Cauta
Cu o dezbatere aprinsa, s-au stabilit impozitele si taxele locale pentru 201809/01/2018


Stabilirea, de catre consilierii locali ai Onestiului a impozitelor si a taxelor locale precum si a altor taxe asimilate acestora aplicabile incepand cu anul 2018 a fost asteptata cu mult interes, ca o confruntare puternica intre majoritatea din Consiliul Local si opozitia onesteana. Acest fapt s-a datorat "zvonului" ca va fi o lupta mare pentru fiecare amendament propus conducerii municipiului Onesti, confruntarea fiind anuntata de mentionarea in expunerea de motive a acestui proiect de hotarare a "tintelor" spre care s-au orientat autoritatile onestene: reducerea la 7 la suta (si nu 10 la suta cum a fost pana in 2017), pentru persoanele fizice care platesc integral pana la 31 martie 2018 impozitele si taxele locale, cresterea la 1,8 la suta (dublu fata de 2017), a impozitului pe cladirile nerezidentiale. Consiliera Elena Pascu Apavaloaie (PNL) a mentionat ca "majorarea impozitelor si taxelor locale este greu de suportat de persoanele fizice dar si de cele juridice". In numele consilierilor PNL ea a propus mai multe amendamente, ca bonificatia pentru cei care platesc integral impozitele si taxele locale pana la 31 martie 2018 sa ramana in valoare de 10 la suta, sa fie redusa de la 100 lei ora la 50 lei ora taxa de la inchiriere a holului Muzeului Municipal de Istorie pentru organizarea a diferite evenimente, sa fie pastrata taxa pentru depozitare a produselor la Piata Agroalimentara Onesti la 1 leu / metrul patrat pe zi si nu 2 lei / mp / zi. Ea a propus si eliminarea taxei de la Ludoteca Bibliotecii Municipale "Radu Rosetti" Onesti, reducerea taxei de salubrizare de la 10 lei / angajat / pe luna la 8 lei / luna de angajat. Consilierul local Gheorghe Ene a criticat forma prin care au fost propuse de catre administratia locala onesteana taxele si impozitele locale pentru anul 2018 si a mentionat:"Multe lucruri ne fac sa ne intrebam daca sunt corecte majorarile noilor impozite, ce in raport cu nivelul lor de anul trecut au o alta nota de fundamentare! Stiu ca autoritatea locala este «intre ciocan si nicovala» si trebuie ca sa asigure un buget pentru ca administratia sa functioneze si este pusa sa faca aberatii, legate de «revolutia fiscala». Acesta este singurul motiv de majorare a taxelor si a impozitelor locale! Cu niste aberatii luate la varf, fara a face o previziune. Nu este normal ca persoanele fizice sa suporte asemenea aberatii! Iar persoanele juridice din Onesti sunt aproape de cota insuportabilitatii iar marirea impozitelor nu va face decat sa se opreasca multe activitati". S-a facut referire si la nivelul maxim al unor indici (unii fiind de 1,8 la suta).

De la "consilierul fara partid"!

Mai "pacifist" dar si "jolly jocker" intre "majoritatea" din Consiliul Local Onesti (PSD - ALDE) si opozitia (care are alaturi de liberali si consilierii PSRO), Gelu Panfil ("consilierul local fara partid"- dupa cum l-a numit PNL-istul Gheorghe Ene), "a intrat in jocul acestei dispute" mentionand:"Trebuie lamurita aceasta chestiune pentru ca, in mod nefericit, Guvernul Romaniei «a aruncat aceasta pisica in curtea noastra!» Nu este vorba de «anchilozarea» activitatii autoritatilor locale, pe de alta parte avem si multe proiecte in derulare! Ne putem permite sa anihilam toate proiectele de hotarare cu ceea ce ne propunem sa facem? Trebuie puse lucrurile in balanta pana ce Guvernul Romaniei va catadixi alte masuri. Noi ne aflam printre oraselele cele mai mici, care nu isi pot permite «revolutii» fiscale!" De la aceasta "tusa" secretarul municipiului Onesti, consilierul juridic Daniel Spanu "a ridicat fanionul de avertizare" afirmand ca "neaprobarea noilor taxe si impozite locale va duce la blocarea totala a activitatii Primariei si nu numai a acesteia!"

"Trecerea din umbra" a proiectului…

Primarul Onestiului, Nicolae Gnatiuc, a venit cu mai multe lamuriri si a mentionat ca "din bugetul municipiului Onesti de 100 milioane de lei, datorita unor noi reglementari legislative 10 miliane de lei nu le mai colectam noi. Prin taxele si impozitele propuse ne recuperam doar 30 la suta din aceasta suma. Prin marirea acestor taxe si impozite locale problema nu este legata de functionarea Primariei ci de realizarea si a altor investitii in 2018!" Intre aceste proiecte edilul - sef al Onestiului a mentionat asfaltarea Caii Adjudului si a strazilor Mihai Bravu, Talpau , Vasile Alecsandri si a catorva strazi din cartierul Slobozia. Nicolae Gnatiuc nu a pierdut nici momentul unei "apostrofari", aratand "discret" o siguranta pe sine (ce s-a vazut la votarea acestui proiect de hotarare), el declarand bombastic:"Noi nu suntem «o enclava» la Onesti! Impozitele propuse sunt mai mici sau egale cu cele din alte orase! Sunt rationamente economice si lucrurile sunt astfel gandite ca sa putem continua investitiile incepute! Primaria Onesti isi propune ca sa faca mai mult vis - a - vis de scoli, de Spitalul Municipal… Altfel, complicam lucrurile!" In timp ce amendamentele PNL au fost admise doar partial (primarul Nicolae Gnatiuc insusind doar reducerea la jumatate a taxei de la Muzeul Municipal de Istorie), la votarea acestui proiect de hotarare au fost 11 voturi pentru (ale consilierilor PSD, ALDE si a consilierului independent Gelu Panfil) si 9 voturi impotriva (cele ale consilierilor de la PNL si PSRO). Consilierul local Constantin Lazar, presedintele PNL Onesti a subliniat la finalul acestei sedinte ca "pentru onesteni, prin marirea impozitelor si a taxelor locale, anul 2018 va fi unul greu, ei simtind zi de zi povara fiecarei cresteri a acestora". Este de remarcat in final un fapt (ne) asteptat de la aceasta sedinta: Proiectul de hotarare privind aprobarea impozitelor si a taxelor locale precum si a altor taxe asimilate acestora aplicabile incepand cu anul 2018 a trecut … in situatia in care consiliera ALDE Mihaela Badic - Geaboc "s-a inregimentat" votului coalitiei aliantei PSD - ALDE, lucru de care "a fost sigur" (de la inceputul sedintei ori poate in final?), primarul municipiului Onesti, Nicolae Gnatiuc! "Sa se fi stins" continua disputa care a incins (uneori) la maxim "temperatura" dezbaterilor din Consiliul Local? Vom vedea… si vom reveni si cu alte aspecte ale activitatii Consiliului Local!
Onesti Expres


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
adriana
#1 : 10/01/2018, 06:33
NOUA NU NI S-AU MARIT VENITURILE , IAR VOI AVETI SALARII BABANE DIN DARILE MARI IMPUSE NOUA ,SA VA STEA IN GAT.


IMAGINEA SAPTAMANII