frustratilor” povestind „alchimiile intunericului”. Are proprietati curative: „lezeaza in plex binele public si vindeca”. Alunga ura din speta umana, invatand-o iubirea. Este omniprezent, inclusiv in mediul rural unde: „Mama mesteca mamaliga foamea vrea sa manance.” Un „Graffiti pe zidurile liceului”, una din cele mai bune piese ale volumului, extinde trairea adolescentina pana la contururile existentei de scriitor ilustru. „Afisele” se dovedesc bune ocazii de a lansa micropoeme: „Biblioteca isi boceste prizonierul./ Viata il felicita.” sau „Numele meu impovareaza lirica./ Acest lest care ma onoreaza”. Sunt succinte notatii sugestive, virtuale seminte ale unor mari poeme: „Femeile totusi femeile leagana altfel aleile./ Alcoolizati copacii. Curburile ne dau vertijuri.” Cat priveste insomniile, ele provoaca „ziua cea mai lunga/ de la miezul noptii” fiind controlate doar de mai marii intunericului. Intalnim frecvent in poezia lui Ovidiu Genaru o sanatoasa unda de umor: „Exista si asa ceva: om intins pe catafalc ciuruit/ de prea multe onoruri./ Pansat apoi cu insulte. A doua zi.” Umorul devine debordant intr-un „Graffiti de un vagon de clasa a III-a”, dedicat „cersetorului de cafea” si incluzand truvaiuri ce frizeaza absurdul. Ovidiu Genaru face parte dintre acei poeti care, pedaland pe aripile inspiratiei, sustinuti de uneltele talentului si experientei ating sublimul, il contempla cu oarecare spaima si, de teama de a nu cadea in lirism ori neverosimil, simt nevoia de echilibru pe care-l realizeaza cel mai adesea prin apelul la umor. O ironie binevenita, concentrata, asa cum bunaoara am intalnit la Calistrat Costin, e drept mai abundenta cantitativ. La Genaru interventia ironiei ori persiflarii anihilante este mai discreta si mai eficienta. Un exemplu tipic il consitituie portretul facut lui George Bacovia, imbinare de sublim si grotesc, de avanturi celeste iute reprimate prin insusiri prozaice. Pastrand decenta, putem afirma ca si portretul creionat motanului Zoro este la fel de bine realizat prin jocul notiunilor inteligent si abil asamblate, trezind inefabilul in plin profan.

80 DE ANI IN FERMECATORUL GRI DE BACAU

Existenta se dovedeste pentru Ovidiu Genaru un chibrit umed posibil de activat doar de rug sau de o idee despre foc. Lumea este supusa unei eterne metamorfoze: „Pleaca Estul vine Vestul/ ne-a ramas pe tejghea restul”, „Pe unde s-au sfasiat leii eternizeaza lacusta.” Se adauga si alte incercari de a defini circumstantele: „Saptamana e un sir de proaspete zile de luni”, unele poetice: „Sampania orizontului e marea.”, altele cu aspect de sarade: „Timpul nu curge. Vremea e inlauntrul vremii.” Poetul insusi nu este decat o entitate neglijabila in perspectiva nemarginirii: „Sunt si eu o globula rosie pandita de leucemie.”, un „profesor de gumilastica”, dar avand „mana mea blestemata/ mana cu care scriu”, un „Cehov de Moldova”, traind intr-un oras cu mohorate cartiere in care „persoane secrete/rod cotoare de vise in bezna”, „atarna tablouri cu fericire”, „zac de prea multa iubire” sau traverseaza lumea „carandu-si groapa in spate”. Manechine gresite, invelite in balsamuri inerte,dand buzna la psihiatru. Unele motive au caracter redundant, precum circul „despre care/ ne place sa credem ca ar fi cerul instelat.” si nu este decat „o panza putreda ce ne inchide in acelasi spectacol” sau senectutea, vazuta ca o succesiune de ziduri concentrice cu frize ingeresti: „auzi cum imbatranesti” (superba sinestezie); „ de unde mi-am luat batranetea nu stiu/ n-am avut nevoie de ea” („Intuneric progresiv”). Mecanismul lumii pare a fi amorul global, „grand amor auto”, adica „un schimb de hormoni liantul ovulul si taxa”, caci „visul oricarei celule este sa devina doua celule”. Nu este singura afirmatie socanta. Iata si altele: „Dupa barbarii invinsi vin alti navalitori mai proaspeti// Atunci/ topiti bibliotecile sa facem din ele paduri”; „Sa citesti «Biblia cu lupa lui Marx»”; „Vai ma dor bataturile cred ca se schimba veacul”; „va fi un veac cu imitatii de imitatii”; „magarii copitelor se cred privighetori”; „cartile toate au fost scrise/ Le asezam in raft sa se citeasca intre ele” etc. Capacitatea de a concretiza inefabilul, de a crea poezie din resturi prozaice, de a trasa linii memorabile pe albul imaculat al vietii/ hartiei rezulta din sutele de sintagme originale si sugestive, proba de rafinament la care talentul nativ a reusit acceada prin indelunga exersare si perfecta coordonare a miscarilor impuse de actul poetic. Spre finalul cartii, obsesiile titulare se estompeaza lasand locul unei molcome iubiri tarzii („vara de noiembrie” a lui Blaga), ce inunda paginile cu o fermecatoare aura lirica, adevarata „licoare e zeilor”. Volumul se incheie cu impresiile din cateva capitale si renumite locuri europene. Nu descrieri turistice, desigur, ci perceptii convertite in vers incarcat de semnificatie. Maniera e cea stiuta: lirism si deriziune. In Provence „vale si deal in stoiuri de grauri/ deseneaza idei care pier”, la Venetia „am vazut pesti zburand in piata San Marco”, in schimb la Yorkshire, pe aeroport, „singura/ musca lihnita de foame din Anglia/ ateriza/ pe o dulce pata de forma Romaniei/ de pe valiza mea unsuroasa/ Si/ cu nesat incepe sa suga”. Cea mai buna afacere o realizeaza poetul in Toscana: nepretuitul sau suflet bizantin pentru iluminarea si umbrele Florentei, plus, ca imprumut, chiparosii colinelor. Atractia italica este veche in creatia lui Genaru. Fie-mi permis sa amintesc faptul ca in 1971, descoperind in „Romania literara” o poezie dedicata pinilor Romei nu m-am putut abtine sa nu impart bucuria lecturii cu pustii mei de clasa a V-a care au reactionat mai mult decat satisfacator. Au trecut 46 de ani de atunci, fenomenul literar a traversat schimbari structurale ori numai formale („Poezie cu lustru epoca ta a trecut./ Vrem sunet de pietris manuit cu lopata. Vrem/ asprimi./ Iubiri gonflabile. Nevrozele deriziunii./ Vrem un trecut imprevizibil. Contestam./ Nu stim ce anume. Dar vrem.// Tu ai ramas ultimul mohican liric./ Imbatranim generatie calofila.”), dar poezia lui Genaru continua sa dea senzatia de prospetime datorita unui izvor intern de innoire perena. Reteta succesului pare simpla: „Mama mi-a zis ca Dumnezeu iti face bagajele/ chiar din prima zi./ Valiza se afla in cer si/ numai el are cheitele de la incuietori/.../ Bagajele sunt deja pregatite/ pui ceva merinde in traista sa ai pentru drum/ si/ salut!/ Ne vedem in Istoria Literaturii Romane”.

P.S.: „Pe maine soarece de carti/ Pe maine domnule Genaru.”
Prof. Artistotel Pilipauteanu, Onesti


Sperante

Ocolit de cararile imbatranitului timp
te-as astepta din nou afara
lunii,
eu absolut,
impersonal si abstract.
Si totusi seara de seara prin cerul carunt
trece o mierla cu o mireasa in cioc
incalzind blajinul haos.
Mai sunt sperante?


Graffiti cu o ceasca de cafea

Locuiesc la etajul 8. Pe fatada
am incrustat stema casei; o ceasca de cafea
cu buza subtire.
Am cercetat heraldica. Simboluri militare
arme trufie ducate. Cuceritori
si invinsi pe scut sau sub scut.
Adancimi in urmasi.
Un lant de sange,
Un viitor pierdut
O ceasca de cafea cu buza subtire.
Nu aur
nu emailuri. O modesta imagine
care sa-i placa lui Dumnezeu. Cafeaua
o bem dimineata impreuna dupa orele 9.
Daca urci
urmareste pe scari sursa aromelor. La capat
sunt eu. Intra fara sa suni.
Am nevoie de umbre.


Ignoranta

Prin intuneric ai simt leganarea de sold marin.
Luna e calda si goala.
In cuib de menta sanul trandav.
Ea nu stie si totusi ma invata.
Noapte ajuta-ma,
Ah instruita esti tu ignoranta.
Versuri de Ovidiu Genaru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
Ovidiu Genaru
#2 : 13/04/2018, 12:50
Va multumesc, domnule Aristotel, pentru rafinatele elogii aduse poeziei mele. Sunt un om modest si am convingerea ca nu le merit decat in parte. Ma uimeste in comentariul dv. simtul rar si rabdator de a cauta frumuseti cu o bucurie neintalnita vreodata la obositii nostri critici de "profesie", care, partinitori, isi apara gasca, ori sunt lipsiti de gust sau de placerea de a consuma poezia acolo unde aceasta este evidenta. M-ati surprins sincer placut, nu credeam ca mai pot exista astfel de devoratori de lirica intr-o vreme atat de vrajmasa poeziei si culturii in general. Va felicit ca existati. In Dv., cu siguranta se afla un suflet ales. Inca odata, mulumiri.
Cu toata pretuirea meritata, Ovidiu Genaru
Peter Rotary
#1 : 28/03/2018, 15:26
Absolut fermecător,superb acest Ovidiu Genaru.Ofera literelor românești o poezie
cu rădăcinile în paradis.Dumnezeu să-l țină sănătos,sa se bucure de recunoștință binemeritata și să ne bucure cu
alte și alte versuri capabile să ne vrăjească sufleteste


IMAGINEA SAPTAMANII

Pictura realizata de Carmen Mocanu