Cauta
De «Santilia» de la Poiana Sarata18/07/2016


In zilele de 16 si 17 iulie "poenarii" din Poiana Sarata si toti pastratorii traditiilor populare si iubitorii de frumos de pe valea Oituzului s-au adunat la o mare sarbatoare a acestor locuri - "Santilia". In dupa-amiaza zilei de 16 iulie oaspetii si invitatii au fost primiti cu un cuvant de bun venit rostit de catre preotul paroh Sinel Lazarel, de la Parohia Poiana Sarata. De asemenea, au rostit alocutiuni Gheorghe Bodea, primarul comunei Oituz si profesorul pensionar Gheorghe Tutuianu din Poiana Sarata, fiind si inmanate cateva diplome de merit. De la ora 17.30 a inceput programul artistic si pe scena au urcat formatia de dansuri populare "Mocanasul", a copiilor din satele Poiana Sarata si Harja si formatiile artistice ale Caminului Cultural Oituz. Pe scena amenajata langa Biserica Ortodoxa din Poiana Sarata a evoluat si Ansamblul Folcloric Profesionist "Busuiocul" din Bacau. In spiritul acestei frumoase sarbatori populare la Caminul Cultural Poiana Sarata a fost organizata o hora traditionala, atat sambata 16 iulie cat si duminica 17 iulie, de la ora 21. In seara zilei de duminica 17 iulie a avut loc si o intalnire cu locuitorii satului, pe tema "Poiana Sarata - trecut, prezent si viitor", la care au fost prezentate unele proiecte care au in vedere aceasta localitate. Mentionam ca organizatori ai "Santiliei" de la Poiana Sarata au fost Consiliul Local, Primaria si Caminul Cultural Oituz, Parohia Ortodoxa Poiana Sarata si Asociatia "Sfantul Ilie" din Poiana Sarata.

Dincolo de frumusetea acestei sarbatori prezentam cititorilor "Onesti Expres" o scrisoare a scriitorului Dan Sandu, originar din satul Poiana Sarata, comuna Oituz, care participand, cu cativa ani in urma, la sarbatorirea a implinirii unui sfert de mileniu de la prima atestare documentara a satului Sinca Noua (jud. Brasov), a descoperit puternicele legaturi pe care localitatea strabatura de undele zglobii ale paraurilor Cernica si Brezaia (Poiana Sarata) le are cu satul din preajma Fagarasului. Aceasta scrisoare a fost adresata de catre scriitorul Dan Sandu redactiei ziarului "Buna Ziua Fagaras" si o prezentam pentru acuratetea aflarii unor lucruri noi si multitudinea trairilor autorului.
"Astern anevoios aceste randuri - prinos al zbuciumului sufletesc trecut prin melancolia unei calatorii intamplate in prag de toamna, la obarsiile stravechiului neam ardelean. Insotit de prietenul meu mai tanar - Preotul Catalin Ilie - m-am hotarat sa ma nasc a doua oara in patria mea transilvana, luand-o la pas, batraneste, inapoi, spre izvoare, si sa-l rog pe bravul primar de la Sinca - Dumitru Flucus, sa-mi ierte mie, fiul ratacitor, intarzierea de aproape doua sute de ani, deoarece bolovanii istoriei i-am avut legati la picioare si vanturi negre mi-au gramadit in cale stavile de suferinta si mai mereu trageri pe roata si pe secure…
Una dintre radacinile mele de suflet (si nu numai) s-a numit initial Sosmezo (adica Satul Sarat, pe ungureste). Nu degeaba bunii mei veniti din Ardeal stiau la perfectie limba celor cu care-si imparteau pana si aerul de respirat! Cam tot pe-atunci se numea si Poienele Sarate, ramanand, mai apoi, Poiana Sarata. Asezata pe pamantul Moldovei, la poale de Carpati si la vreo trei ore de mers «pas alert» pana la Bretcu, peste munte, localitatea «se face» din ordinul Curtii de la Viena, in scopul intaririi granitei de rasarit a Imperiului.

Traditia orala pomeneste un exod cu inceputuri la Sinca Noua, langa Fagaras. Cred neclintit c-asa a fost si am dovezi cum ca localitatea Bretcu (fostul castru roman Angustia, acum doua mii de ani) a fost doar un popas vremelnic, cand, ademeniti de noua perspectiva, «economii de oi» au trecut muntii spre tara visata. Primii poienari, «douazeci si patru de familii de oieri si de haiduci», «au batut tarusul» la 1823, dupa ce au trecut muntii sub obladuirea duhovniceasca a vestitului protopop Petru Pop, frate de sange al harnicului mentor spiritual Gheorghe Pop, prim slujitor al Bisericii Neamului tarnosita aici la 1834, si viitor socru al vrednicului slujitor bisericesc Ioan Beloiu. Acesta din urma s-a nascut pe vremea cand cei din neamul lui Serban se pregateau sa-si mute turmele dincoace de Moghiorus, venind de la Sinca Noua. Veneau sincanii haituiti de soarta, alungati din lumea lor primordiala. In toamna anului trecut le-am vazut in padurile de la Sinca manastirea distrusa cu tunurile imperiale! Viitorul ginere al preotului Gheorghe Pop a fost la inceput paraclisier si cantaret in strana, devenind, mai apoi, diacon si pastor de suflete - pe la 1853, slujind cu credinta maxima patruzeci si sapte de ani, pana s-a mutat la Domnul, in anul de gratie 1897. Parintele Ionita, cum era «alintat» cu dragoste de catre enoriasi, a fost un protopop «unicat», un «personaj» pitoresc, dupa cum afirma cu convingere d-na Prof Dr. Ana Grama Brescan in lucrarea intitulata «Romanii sud- transilvani in secolul al XIX-lea». Mai descoperim din sursa citata ca «…parintele insusi, un batran de vreo sesedeci si cinci de ani, cu o foarte frumoasa barba alba, verde inca si hazliu, e omul cel mai simpatic din lume… pe masa lui vezi ziare romanesti, unguresti, nemtesti… este un om bland, destept invatat, un mare patriot!». Prestigiul de care se bucura il recomanda in fata autoritatilor timpului, astfel incat, in vara anului 1891, cand Regele Carol I viziteaza Targu-Ocna si Slanic Moldova, «patriarhul» de la Poiana Sarata trece muntii cu sprinteneala unei tinereti secrete si are onoarea sa faca parte din Comitetul de primire incropit in cinstea inaltului oaspete poposit pe meleaguri moldave cu prilejul inaugurarii Tunelului de extractie de la Mina Salina. O fotografie de epoca ni-l infatiseaza in aceste momente in prim plan, alaturi de Rege si, printre altii, de Prim Ministrul Lascar Catargiu. De la 1897, pana in 1912, predica in altarul Bisericii din Poiana Sarata va fi oficiata de catre Preotul Gheorghe Olteanu, bastinas get-beget, casatorit cu fiica mai mare a lui Gheorghe Pop. Urmeaza o perioada mai putin fasta pentru viata bisericeasca din Poiana, cand interimatul de un an este asigurat de catre Preotul Ioan Cioara, adus tocmai de la Zagon. Intre 1913 si 1940 si-a trait tihna sau aspiratiile zbuciumate surazand veacului Preotul protopop Ioan Rafiroiu (care l-a botezat si pe tatal meu), preot militar intre 1916 si 1918, expulzat la Dobru de Hunedoara dupa Diktatul din 1940, adormit intru Domnul la 1948 si reinhumat, dupa dorinta, la Poiana Sarata.

In anul 1945 vine la post, de la Craciunesti (tot de Hunedoara) preotul Ioan Ciurea care pastoreste cu cinste pana in 1972, trecand la cele vesnice in anul urmator, dupa o grea suferinta. L-am cunoscut personal, m-a spovedit si m-a impartasit, eu copil fiind in vremea aceea. Si astazi figura sa luminoasa imi transpare in apele tot mai subtiri ale amintirii. Ma ruga pe-atunci sa-i fiu de ajutor in biserica, sa-l insotesc intru cele ale serviciului de obste. L-am refuzat timid, cu inocenta varstei, speriat de maretia si de importanta perspectivei care mi se deschidea… Nu intamplator, cred, i-am gasit numele neamului din care se trage, incrustat pe crucile adormite si ele pret de-o Eternitate in tintirimul de la Sinca Noua…
Din 1972 si pana la 1979, neamurile mele de Poienari proveniti din Sinca Noua (dupa numele lor - Serban si Sandu) primesc binecuvantarea si Lumina ortodoxa prin grija neasemuita a Parintelui Mircea Ilie (targocnean ca si mine), trecut mai apoi muntii «din ordin» la Slanic Moldova, unde slujeste si astazi cu osardie in Biserica vie a lui Hristos, ctitorita mai hat de catre parintele Clement Filimon - un alt fiu de seama al istoriei locale.
Pe Parintele Profesor Marcel Ciucur, venit tocmai de la Seminarul Teologic Neamt, Poienarii il primesc cu bratele deschise pe 25 august 1979 si-l au in mijlocul lor pana la 1983, cand locu-i ramas vacant este ocupat de Preotul Ionel Pistea. Zece ani s-a ostenit dumnealui aici, pana la transferul sau in Parohia Cotofanesti. Pe Parintele Ovidiu Herbei il consemneaza cartea locului intre anii 1993 si 1997 - an cand in fruntea Sfintei Biserici din Poiana Sarata este numit Preotul Sinel Lazarel, teolog de o aleasa frumusete spirituala, erudit stralucit si bun gospodar. Faima operelor sale de caritate a devenit deja celebra. Ar fi un pacat de neiertat sa nu-l pomenim in aceasta modesta trecere in revista a clerului ortodox care face deosebita cinste localitatii si nu numai, si pe Parintele Ioan Bittir, fiu al satului, actualmente pastor al Parohiei din Grozestii Oituzului - om de cultura solida, personalitate de influenta si autor al unei monografii cu trimiteri la «descalecatul» dintai al oierilor ardeleni pe taramul «poienilor sarate», mai la vale de Vama imparateasca de la Oituzul unguresc…
Acum, cand locuiesc deja in peste cinci decenii de reverii viscolite si impliniri vindecate, ma alatur sufleteste prin timp si prin timpuri bunei mele Domnica Serban (cea care-mi ura mereu «minte si noroc») si murmur, in soapta, din amintirea inmiresmata a limbii romane, franturile unei polifonii mai vechi, aproape uitate:

"Transilvanie - vis fara'ntoarceri
al bunilor mei,
nesecati in mormintele lor,
sub aripa tarnii
de unde am purces.
Potolit e taciunele vremii
Ca buha lotrilor noaptea...
Mai furam cate - un lemn de prin codri,
Caci rara-i cenusa pe care sa n-o stim
Si urmele scumpe inchise in noi,
Sa ne ajunga vreodata.
Mosnegii recheama albitele ploi
Urcati catre pranzul cel mare,
La mese de brad, jur - imprejur,
Nu stiu nici macar pana unde,
Ascunse genuni,
Prea putini totusi, cred,
Adanciti catre ceruri,
C-o lacrima-n pumni.
Ce-or fi sfatuind cei desculti,
Buni vecini cu Oierul
si mai multe numele sale,
Foarte aproape de zori,
Mestesugite raspunsuri mai poti sa asculti,
Ca vin din pamanturi si ele astrale,
Cu ochii fratanilor mei,
Plecati uneori… "
Prof. Dan Sandu


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII