Iepurasul fara ochi
Motto: “Viata e duelul lui Dumnezeu cu diavolul, iar campul de batalie sunt eu.” Feodor Dostoievski
– Uite-o cum se bucura… Habar n-are ce-o asteapta.
– De unde sa stie ea ? Si ce ai tu cu bunicul, pana la urma ? intreba David.
Sora sa, Catalina, stramba din nas.
– E asa batran ! spuse ea, de parca ar fi fost vina lui. Mereu ma pupa si imi spune “domnisoara”, de parca m-ar iubi, cand stim cu totii ca nu ma place. L-am auzit cum le spunea mamei si tatei ca arat ca o prostituata cu cercel in buric.
– Chiar te iubeste! Si cercelul chiar a fost o prostie.
– Ba n-a fost ! tipa ea, starnind o interventie a mamei, care le spuse sa nu se mai certe.
– Si atunci cand i-am aratat o poza cu Rares dupa ce isi facuse top knot, mi-a spus ca arata ca un poponar. Rares arata de o mie de ori mai bine decat arata si a aratat vreodata bunicul cu chelia lui de puscarias, incheie ea si se intoarse spre geam.
David dadu din umeri, zambi, si se intoarse spre cealalta domnisoara cu care impartea bancheta din spate. Sofia privea pe geam din scaunul ei de copii si tragea de urechi un iepure de plus. Cata ii spusese ca era prea mare pentru el la aproape sase ani, dar fetita era cel putin la fel de incapatanata ca sora ei, si parca ii placea si mai tare iepurasul de cand incercase ea sa i-l interzica. Sofia avea sa il vada pentru prima data pe bunicul lor. Bunicul spunea tuturor totul in fata, si era impotriva majoritatii lucrurilor pe care tinerii le iubeau, cum ar fi coditele “de poponari”, dar David il placea. Si bunicul il placea pe el. David era mai mult un soarece de biblioteca decat barbatul adevarat pe care l-ar fi vrut bunicul, dar asa cum chiar el spusese: “Cand ai cap de doctor, nu poti sa-l lasi sa rancezeasca si sa-ti croiesti drum prin viata cu pumnii !”. Cata si bunicul se certasera insa in legatura cu toate lucrurile interzise astazi de societate, dar perfect normale pe vremea cand bunicul isi construia ideile depre viata: homofobie, rasism, convingerea ca locul femeii e in bucatarie. Sofia nu se lasase insa speriata de comentariile surorii; stia ca va primi dulciuri, asa ca se bataia nerabdatoare pe scaun, intreband cu regularitate: “Cat mai avem ?”
Dupa jumatate de ora masina intra in curtea casei bunicului. Destul de inalt si gras, cu “chelia de puscarias” stralucindu-i in soare, bunicul ii astepta deja.
– Aaa.. Uite cine a vrut sa se asigure ca ii las lui casa mostenire ! Dane, am facut rost de-o palinca…
-Tata, stii ca nu ar trebui sa bei, spuse tatal desprinzandu-se din imbratisarea batranului.
– Ei, las-o dracului! Oricum nu mai traiesc eu destul cat sa conteze! spuse el si rase, imbratisand-o si pe mama. Elena, frumoasa ca intotdeauna! Si te-ai recuperat bine dupa sarcina! Poate pentru ca a fost acum sase ani ? Nu v-ati grabit deloc sa-mi aratati si mie bebelusul.
– Stiti drumul e lung si…
– Da, da, stiu, i-o reteza bunicul. Ar trebui sa ma mut la voi in sufragerie, ca sa va mai amintiti de mine din cand in cand! Catalina, dar uite ce domnisoara te-ai facut! Pe tine parca te-am mai vazut totusi… Da, da, ai trecut pe aici vara trecuta cu tactu, te intorceai din… tabara ! Da, da… Dar i-a spune-mi, spuse el incet si ingrijorat, tot cu poponarul ala umbli ?
Catalina, isi dadu ochii peste cap, ofta si pleca sa caute un loc cu semnal la telefon. David pufni in ras, iar bunicul se apropie de el zambind si ii stranse mana.
– Femeile!… Dar tu ai crescut un pic nu gluma! Voiam sa cumpar o scara ca sa schimb tigla de pe casa, dar cred ca tu ai sa te descurci si fara.
David era inalt intr-adevar. Slab, dar inalt. Sofia cobori din masina tinand strans iepurasul in brate. Cand bunicul se apropie de ea, isi apuca marginile rochitei si le trase in jos, ascunzandu-se in spatele mamei. Nu era deloc un copil timid, dar stia ca asa ii sta bine. Bunicul o ridica pe sus razand, iar ea tipa si zambi.
– Asta-i fata mea, spuse bunicul razand.
Si parea mai tanar, bucurandu-se de noua sa nepoata, in timp ce o invartea usor in stralucirea soarelui. Fetita il placu indata, contrar tuturor asteptarilor celorlalti, poate.
– Haideti in casa, spuse bunicul, si toti intrara. Sofia zambea inocenta in bratele bunicului, desi nu primise nici macar o bomboana inca.
*****
Isi impinsera cu totii scaunele mai departe de masa. Tatal ofta satisfacut, si complimenta bucatareasa. Toti facura la fel, caci fusese o masa pe cinste. Pana si Cata era multumita, desi privea cu o oarecare ranchiuna oasele din farfuria bunicului. Ii atrasese atentia ca un animal nevinovat, care avea si el un suflet, murise pentru cina lui, dar el o asigurase ca era o vita batrana si bolnava care oricum mai avea doar cateva zile chinuite de trait, iar Cata se mai linistise. David isi dadu insa seama ca era o minciuna, si ca bunicului chiar nu-i pasa de sufletul animalului nevinovat.
– E placut sa stii ca oamenii iti apreciaza munca, spuse mama, bucatareasa.
– Da, si ce munca extraordinara, spuse tatal si aplecandu-se peste masa, o saruta pe mama. De langa ea, Sofia scoase un sunet ce exprima dezgustul. Avea toata fata acoperita de ciocolata pe care o primise pana la urma, si zambea satisfacuta, lingandu-se pe degete.
– Uite-o si pe printesa mea manierata… spuse mama vesela, si o lua pe fetita in brate. Te-ai murdarit un pic aaaici, spuse ea si o sterse pe nas, facand sa apara o mica pata alba. E timpul sa mergi la culcare.
– Dar nu mi-e somn! protesta ea, cascand cu gura pana la urechi.
– Catalina, eu si mama ta mergem sa ne plimbam putin. Bag-o tu, te rog, pe sora ta in pat. Tu si David puteti sa mai stati pana ne intoarcem.
Cata vru sa comenteze ceva, dar tatal se ridica si isi lua haina din cuier, sugerand foarte clar ca nu mai era nimic de discutat. Mama trecu pe la fiecare, ii saruta pe frunte, le ura noapte buna si iesi alaturi de tata. Cata ofta, apoi se ridica bombanind si o trase pe Sofia dupa ea.
– Stii unde e camera, nu? striga bunicul in urma ei. Da, acolo unde ati dormit ultima data. Aveti paturi si cearsafuri in dulap. Hai ca va descurcati, doar sunteti fete mari.
David se ridica de la masa, vrand sa plece, dar bunicul il opri. Isi goli paharul de palinca, si isi drese glasul:
– Asaza-te, baiete.
David se aseza. Bunicul nu spuse nimic. Statea doar si il privea. Parea cazut pe ganduri, si David isi dadea seama ca voia sa ii spuna ceva important.
– Cand tatal tau era de varsta ta, incepu el deodata, noi o duceam tare prost cu banii. Stii ce s-a intamplat atunci.
Stia intr-adevar, ca bunica sa, Maria, murise cand tatal lui era cam de varsta sa, cand un sofer beat intrase de pe contrasens in masina ei.
– Pe Maria, eu am iubit-o foarte mult. Bunicul facu o pauza si inghiti in sec. Am inceput sa beau, spuse el repede ca un copil care spune ca a spart o vaza si e coplesit de vina. Aduceam putini bani in casa si cheltuiam mult, incercand…sa uit. Intr-o seara am plecat mai devreme de la crasma, pentru ca nu mai aveam bani de bautura. De nimic. Imi dadusem si cizmele din picioare pe cateva pahare. Am ajuns acasa, si matusa ta m-a intrebat daca ii cumpar o bicicleta. Scancea spunand ca toate prietenele ei au una, numai ea nu. Saraca, avea cinci, sase ani, ce sa stie ea. M-am enervat. Imi amintesc foarte bine cum am inceput sa tip, ca eu nu mai am bani de paine si ea vrea bicicleta. Mi-am dat cizmele din picioare pentru voi si tu vrei bicicleta, asa i-am strigat. Auzi, pentru ei mi-am dat eu cizmele din picioare. Am batut-o. Tactu a incercat sa o apere, dar l-am batut si pe el. Apoi i-am luat fetitei care plangea cu sughituri lantul de la gat, lantul de aur pe care il dadu-se maica-sa, si l-am baut.
Bunicul se opri si vru sa mai bea un pahar de palinca, dar se opri si, privind paharul de parca ar fi fost singurul vinovat, il arunca pe geam in curte. Avea lacrimi de rusine in colturile ochilor. David nu stia de ce ii povestea lui toate astea, dar simtea ca e mai bine sa il lase sa vorbeasca.
– A plecat. Cand m-am trezit dimineata, am gasit doar o scrisoare. Acum poti bea linistit banii de bicicleta. Bunicul se apropie de el, vrand sa puna accent pe importanta a ce avea sa spuna. Tactu a luat-o pe sora-sa si a fugit de mine. S-a lasat de scoala, si a muncit cum a putut, a taiat lemne, a spalat pe jos pe la straini, si a tinut-o pe sora-sa la scoala, a crescut-o ca un tata. Dupa ce am vazut scrisoarea n-am mai baut nimic. Mi-am recapatat locul de munca si am strans bani pentru tac-tu. Voiam sa imi repar greselile. Peste vreo patru ani s-a insurat cu maica-ta si m-a chemat la nunta. M-am pus in genunchi in fata lui si l-am rugat sa ma ierte si m-a iertat si i-am dat tot ce am adunat ca sa poata sa invete si el carte, iar pe fiica-mea am luat-o din nou pe langa mine. Ii cumparase tac-tu si bicicleta, iti dai seama ? Era una veche si ruginita, dar i-a luat !
David il privea pe batran cum plangea incet, fara zgomot. Ar fi vrut sa il consoleze cu ceva, dar nu avea ce sa ii spuna; cum sa ii spuna sa nu se invinovateasca, cand stia ca e vina lui. Stia, de altfel, ca bunicul nici nu voia sa fie consolat. Mai simtea ceva, un soi de dezgust amestecat cu furie. Simtea ca de fapt nu merita sa fie consolat, fiindca fusese un nemernic ce distrusese copilaria tatalui si matusii lui. Poate Cata avea dreptate pana la urma. Da, ura si repulsia se nasteau in el, si tot mai clar se contura o imagine a bunicului lovind-o pe Sofia, caci asa era si matusa lui pe-atunci, o fetita inocenta, precum sora lui. Putea intelege ca un om ceda in fata dependentei date de alcool; nu era admirabil, dar putea fi inteles. Insa un om care raneste un suflet de copil, i se parea demn de urat. Da, asta era, o ura care crestea in el pe masura ce il vedea tot mai clar pe bunicul lovind-o pe Sofia, care tipa si plangea si cerea indurare. Arunca o privire dispretuitoare batranului. Insa, tot atunci, furia i se risipi. Ochii sai se oprira asupra mainilor tremurande ale bunicului si isi dadu seama cat de tare se ura acel om pentru ceea ce facuse. Daca tatal si matusa lui il iertasera, il ierta si el, caci David nu era defel un om rau si fu chiar usurat cand scapa de ura aceea, ce-l cuprinse strans pentru cateva minute bune. Poate chiar de asta, se gandea el, ii spusese bunicul toate lucrurile acelea; ca el sa il ierte. Caci daca nu ar fi aflat, sau ar fi aflat dupa moartea bunicului, atunci acesta nu ar fi fost niciodata iertat. Bunicul voia sa moara cu constiinta impacata, sau oricum cat de impacata se putea, iar lui David i se parea un lucru bun si frumos.
– Ai auzit probabil ca tatal tau s-ar putea sa fie nevoit sa plece sa lucreze in strainatate, incepu el brusc dupa ce se mai calma.
Lui David i se puse un nod in gat si dadu usor din cap. Stia ca tatal sau nu castiga deloc bine, si ca avea de gand sa plece in Anglia. Intelegea ca era necesar, dar isi dorea foarte mult sa nu se intample.
– Te inteleg, baiete. Nici eu nu vreau sa plece. Englezii aia..niste straini ciudati. Intinse mana dupa paharul pe care-l aruncase, iar cand nu il gasi bau inciudat apa. Tatal tau…eu il iubesc si asa mai departe, dar niciodata n-a fost cel mai destept sau harnic…Dar a fost mereu gata sa faca lucruri pe care nu voia sa le faca, spre binele celorlati. Se apleca peste masa si il privi pe David in ochi. Asta trebuie sa faci si tu, baiete. Stiu ca esti tanar, dar fie ca-ti place sau nu, tu esti barbatul casei. Tu va trebui sa ai grija de sora ta.
David il privi socat, incercand parca sa inteleaga ce i se spunea, ce responsabilitate grea ii cadea pe umeri. Stia ca unele lucruri se vor schimba, acum ca el era barbatul casei, dar se gandise la caratul bagajelor si omoratul paianjenilor. Nu, cu siguranta nu era pregatit sa aiba grija de sora sa. El era doar un copil, si nu i se parea corect sa i se puna asa ceva pe cap. Voia sa ii spuna asta bunicului, dar atunci sora sa mai mica intra plangand in camera cu iepurasul in mana. Inainte ca David sau bunicul sa ii spuna ceva, se napusti pe usa afara. Cata veni si ea imediat:
– Sofia, treci incoace imediat ! tipa ea. Puslama afurisita !
– Ce i-ai mai facut ? intreba David.
– Nu i-am facut nimic, doar ca e o pacoste incapatanata. Se opri, vrand sa fie rugata sa povesteasca, dar cand vazu ca nimeni nu o face continua singura. Am bagat-o in pat, sau ma rog, s-a descurcat si singura, eu prinsesem in sfarsit semnal si vorbeam cu Rares. Iar ea m-a batut la cap sa o pup de noapte buna si am pupat-o, dar apoi s-a apucat sa-mi bage tampenia aia de iepure jegos in gura, cica sa-l pup si pe el. Si normal ca n-am facut-o si i-am spus sa termine cu prostiile, iar ea a inceput sa tipe si sa ma loveasca cu iepurele. Am vrut sa i-l smulg din mana si i-am….i s-a rupt un ochi! Dar e numai vina ei !
– Esti asa de proasta, ofta David si continua inainte ca sora lui sa spuna ceva, du-te mai repede dupa ea si cere-ti scuze ! Observa apoi cum bunicul il privea cu sprancenele ridicate asteptand parca sa vada daca va face ce trebuie. De fapt lasa, ma duc eu, pe tine oricum probabil nu vrea sa te vada.
Se ridica de la masa, lasand-o pe sora sa cu gura cascata si pe bunicul sau zambind.
Iesi in curte si pielea i se facu ca de gaina in aerul rece al noptii. O striga pe Sofia de mai multe ori, fara insa sa primeasca vreun raspuns. Se uita dupa ea prin curte pana vazu poarta: era deschisa. Fugi pana acolo, se uita in fata, in stanga, in dreapta, apoi in jos, unde vazu o balta si in jurul ei urme mici si mari peste tot in namol, si par blond si un iepuras. Fara ochi.
*******
Fugea cat putea de repede, cu ochii jucandu-i iute dintr-o parte in alta a strazii, sperand sa zareasca o urma a surorii sale. Mintea ii era plina de intrebari si ganduri negre pe care se chinuia sa le alunge. Unde era ? Fusese rapita ? Era bine ? Mai era oare in… Nu, nu cu siguranta era bine, avea sa o vada in curand plangand pe undeva si o va aduce acasa. Reusise asa bine sa se convinga ca asta era adevarul, incat se opri convins ca o sa o vada chiar acolo. Dar vazu doar o mata negra si schiloada care fugea. Inchise ochii si respira adanc. Era extenuant. Si dintr-o data se opri cu aerul umflandu-i pieptul in liniste deplina.
Un tipat ascutit il lovi si vru sa expire insa se opri. Avea nevoie de liniste, sa auda tipatul, sa il gaseasca. Abia cand acesta se opri innabusit expira si incepu din nou sa alerge cu tipatul care il umpluse parca in locul aerului, ghidandu-l. Acum nu se mai uita peste tot, reverberatiile tipatului ii aratau drumul.
O gasi exact pe aleea intunecata unde stia ca este, exact cum stia ca o sa o gaseasca.
Dar nu era singura.
**********
Un barbat mare si gras cu o haina lunga, rupta si jegoasa, sub care un maieu candva alb lasa sa iasa la iveala parul de pe piep care se incalcea cu barba presarata cu resturi de mancare, cu o chelie zbarcita, o tinea cu un brat si ii acoperea gura cu celalalt.
– Asculta-ma, puslama afurisita, daca mai musti o data, o sa-ti smulg coditele astea, auzi ?
Sofia mormaia si se zbatea, iar barbatul abia o putea stapani. David vru sa elibereze tipatul Sofiei care ii ramasese in piept, dar se abtinu si nu scoase nici un sunet. Voia sa fuga, sa fuga sa o caute pe Sofia ca pana acum, poate de fapt nu era ea. Voia sa fuga sa isi caute parintii. Sa sune la politie. Ii era frica.
Si totusi nu putea sa plece. Ceva ii pironise picioarele in pamant si ochii pe barbatul care se lupta cu Sofia. Intelegea ca nu poate sa fuga, ca nu trebuia sa fuga. Tu va trebui sa ai grija de sora ta.
Expira cu zgomot abia acum simtind cata nevoie de aer avea, caci isi tinuse respiratia pentru mai bine de un minut. Barbatul il auzi si se intoarse spre el.
– Tu ce dracu cauti aici ? Sofia il vazu si ea si tipa innabusit. Il cunosti ? Isi muta privirea de la Sofia la David si inapoi. E fratele tau, nu-i asa ? Un zambet scarbos i se lati pe fata, scotand la iveala dintii negrii si ascutiti. Se linse pe buze, o aseza pe Sofia, care era legata, pe jos si ii infipse o batista in gura. Stai ca-l captusesc eu bine pe lungan!
Se apropia incet. David stranse pumnii si se puse in garda, asa cum vazuse la meciurile de box, apoi incerca sa faca o fata cat mai impunatoare. Barbatul rase si continua sa inainteze. Cand se apropie destul de mult, David lovi, dar el ii prinse mana ca unui copil si il lovi cu cealalta direct in nas, aruncandu-l cativa pasi mai incolo. Sofia tipa, iar barbatul rase din nou, cu acel ras care semana cu un behait de capra, izbindu-se ascutit de pietre.
David zacea pe spate. Nasul rupt era fierbinte si pulsa. Isi amintea toate cartile in care citise ca in lupta adrenalina oprea durerea si lasa mintea limpede. El isi simtea capul fierbinte gata sa plesneasca, plin cu imagini sumbre. Cand reusi in sfarsit sa se ridice in capul oaselor, se trezi lovit in coaste si cu doua maini care il strangeau de gat cu putere. Se zbatu, insa simti un corp mult mai mare strivindu-l. Se zbatea ca un peste pe uscat, cu plamanii tipand dupa aer. Murea, si abia atunci incepu sa vada, sa simta. Chelia, mirosul de vin.
Era bunicul.
Iar Sofia era matusa lui, iar David era tatal sau, care voise sa o ajute si fusese batut si vazu, vazu clar in ochii lui cum o lovea pe Sofia, iar ea plangea, iar plansetul ei il sfasie mai tare ca durerea din nas sau plamani. Vazu acum ca barba lui nu era lunga si incalcita, ci era o barba de tap, iar din chelie ieseau coarne. Buzele i se miscara si dintre dintii ascutiti, cu miros de vin si voma, il lovira cuvintele: Mi-am dat cizmele din picioare pentru voi si tu vrei bicicleta. Ura care credea ca il parasise ii facu acum sangele sa fiarba. Trebuia sa aiba grija de Sofia. Mana dreapta reusi sa se elibereze si incepu sa bajbaie disperata. Degetele sale atinsera o piatra, o trasera si o apucara strans. Lovi cu toata forta pe care o avea direct in tampla, si simti cum aerul il patrunde. Il impinse pe barbat care cazu pe spate, cu sangele prelingandu-i-se din tampla.
Barbatul nu parea ca se va mai ridica, dar David inca vedea coarnele si furia inca fierbea in el. Se sui pe pieptul lui si incepu sa il loveasca.
Pumnii lovira gura, nasul, ochii, sangele tasni.
De ce o rapise pe Sofia ? De ce ? Ce voia sa-i faca ? Era doar o fetita, cum a putut sa vrea sa o raneasca ? De ce era gata sa il omoare si pe el doar ca sa o raneasca pe ea ? De ce radea ?
Dintii cazura, arcadele se sparsera, fata incepu sa nu mai arate ca o fata.
De ce o lovise bunicul pe matusa sa ? De ce pe tatal sau ? Cum putusera sa il ierte ? De ce se imbatau oamenii ? Cum puteau sa se bucure de suferinta unor copii inocenti ?
David se opri, cu monturile ranite usturandu-l, gafaind si plangand. Isi sterse lacrimile, si vazu din nou.
Coarnele omului se retrageau incet. Barba cazu, iar omul nu mai arata ca bunicul. Ii era frica, dar se uita in ochii lui si inima i se opri in loc.
In ochii umflati, acoperiti de sange, se vazu pe sine.
Coarne ascutite cresteau incet si o barba de tap ii acoperea barbia. Se vazu pe el, langa barbatul care zacea pe spate, imbracat cu haine bune, cu barba rasa, dar fata inca plina de sange. Oameni imbracati in negru stateau toti in jurul lui plangand. Femei, barbati, copii, tineri, batrani, toti plangeau, mai putin el. El radea. Radea, cu un behait de capra de munte care se izbea ascutit. Iar oamenii, oamenii il atacara, il stransera de gat, ii scoasera ochii, dar el rase mai departe, caci acum ei toti ii purtau barba si coarnele.
Imaginea se stinse o data cu viata din ochii barbatului.
– Nu, nu, nu, te rog, murmura David plangand. Se intoarse si o vazu pe Sofia plangand cu fata ascunsa in pamant. Incerca sa spuna ceva, dar cuvintele ii ramasera in gat.
Auzi pasi venind in fuga, isi pipaie coarnele cu mainile manjite de sange si lesina.
************
Batu pentru a treia oara, astepta, apoi sparse usa.
Ridica pistolul, insa nu avea de ce se teme. Barbatul, slab, jegos si cu parul si dintii cazuti statea in genunchi cu mainile ridicate.
David isi dadu jos masca de gaze si privi in jur. Locul era o darapanatura, cu seringi si peturi de bere aruncate peste tot, mirosind a urina. David se apropie de barbat si il intreba :
– Unde e fata ? Barbatul indica cu un gest camera alaturata. A mancat azi ? Omul vru sa raspunda, dar ramase cu gura deschisa si dadu din umeri. David il impinse la pamant si ii spuse cu ura in glas: Esti o rusine, dependentul dracului ! Nu primi niciun raspuns, asa ca pleca spre camera indicata.
O gasi pe fetita stand pe un pat gaurit si vechi. Isi balanganea picioarele peste margine si se uita le ele. Tonul vocii lui David se schimba brusc, intr-unul plin de calm si dragoste cand se apleca si vorbi cu ea.
– Hei, cum te cheama ? Nu-ti fie frica, nu am sa-ti fac niciun rau. Ti-e foame? Ii intinse un biscuite cu ciocolata iar fata il inghiti din doua guri. David zambi. Am ceva pentru tine. Dintr-unul din buzunarele vestei scoase un iepuras roz de plus. Fetita zambi larg, lua jucaria si o stranse la piept. David rase de data asta, si chiar atunci partenera sa intra in camera stramband din nas la miros. Vrei sa mergi cu domnisoara sa te joci ? O lua in brate si i-o dadu ei si cele doua plecara impreuna.
David rasufla usurat ca totul mersese bine, apoi dupa ce se asigura ca nu mai era nimeni prin preajma, se aseza pe pat si scoase fotografia cu maini tremurande.
Era o poza veche, a bunicului. David o saruta. Nimeni nu ii spusese niciodata, dar stia ca el murise in ziua aceea. I se puse un nod in gat. Ca el il omorase. Intoarse poza pe partea cealalta, si se vazu pe el, cu multi ani in urma. Era poza pe care i-o facusera cand intrase la scoala de corectie.
Poza in care doar el vedea coarnele si barba de tap.
Si totusi, se bucura cand vazu ca avea coarnele putin mai mici ca inainte, barba putin mai scurta. Isi privi unghiile, de sub care inca un pic din sangele inchegat se spalase.
Se mantuia.
Vlad Salbatecu, elev la Colegiul National «Dimitrie Cantemir» Onesti, lucrare premiata la Concursul national de proza “Radu Rosetti”, organizat de Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” Onesti
