Cauta
«DEGRINGOLADA» ELECTORALA ONESTEANA07/05/2016


La Biroul Electoral de Circumscriptie din Onesti au fost inregistrate un numar de 12 candidaturi pentru functia de primar al municipiului la alegerile locale, ce vor avea loc in ziua de 5 iunie. Astfel , din partea Partidului Social Democrat va candida Nicolae Gnatiuc, din partea Partidului National Liberal - Constantin Lazar , de la UNPR - Mihail Andronic iar ca reprezentant al Partidului Romania Mare va fi candidat Neculai Bontas. Au mai fost inregistrate candidaturile lui Alexandru Cristea (Partidul Social Romanesc), ce indeplineste in prezent functia de viceprimar cu atributii de primar si a lui Gelu Panfil, candidat independent. Mai sunt inscrisi in cursa pentru a ocupa fotoliul de primar al Onestiului Lucian Daniel Lucaci (de la Partidul Puterii Umaniste - Social Liberal) si Cristinel Bratovianu (Partidul Romania Unita). Inedit este faptul ca la functia de primar al municipiului de pe Trotus aspira la aceste alegeri locale un numar de patru femei: Mihaela Badic Geaboc (A.L.D.E.), Liliana Ionita (Partidul National Democrat), Liliana Boholteanu (M 10) si Irina Sanda Balan (Partidul Miscarea Populara. Este de mentionat faptul ca toti acesti candidati sunt inscrisi, de catre partidele pe care le reprezinta si pentru functia de consilier local. Pentru aceasta functie la Biroul Electoral de Circumscriptie, care se afla la Primaria municipiului Onesti, au fost inregistrate candidaturile a doi consilieri locali independenti, Roberson Zama si Dumitru Rudisteanu.
In perspectiva apropiatelor alegeri locale in mod pozitiv impresioneaza atitudinea candidatului Partidului National Liberal, Constantin Lazar care propune fiecarui candidat la functia de primar sa isi asume o declaratie dupa modelul: "Subsemnatul Lazar Constantin, in calitate de candidat la functia de primar al municipiului Onesti, declar public ca, daca voi fi ales, NU voi incheia nici prin semnatura mea, nici prin semnatura unui angajat al Primariei, un contract intre Primaria Municipiului Onesti si oricare dintre societatile la care sunt sau am fost actionar. Mai mult, declar public ca nici NU voi subcontracta un contract avand ca Autoritate Contractanta Primaria municipiului Onesti, prin nici macar una din societatile la care sunt sau am fost actionar si rog pe orice angajat al Primariei care va gasi astfel de contracte sa le faca publice. Consider ca a incheia contracte ca primar, indiferent de suma, intre oricare dintre firmele la care sunt sau am fost actionar si Primaria municipiului Onesti ar fi, daca nu ilegal, cel putin imoral.
Ii invit pe toti candidatii la Primarie, care sunt actionari in diverse firme, sa-si asume aceasta declaratie publica".

De ale campaniei…


Odata ce a fost lansata campania electorala in municipiul Onesti "mocneste" o situatie de scandal, care este generata de faptul ca actualul viceprimar cu atributii de primar Alexandru Cristea (ales consilier local pe listele UNPR) s-a inscris la alegerile locale pentru castigarea functiei de primar de la 5 iunie ca membru al unui alt partid politic, al Partidului Social Romanesc (PSRO). In cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Local Onesti din ziua de 4 mai consilierii onesteni au semnalat faptul ca "in aceste conditii, parasind partidul pe listele caruia a fost ales consilier local (UNPR), datorita suspendarii din functie a primarului Laurentiu Neghina, Alexandru Cristea fiind desemnat viceprimar cu atributii de primar, odata cu inscrierea in alt partid, el pierde functia de primar interimar". Acest fapt, asupra caruia se poate pronunta Prefectura Bacau, survine dupa ce Alexandru Cristea, viceprimar cu atributii de primar al municipiului Onesti si-a pierdut calitatea de membru al UNPR. Intrebat de catre Nicolae Gnatiuc (consilier local - PSD - cu atributii de viceprimar), "din ce partid face parte?", Alexandru Cristea a raspuns cu nonsalanta "sunt membru al Partidului Social Romanesc, PSRO si imi duc pana la capat mandatul ce mi-a fost incredintat!" In timp ce unii consilieri locali onesteni au mentionat ca se vor adresa Prefecturii Bacau pentru lamurirea situatiei, secretarul municipiului Onesti, consilierul juridic Daniel Spanu a afirmat ca Prefectura este in drept ca sa intervina in acest caz. Faptul acesta, cu declaratiile surprinzatoare ale actualului viceprimar cu atributii de primar, ii indigneaza si mai mult pe locuitorii municipiului Onesti, care in multe locuri s-au mirat cum pe benerele electorale era mentionat "Alexandru Cristea, primar al municipiului Onesti", desi acesta nu a fost votat de catre onesteni in anul 2012 pentru a indeplini mandatul de edil-sef. "Primar - autoritatea publica executiva este aleasa prin vot direct, egal si liber exprimat. Va incadrati aici?" l-a atacat pe Alexandru Cristea contracandidata la functia de primar Mihaela Badic Geaboc, afirmand si faptul: "stiu ca in acte semnati ca viceprimar dar de ce ii sfidati pe oameni declarand ca sunteti altceva decat sunteti? Delegarea pe o perioada determinata a atributiilor de primar nu va confera si functia!" Actualul viceprimar cu functie de primar, Alexandru Cristea (caruia credem ca "ii sunt numarate orele cat mai indeplineste aceasta functie!), este puternic criticat de catre onesteni, fiind aduse la cunostinta multe anomalii:" s-a inceput amenajarea locurilor de joaca si a parcarilor dar pe str. Emil Rebreanu masinile stau parcate «primitive» iar in zona nu este nici un loc de joaca", "nu aveti contact direct cu oamenii… de vorbe este satula toata lumea!", "s-au facut numeroase cereri pentru asfaltarea unui drum de 400 m la Borzesti, in preajma Bisericii «Crucea de Piatra» si sunt numai promisiuni!" Onestenii mai reclama faptul ca si pe strada Vasile Alecsandri (neasfaltata), cu o luna inainte de alegeri… din 4 in 4 ani se niveleaza acest drum… fiind o posibila «spalare de bani» pentru campania electorala". "Unde e adevarul domnule viceprimar? In toamna s-a spus ca nu se pot asfalta strazile din cartierele Belci, Slobozia, Satul Catolic si Buhoci din cauza vremii nefavorabile si acum nu se mai face nimic!"intreaba alti locuitori ai municipiului in timp ce altii se plang ca "dupa investitii de 2,5 milioane de euro in Cartierul Lanul Garii este ca in «evul mediu»! Nu se vede nimic, nefiind nici drum de acces aici!". Concluzia onestenilor este ca "Alexandru Cristea «bantuie» la alt partid iar daca spune ca ii continua proiectele lui Laurentiu Neghina, acesta nu avea experienta sa conduca primaria, s-a vazut ca este un conducator slab". Candidatul PSD-ului, Nicolae Gnatiuc, este criticat de onesteni pentru ca simtind " ca isi poate atinge visul, si-a aratat si-a aratat adevarata fata, prima victim fiind fostul primar al Onestiului, Laurentiu Neghina, nimeni altul decat cel care l-a cununat pe Gnatiuc si i-a botezat copilul. Mai mult, Laurentiu Neghina l-a sustinut pe Nicolae Gnatiuc in urma cu 4 ani, pentru a ocupa functia de viceprimar".
Onesti Expres


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
iulian
#2 : 09/05/2016, 21:51
pai daca a fost primar unul ca neghina,ma mir ca nu candideaza nici unul din satul catolic,din familiile stanescu.ditamai orasul,care cu putin timp in urma se lauda cu cel mai mare numar de intelectuali la suta de locuitori.
Ultima modificare: 11/05/2016, 08:54 - user  
Iulian
#1 : 07/05/2016, 16:12
Atributiile consilierilor sunt cele mai importante, degeaba propune primarul, daca consilierii nu vor, nu se rezolva nimic.Consilierii sa-si prezinte declaratiile de avere si realizarile profesionale, profitul societatilor,sa nu se ia exemplul lui Tofan care a falimentat Alimonul.


IMAGINEA SAPTAMANII