Cauta
Actualitatea literara - Instant Story30/07/2018


Spre deosebire de alti scriitori care ignora pe buna dreptate clasificarile, incadrarile si canoanele teoriei literare, Mihai Buznea (foto) este preocupat de relatia gazetarie-literatura. Incercand o disociere si chiar o definire de gen nou, apeleaza la opiniile unor esteticieni: "Jurnalismul este literatura la repezeala" (Mathew Arnold) sau "Ziaristica este literatura pe coltul mesei" (Sara Pariot). Despicarea firului in patru, disocierea intre ziaristica, publicistica, jurnalism si gazetarie este neproductiva si, in mod judicios, "Dictionarul de neologisme" al lui Florin Marcu le grupeaza in acelasi articol. Cat priveste relatia gazetarie-literatura, ea nu este un fapt singular. Filosofi precum Cioran, Noica, Plesu, Liiceanu au incontestabil talent literar. La randul lor, scriitorii considerati ca atare fac opera din jurnalism superior: Calinescu, Breban, Cartarescu. Ce sa mai spunem de cronicarii sportivi Radu Cosasu, Fanus Neagu ori despre eseistul Ioan Chirila? Imediat dupa Revolutie, "pontiful" criticii si istoriei literare romane (l-am numit pe Nicolae Manolescu) declara ca "reportajul nu este literatura". Dar atunci cum pot fi receptate operele lui Geo Bogza, "Tara de piatra" si "Cartea Oltului"? Ca si Mihai Buznea, subscriem opiniei lui Tom Brokar: "Totul este sa povestesti intamplari.". Bineinteles cu sarm, asa cum o face scriitorul bacauan, de 50 de ani, in volume sugestiv intitulate: "Mic tratat despre berbeci", "Efectele perverse", "Cocteil cu praf de pusca" sau "Bolnav de undita". Cele 24 de povesti incluse in "Instant story", Editura "Ateneul Scriitorilor", 2017, sunt grupate in doua capitole, putand fi considerate "momente si schite" perfect potrivite pentru a insoti cafeaua de dimineata. Asa le-am si citit, cate una pe zi, cu reflectiile de rigoare si pornind cu un plus de intelepciune si curaj pe "lungul drum al zilei catre noapte".

Miere si fiere

Luand ca punct de plecare una dintre ineptiile lui Stalin, "Veselia este cea mai remarcabila calitate a Uniunii Sovietice", Mihai Buznea tese ganduri cu adevarat vesele pe seama eternului cuplu primordial, perceput in ipostaza comsomolista sau a realismului socialist si proletcultismului. Terapia rasului actioneaza eficient asupra marasmului lasat asupra vremurilor tulburi, "ras molipsitor cu gust de agurida". Totusi, cu superficiale speculatii, prozatorul, in ciuda experientei sale existentiale prodigioase (ne-ar putea da lectii la multe capitole), pare a fi inceput cartea cu stangul. Peisajul se schimba insa cu a doua secventa, "Doi ochi albastri". Calatorul-jurnalist reediteaza aventura frantuzului radiografiat de V. Alecsandri acum aproape doua secole. "Limuzina" care-l duce in "Paradis" pe soseaua "Hopuri-Hopurele" este o sareta cu o iapa chioara, manata de un vizitiu morocanos dar cu replici sarcastice, pe un taram de imensitate si relief selenare. In aceasta pustietate sinistra traiesc totusi oameni, o lume aflata parca la sute de ani de civilizatia informatica. Si totusi aici este locul in care se produce intempestiva revelatie a frumosului in grotesc. Uzand de antiteza, prozatorul incepe cu un portret in care burlescul cade in valuri:

"O nevasta tanara intregeste asistenta. Scurta, lata si-ndesata. Latifundiara ar categorisi-o un sugubat. Desculta si cu calcaiele crapate de-ai putea sa plantezi in ele ceapa ori niscai cartofi. Un cap mare precum un harbuz dolofan, cu o podoaba de par latos, proptit pe niste umeri de gladiator roman sau, ca sa fim mai monderni, de luptator K1." Si incheie printr-un amanunt care ar putea contracara intreaga vulgaritate a acestui "mameluc cu fusta": ochii teribil de frumosi: "Albastri si catifelati, curati si stralucitori precum cerul dupa o ploaie repede de vara. Adanci si limpezi. Expresivi, tandri si provocatori. Prezenta divina pe o fata anosta, brazdata de trudele zilnice ale pamantului". Urmeaza firesc banalele reflectii asupra criteriilor conform carora divinitatea intelege repartitia harurilor si atributelor omenesti.

Dupa ce se revolta justificat fata de lipsa bunului simt in materie de creatie literara (cazul "Suge-o, Ramona"), Mihai Buznea ofera in contrapartida o proba despre cum pot fi tratate subiecte delicate intr-o maniera nu numai eleganta, dar si artistica. Povestea "Maciuca" preia un motiv din Brailita lui Terente, il sugereaza aluziv, dar cititorul il percepe direct, senzationalul intamplarii fiind dublat de redarea atmosferei si a moravurilor din epoca. O bijuterie scriptica, un superlativ literar il constituie "Don Juan impintenat". Pe langa elementul supriza (cititorul mai putin intuitiv incepe degustarea unei povesti cu 13 fete superbe), apar elemente descriptive oportune si cu efect, natura invadandu-ne cu frumusetile ei ornitologice si montane. Interesant este portretul laudarosului cu aventuri amoroase. Din practica stim ca acesta este un apstinent a carui imaginatie lucreaza debordant, iar pus in fata faptului care ar putea fi implinit, da bir cu fugitii. O povestire a lui Mihai Buznea contorsioneaza sirul obisnuit al inventiilor, gratie unui Cupidon-farseur. Cuceritorul este el insusi asediat intr-o maniera atat de eficienta si de rapida, incat in scurt timp se trezeste gol-pusca intr-un apartament bine dichisit si parasit pe moment de fiinta afrodisiaca. In locul gealatilor care ar trebui sa-l ia la bataie, sa-l jefuiasca si sa-l arunce gol in strada, apare o asistenta numeroasa si vesela, gustand din plin farsa pusa la cale de amfitrioana. Victima, cu un rest de orgoliu, petrece cu nostima vanatorita si cu spectatorii pana in zori. Nedumeririle renasc in momentul in care seducatoarea il ia delicat de nas, alintandu-l cu apelativul "Mincinosule!", cuvant cheie pentru sensul fabulistic al povestirii. Farmecul se naste din contrastul dintre orizontul de asteptare al cititorului si supriza pe care i-o pregateste scriitorul. Un calator de pe vremea trenurilor cu abur intalneste intr-un vagon de clasa a II-a, cu banci de lemn temeinic lustruite, iubirea vietii lui. Prozatorul impodobeste femeia-zeita cu toate atributele frumusetii si elegantei, din care voi cita doar acest superlativ inedit: "Era frumoasa precum cuvintele care nu o pot descrie". Eroul, care obtine si o intalnire, exulta de fericire, dar, in final, un amanunt neprevazut il reduce la tacere si imposibilitate. Iubirea lui nu are masura scontata.

Viata ca o tragicomedie

Si al doilea capitol al cartii incepe cu un preambul teoretic, un leac eficient pentru grafomanii convinsi ca searbada lor existenta este un pretios roman. Desigur, fiecare dintre noi a fost eroul sau macar martorul unor miniintamplari semnificative. Dar cati au si talentul de a le transfigura? De a oferi "baliverne colorate" prelucrate artistic. Mihai Buznea reuseste. Pentru el, caruia inspiratia ii pune la dispozitie o sumedenie de titluri, incat utilizeaza cate doua ("Doi copii ai nemuririi"/ "Frumusete crepusculara", niste mosnegi din gara Goioasa devin subiect de icoana: "Par sculptati din calcarul gri-laptos al muntilor Megiesi. Putintei la trup, dar cu niste fete de arhangheli impacati cu viata, impodobite de niste mustati stufoase, de un alb imaculat cu varfurile rasucite in sus, ce le confera un aer maiestuos, as zice, chiar imperial".

Din potriva, niste zilieri agricoli, lipsiti de cultura si noroc, pe care nici strainatatea nu i-a putut digera, invadeaza trenul personal pe traseul Barbosi-Adjud asemenea unei hoarde preistorice, exaland mizeria mintala si corporala. Mini-bildungsromanul pe care il promite proza intitulata "Casa" devine pana la urma o bonoma impletire de grotesc, mila si ras terapeutic in buna traditie romaneasca a rasu-plansului. Lunga si bogata experienta de viata ii permite lui Mihai Buznea edificatoare analize comparative. Antiteza vremurilor este oglindita de televiziunea de altadata (integrala Shakespeare, integrala Caragiale, "Linia maritima Onedin", "Om bogat, om sarac", "Poldark", "Kojak", "Colombo", concerte-lectii, teatru TV, duplexuri Eurovizion, seratele lui Iosif Sava) si cea de astazi ("Inima de tigan", "Las Fierbinti", "Te pui cu blondele?", "Nora pentru mama" si alte productii de mahala-TV care te delecteaza pana la greata). Prozatorul isi puncteaza textele cu observatii cinice dar adevarate: "Omul se naste sclav al burtii, traieste ca servitor al gurii si moare cu gandul neimplinit al dorintei de a fi satul". Prima vivere...serveste lectii de minima moralia: "Felia de paine cu unt mancata in fata flamanzilor este expresia necuviintei hranite de lipsa bunului simt si a educatiei, expresia arogantei".

Portretele bine creionate sunt pitoresti si nu rareori caricaturale. Gaita, alias agasanta "moderatoare TV" are "o gura cat melita programata sa bata recorduri in materie de sporovaiala", stie totul si nimic, ii place sa se asculte, e "flecara, guraliva, limbuta, palavragioaica, se tine scai de ideile-putine si proaste, pe care insa le sustine cu tupeul celui ce se crede cu o craca mai sus." Concizia, sustinuta de comparatie si enumeratii, derulata de ironia debordanta razbuna toata anduranta telespectatorului excedat de atari prezente mediatice. O ploaie de ziceri inteapa, dar si incanta: "pe meleagurile noastre, vestile bune ajung greu sau chiar deloc"; second-handul functioneaza principiul "ce tie nu-ti place, da-l altuia si fa-l fericit"; cutare lucru "este mai greu de gasit decat apa ne-nceputa ori transpiratia de paznic"; tineretul actual trebuie "sa invete bunele maniere fara sa le vada la nimeni". Unele sunt de sorginte populara: "sampania este pentru clasa muncitoare care o bea prin reprezentantii ei"; "sa cresti mare si voinic/ fara sa mananci nimic"; "daca vreti sa fiti destepti, inchideti televizorul". Altele sunt culese din clasici: "Moda nu este altceva decat o epidemie bine dirijata"; "o uratenie atat de groaznica incat trebuie s-o schimbi din sase in sase luni" (G.B. Shaw), sau aroganta definitie data de Coco Chanel: "moda este ceea ce port eu!" Nu pot fi ignorate descrierile: pacea provinciala a Bacaului de altadata in comporatie cu cosmopolismul tipator al Galatiului etc. Intr-o vreme in care "limba ce-o vorbim seamana tot mai mult cu pasareasca de maidan", Mihai Buznea se distanteaza elegant si moralizator printr-o expresie curgatoare, plina de vioiciune, de culoare si spirit. Iata doar o parte a calitatilor unei carti recomandabile pentru mai multe categorii de cititori. Doritorii de relaxare din lectura, amatorii de barfe, cautatorii de senzational, sigur nu se vor plictisi. Dar cel mai mare castig il vor dobandi cei atenti la insusirile textului. De altfel, indemnul autorului este si el in aceeasi nota: "In concluzie, daca va plac povestirile din avalul cartii de fata, cititi-le si dati-le mai departe!". Iar eu va sfatuiesc sa procedati intocmai.
Prof. Aristotel Pilipauteanu, Onesti


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII