Cauta
Actualitatea literara: SUPRADOZA DE VISE04/01/2018


Cand era la Onesti profesor navetist in invatamantul gimnazial si harnic redactor al ziarului "Curierul", Valentin Radulescu nu avea timp sa cocheteze cu literatura. Acum, pensionar ce locuieste mai mult in Bucuresti, frecventeaza cenaclurile si intrunirile artistice, colaboreaza la diverse reviste, editand el insusi una - "AntiM". Mai mult, isi face timp si drum o data pe luna la Onesti, visand la revigorarea miscarii literare atat de stralucitoare candva. Cu cele 8 (opt) volume de versuri la activ, prezenta lui Valentin Radulescu nu poate trece neobservata in spatiul literar actual. Spre deosebire de subtirelele plachete de versuri care invadeaza piata de carte, volumul sau "Supradoza de vise" (aparut la Editura Amanda Edit Bucuresti), este o lucrare solida insumand 300 de pagini si incluzand la randul ei trei "carti". Toate stau sub semnul unui semnificativ motto: "Cerului rob, - supus mereu de legi nescrise, / s-a mai sinucis un zeu /c-o supradoza de vise". Incarcatura de sarada autodefinitorie si crez politic, viziunea lirica asupra impactului dintre o realitate dura si inefabilul perceptiei poetice se va devoala curand:"Opreste, Doamne, trenul, / clipele, scurtele, / din mersul grabit, / triumfal! / Nu vezi ca pe sine / se odihneste un fluture / dupa un miraculos dans nuptial?" Mai toate poemele au o aura de ghimpi, fiindca - dupa cum declara chiar poetul- ele sunt strabatute de cuiele luminii.

Azilul de noapte

Avangarda primei "carti" este constituita din alte doua motto-uri jucause ce binedispun pe cel care va avea de infruntat o lectura nu tocmai usoara:"Doamne, eu sunt din popor: / Eu te-am facut, eu te omor" si "Doamne-n ceruri te iubim / pe pamant mai gavarim". O lectura nu tocmai usoara pentru ca Valentin Radulescu este adeptul convins al versificatiei moderne, dar isi rezerva libertatea de a utiliza in circumstante oportune facilitati ale versului traditional, inclusiv popular. Pe de alta parte, claritatea cu accente ludice a unor formulari sufera impactul cu expresia mai complexa a unor stari care, pentru a fi comunicate, reclama un limbaj pe masura, uneori abscons, alteori chiar obscur.

Trangresarea in lumea celesta incuba in primul rand sentimentul de singuratate. "e ceata si autostrada soarelui e goala ./ timpul mi se scurge din vene / galgaind in pas de parada. / Raurile de lapte si miere sunt seci... / nimeni nu mai joaca in hora astrala". Cerul este alterat si negru, "atat de negru incat, privindu-l, / am uitat / cum m-au strigat parintii dupa botez" ; o capela cu morti intorsi cu fata in jos. Cautarile vizand un spiritus rector al Universului au o tonalitate variata, de la umilinta si devotament la blestem si derizoriu, ilustrative fiind si titlurile de poeme :"Neincredere", "Incertitudine", etc. Mai marele cerurilor este inaccesibil:"La tine nu ajung / nici daca -mi fac / aripi din coaja tanara / sau spanzuratoare / din franghia adevarului" - umbra divina rastignita pe unicul cer nerodind decat singuratate si mister. Si-a derogat si atributele protectoare:"Speriata, mana lui Dumnezeu, / stransa pumn, refuza / sa mangaie si sa dezmierde". Coborat arghezian la rang de partener de dialog, nu face decat sa -l scoata din fire pe cautatorul de esente cognitive. Este mustrat pentru lipsa de atitudine fata de tragica degradare a lumii si minimalizat in raport cu asteptarile promise. Pentru demistificare , poetul recurge la un potop verbal , aglomerat in ritmul versului popular:"Cum sa stea sfintia sa / cu popoul pe-o sofa / si raul sa umble-n lume / ca vantu-n desert pe dune?" Nepedepsita, cutezanta capata dimensiuni ireverentioase, visand la o lume intoarsa pe dos:"un Dumnezeu , / cu sovaielnic pas alterat de sincopa, fierbinte imi cere/ sa-l declar ateu". Garnitura n-ar fi completa fara dispretul aferent:"Cand l-am vazut ultima oara - / imblanzitor de reptile parea sau bufon". In alte vremuri Valentin Radulescu ar fi sfarsit pe rug... Nici anturajul nu este exclus:"sfintii stransi in sobor / ca viteii in obor", "ingerii nu mai ies din case / reclama diaree, greturi, frisoane / cica de la lumina prea grasa". Nedumeririle genereaza reprosuri. De aici se naste revolta concretizata in refuzul ingenuncherii.

Defulat, eul poetic propune o alta varianta a principalei rugaciuni traditionale, comprehensibila in raport cu realitatea zilelor noastre. Sunt emise, cu talent si naturalete, metafore proprii starii de dezastru cosmic precum o crunt dezamagitoare urcare la ceruri:"Lacrimi cad in lanuri parjolite de doruri". Jertfa isi gaseste si ea expresia potrivita:"Am dat vama sigura sangele / ajuns la kilometrul zero al timpului meu". Azilul de ingeri este un soi de atopos, avand coordonate in final de existenta umana la prozaic nivel terestru, dar si muscand avid din substanta cereasca. Nu este purgatoriul dantesc, ramificatiile lui fiind mai vaste si poate mai subtile. Un 3 D ceva mai complicat. Scenele dramatice proprii obstescului sfarsit probeaza ca fiecare viata se ajusteaza la capete. Un azil din care "mortii nu se grabesc / sa plece in week- end. / Stau ghemuiti si se scuza umil". Un azil in care, urmarit fara crutare, "sub un cer cenusiu, / Dumnezeu / atarna cu capul in jos, / inchis / intre marginile marii / si palma primului nascut".

Fratele meu, Iuda

Parcurgand al doilea ciclu de versuri, se observa ca necuviinciosul atac la divinitate isi mai reduce din vehementa.Apar lungi poeme epice, unele de 2 - 3 pagini, evocand o lume bizara in care elementele biblice se intrepatrund cu internetul, barurile si tramvaiele, iar universalele sintagme englezesti galopeaza spre globalizare, spre - cum spune poetul - "mondosat". In aceste marginalii la Cartea Sfanta ii sade mai bine autorului cand ia in serios sentimentul religios:"Fiul lui Dumnezeu, / de fapt, n-a fost / decat un semn de intrebare" caci "Iisus venea imbracat in cuvinte , / strigand mama si tata, / neauzit niciodata". Poemele intitulate "Spovedanie" reprezinta o sensibila evocare a drumului pe Golgota, amestec de tradare si iertare. Reusite se dovedesc si portretizarile in maniera ludica ale figurilor clasice. Adam:"Ades bolnav pe ganduri cad / ca frumusetea iese din flacara de iad. / In creier mi-ai sadit ispita / si cu necazuri fara numar, / dar fericirea mi-o servesti cu taraita". Eva, rezultat al clonarii:" Chiar de atunci s-a numit femeie clona, / botezatoarea minciunii, a faptelor rele, / dar si minunea minunii... madona , / la cutia Pandorei, mult vizata cheie". Iuda, interogandu-si creatorul sau victima:" Oare eu cu cine seman, / sunt cu fratele tau geaman?" Izgonirea din rai, in ciuda insertiilor ludice, nu-si pierde nota de dramatism.

Exilat pe asprul pamant al chinurilor sale, Adam, a carui singura solutie de supravietuire consta in supradoza de vise, nutreste o disimulata ura fata de necrutatorul parinte. Are si argumente: din cer a cazut cu viteza luminii, ; din el n-a mai ramas, poetic vorbind , decat o lacrima; gazda pentru prima noapte i-a fost un copac; drumul deja trasat spre moarte i-a muiat picioarele. In consecinta, primul sau cuvant nu poate fi decat o sudalma. De bisturiul ironiei nu scapa nimeni. Cei trei crai de la rasarit, accesand telefonia mobila, vorbesc "rar si monoton / ca la bloc in interfon", agasand locatarii. Cand ninsoarea care se asterne peste Gradina Ghetsemani conteneste, luna isi etaleaza desuurile de Armani. Procesul de cunoastere a depasit faza tatonarilor, a pendularii intre credinta si tagada. Convingerea ca Atoatetiitorul este culpabil, naste ganduri ucigase. Si totusi retine atentia fenomenul Invierii, receptat ca moment magic:"Clopotele noptii vorbesc aceeasi limba, / chemand florile sa iasa din muguri, / sa ia din zori portia de lumina".

Seringa cu fosfor


O ustensila indispensabila in stimularea capacitatii onirice peste limitele admise, prin proceduri vinovate, "visul din seringa ca drogul sa mi-l torni" si cu urmari triste:"ochii mei, seringi cu fosfor / plangand / a instrainare". Razboiul dintre om (poate ostracizatul Adam, poate semipamanteanul Iisus, poate eul poetic) si divinitate continua. In ton cu circumstantele, Dumnezeu are si el o seringa, dar cu ea injecteaza adevar alterat in vene, starnind suferinta si revolta. Resemnat, omul este pe punctul de a renunta la generozitatea divina:"Doamne, nu ma ajuta! / Lasa-ma cazut! / Sunt terminat! / Viata, sictir! / Din ura mi-ai rezervat doua trasee / pana la cimitir / si de acolo /spre Calea Lactee". Protestatarul nemultumit ca raiul se vede doar cu ochiul inchis, reclama o schimbare de domnie in empireu, o resetare a hartii sacre. Nu-si accepta conditia si gandul, cu o spada intre omoplati, se converteste in dorinta de a-si rapune ilustrul adversar in lupta dreapta. Se solidarizeaza cu ceilalti napastuiti de aceeasi forta, cu Adam , cu Eva, suspectata pe nedrept sau abuziv de legatura cu iadul, cu Iisus lasat "intr-un cuier / agatat de subsuori".

Suferinta lor este rezultatul impotentei ecleste si "colonii de ingeri fac greva foamei / ca numele unui Dumnezeu flutura / ca o aripa rupta peste un trup rastignit". Taxata drept "dezorientare", nostalgia dupa varsta primitiva a credintei isi trimite ecourile prin vreme:"Doamne, bine mai era / sluga in gradina ta / Clipele treceau ca ani, / cu prieteni si dusmani". Cu toate acestea, concluzia este neiertatoare:"Doamne, -ai devenit un brand / sau o poveste fara happy- end". Se incheie o disputa acerba si poezia finala "Graba" inventariaza contradictiile care fac imposibila armonizarea. A treia secventa a volumului aduce si oarecari noutati. In multe poeme recursul la versul clasic are drept consecinta catrene impecabil realizate sub aspectul rimei, ritmului, masurii si cezurii. Tematica se diversifica: apele poluate nasc in acvarii pesti autisti; cuvantul ajunge crud, nevrotic, deplasat; in localuri de noapte "bauturi tari se servesc / direct in vene. / Eu n-am consumat decat / optimism de 5 stele. / La doza"; moartea este deconspirata ca resursa de dulci minciuni cu iz paradisiac, din streang facand guleras de noapte. Toate aceste divagatii nu au insa nervozitatea sublima care naste si sustine poemele teribilei infruntari cu fiinta divina, axul vital pentru poezia lui Valentin Radulescu.

Jonglerii verbale


Poetul se dovedeste capabil de performante in emisia de sonoritati: "Un cer ce geruieste ger / imi cere ochiul temnicer / cu aprig brat de ienicer", inedite formulari metaforice :"Fruntea mea devenind pista / pentru ganduri supersonice"; "o cruce de lemn sta rezemata de-un bocet" sau rime rare ("veilozza / Marseilleza"; "Lautrec / trec"). In jocul de-a poezia, incastreaza pe mici portiuni sintagme arhicunoscute din clasici, gen Cosbuc bunaoara. Pigmentul ironic este binevenit cu atributul sau emolient in raport cu incrancenarea viziunii: "Eu stiu mai bine ca oricine / cate secole second - hand / dureaza o vesnicie"; "De la parter pana la etajul cinci / copacii au pe frunze lozinci"; "In noaptea asta somnului i-am taiat ratia"; "Maria Magdalena / cea care avea un frate / la securitate". Alteori, pilula de zambet este concentrata in titlu, "Comunicat ceresc", urmat si el de un savuros text fabulistic. Lasand la o parte unele scaderi precum reluarea obsesiva a aceluiasi motiv in zeci de poeme pana la inflatie sau repetarea, pe fondul abundentei de titluri si versuri, volumul lui Valentin Radulescu "Supradoza de vise" constituie o reusita. Un "palmas pe mosia poeziei", convins de suprematia oralitatii ("apartineam unei singure poezii / ce se cerea spusa , nu scrisa"), dar mai ales a gandului. Sa nu ignoram coperta inspirat ilustrata de talentatul fotograf Andrei Lucian Anutoiu: incercarea de armonizare a unui chip divizat si macerat de amarul deziluziei care pune capat unui preafrumos vis.
Prof. Aristotel Pilipauteanu, Onesti


Nastere

Doamne, doamne, fratioare
duc in pumni un fat de soare
ca pe un bolonav de lingoare.
Si e boala nu e fleac
din nastere, fara leac.
Fa efort! Da-l mai departe.
Si din stele mastere
sa n-ajunga nastere.


Banuiala

Am cerut in chirie de la mama natura
cativa centimetri de pamant
pe care sa-mi cladesc
propria statura.

Moartea m-a luat la intrebari,
Cica stie ca-n toata lumea se fura,
dar de unde-am luat eu ultimul ban, cui spaga i-am dat?

Ma stia de golan
si-n judecata m-a chemat.
Dar sentinta inca nu s-a pronuntat.


Ruga II


Mai da-mi din fruntea soarelui un rid
spre pamanteasca mea indestulare,
sa pot lupta cu timpul meu perfid
ce-n sapte inimi viata fara moarte are.

Baiete,-mi zice, cu voce grava, cineva din cer
apleaca-ti fruntea-n colb, nu mai cersi,
si cei ce se vor naste maine pier
nu-ncap mai multe veacuri intr-o zi.

Nascut si nu facut din lutul suveran,
de tot sarac, cu false fulgurari de stele,
de aer ai ramas, desi eu atfel visam
cand ma plimbam prin cerurile tele.
Versuri de Valentin Radulescu


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII

Pictura realizata de Carmen Mocanu