Cauta
Caligrafii: Rostiri pentru o trecuta chindie13/03/2018


* Poem compus si citit in martie 1977 intr-una din "intamplarile" Salonului literar-artistic "COMENTAR" din Bucuresti. Inchinat memoriei celor mutati la Domnul! Dedicat, astazi, Danielei Caurea, sub forma unui Cantec de prieten...

Mai facem un nod la batista, alaturi de altul si altul, pentru zbaterea aceea de sus, nestiuta in noapte, cu rasturnare de ceruri.

Au trecut de-atatea amurguri florile sangelui, ca sa agonizeze in noi, departe de fluturii timpurii, cu ropotul curat al frunzelor nenascute inca, in subsuori de muguri parguiti sub zile de martie. Cu miros de grau se pregateau amiezele masluite pe ascuns, in gandul cucilor tot mai doriti, stapaniti de ninsori, pe umerii unui pamant descantat. Era ca o descindere sub oasele lumii.

Isi cantau bucuria prin parcuri aburind a miresme, sufletele noastre, nedate sarutului, golite de spaime, neapuse inca, sapate intr-o matca de veghe.

Un timp cu biserici de lut, afumate in streasina marilor sparte, cazute la picioarele vechiului targ, sorbind cu nesat ape tarzii, indulcite cu miere de luna. Eram si prea orbi si plini de ruga celesta pentru a mai putea regasi printre noi un zbor ciudat al paserilor nestiute, agonizande in umbletul nostru. N-am auzit nici toaca de paltin in care si-au inscris cuiele vesniciei bataia apasata a ciocanelelor venite nu se stie de unde. Si n-am vazut nici ingerii aburiti de pana serii, nici dupa-amiezele unui paun ravasit ca o barba de profet, ca sa nu ne risipim peste gand. E greu sa mergi cu singuratati inspre troitele intunericului, aproape de somnul visului, scaparat arar sau mai des in firile noastre, obisnuite cu vamile inceputului, ca un amnar frecat virtuos de copitele pietrei. Vom uita mila stelelor si obloanele de sub otravurile adancurilor, pornite sa inghita soapte.

La ce bun plansul, cand mahnirea nu-nvie ca odajdiile petrecute mereu sub jiltul istoriei, al mitului si al nestiutului. E plin de Cel-pierdut greul urcusului nostru, un soclu rosu de tamaie prelungit ca un cap de zimbru cazut la iernat. Dupa el, amagirea muntelui nestiut, pregatit pentru poamele ce vor veni sa binecuvanteze…

Putem ierta pruncii botezului nevinovat, tampla batrana asteptand langa tampla batrana, o tacere care vom fi, ca o ploaie solara, in steaua ce lumineaza multumita stingerii noastre.

Ametite de clatinarea catargelor scapate in ruina, douasprezece zodii bolnave scutura sita pardalnicei luni, ciobita in patimi cu securea de cremeni a bunului Nestiut. Un echinox aplecat prea devreme asupra vecinilor mei isi cere ofranda in spuza lui martie, cules dintr-o veche scriptura. Aduceri aminte parjolesc firile noastre ca un clopot deschis inspre potecile asfintitului, luminat din strafunduri de un praznic de lemn. Pentru tot nedormitul din carnea parintilor nostri, buni sfatuitori cu zapezile vesniciei, pentru fratii nestiuti alunecati de partea cealalta a tineretii, un ochi mantuit mai traieste inchis in afara, in lunga spovedanie de inimi cu lacrimi intoarse.

Vom fi din nou duhul din struguri, copti timpuriu, dormitand in vinele noastre amestecate cu amiezi de odihna.

Vom fi spicul de grau daruit fosnetului de vara cu zvon de rasarit carpatin, raset de aripi sunand in vazduh.

Sarutul biruintei impaca suspinul ierbilor sale unite-n ascuns cu trupul mieilor primavaratici, ca o revarsare de bucium.
Dan Sandu, 4 martie 1977


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII