Cinstirea si comemorarea eroilor care si-au jertfit propria fiinta pe campurile de onoare an vartejul nestavilit al unor lupte crancene pentru apararea independentei si suveranitatii tarii, a fiintei nationale a poporului din care destinul i-a harazit sa faca parte, a constituit o preocupare constanta a romanilor. Din cele mai vechi timpuri, stramosii nostri si-au venerat eroii, an jertfa acestora regasindu-se cele mai nobile virtuti pe care le-au pastrat si transmis urmasilor de-a lungul veacurilor ca pe o autentica si valoroasa mostenire. Pana la Primul Razboi Mondial, romanii asi pomeneau eroii an prima sambata a mortilor din fiecare an. Dupa razboi, ziarul “Neamul Romanesc” propune sa “se aseze o sarbatoare anuala” pentru ca “toti sa-si plece fruntea si sa-si aduca prinosul de admiratie si recunostinta pentru eroii cei multi ai natiunii”. Din anul 1920, prin Decretul Lege nr.1963, s-a legiferat comemorarea eroilor Romaniei an ziua analtarii Domnului, proclamata sarbatoare nationala, care va aminti urmasilor desavarsirea anfaptuirii idealului national “Romania Mare”.Legea asupra regimului mormintelor de razboi promulgata la 31 mai 1927 consfintea, de asemenea, faptul ca an fiecare an, de ziua analtarii Domnului, se va face comemorarea eroilor cazuti an razboi. Dupa 1948, timp de 27 de ani, comemorarea eroilor nu a mai avut niciun fel de reglementari. Abia la 23 octombrie 1975, prin decretul Consiliului de Stat nr. 117, s-a stabilit ca Ziua Eroilor sa fie sarbatorita, an fiecare an, la 9 mai. Abia dupa evenimentele din decembrie 1989 s-a revenit la traditie si s-a stabilit ca Ziua Eroilor sa fie sarbatorita an fiecare an cu ocazia praznicului analtarii Domnului.Acest important eveniment, cu al carui prilej se cuvine sa ne anclinam fruntea cuprinsi de fiorul celor mai pioase amintiri si sentimente de admiratie, ne determina sa readucem an memoria celor care locuiesc pe aceste mirifice plaiuri de legenda, jertfa unuia dintre cei mai vrednici si viteji eroi proveniti de pe meleagurile noastre, sublocotenentul post-mortem Gheorghe Donici.Fiu al sotilor Iancu si Zinca Donici, mici proprietari de pamant in Valea Seaca, judetul Bacau, Gheorghe Donici a vazut lumina zilei la 20 februarie 1849. Primii ani de scoala i-a facut in Bacau si Iasi. La propunerea revolutionarului pasoptist Costache Negri, care era ruda apropiata cu Iancu si Zinca Donici, la varsta de 10 ani, an vara anului 1859, a fost dus la Paris, pentru a urma cursurile Liceului “Louis le Grand”. S-a reantors an tara an vara anului 1870, adica dupa 11 ani de studii. Avand varsta de 21 de ani, tanarul absolvent al reputatei institutii de anvatamant din capitala Frantei a fost nevoit sa se angrijeasca de mica mosie de la Valea Seaca, lasata de iubitii sai parinti, care decedasera. Timp de aproape sapte ani (1870-1877) s-a straduit sa culeaga roadele muncii sale, ca mic proprietar, si sa lege stranse prietenii cu locuitorii satelor din amprejurimile comunei sale natale.an primavara anului 1877, an conditiile proclamarii independentei de stat a Romaniei, Gheorghe Donici, an varsta de 28 de ani, a solicitat, an scris, ministrului de Razboi sa fie primit voluntar an armata, pentru a lupta ampotriva jugului otoman. Prin Ordinul M.R. nr. 5493 din 8 mai 1877, “voluntarul Gheorghe Donici din Valea Seaca a Bacaului, avand cal si harnasamentul necesar”, a fost anrolat ca soldat an Regimentul 8 Calarasi, an escadronul care asi avea resedinta an orasul Bacau. Calaretii acestei unitati, dupa cum scria generalul Radu Rosetti din Caiutii-Bacaului, erau “urmasi ai stravechilor antemeietori ai asezarilor din Valea Siretului si din vaile afluentilor de pe dreapta acestuia, somuzurile, Moldova, Bistrita, Trotusul”. Escadronul bacauan de calarasi avea an calitate de comandant pe capitanul Arcadie Septilici, care se tragea din hatmanii Moldovei de Sus, Vasile (bunic) si Ilie Septilici (tata).Cu aceasta unitate, Gheorghe Donici a participat la Razboiul de Independenta, executand numeroase misiuni de recunoastere si de supraveghere a malului Dunarii. an mod cu totul deosebit, soldatul Gheorghe Donici s-a distins, an ziua de 9 iulie 1877, cu prilejul unei recunoasteri executate pe malul drept al fluviului. Referitor la actiunea din aceasta zi, an registrul istoric al Regimentului 8 Calarasi sunt consemnate urmatoarele: “Capitanul Septilici s-a oferit a trece Dunarea spre a face o recunoastere, fiind ansotit de sergentii Porumbaru Ioan si Grindea Daniel, precum si de voluntarii Donici Gheorghe, Sturdza Rudolf si Beldiman, toti din acest regiment”. an dimineata zilei de 9 iulie 1877, calarasii au trecut fluviul fara sa fie observati de inamic si, folosind acoperirile si terenul accidentat, au reusit sa se strecoare pana an apropierea satului bulgaresc Besli. Culegand date despre pozitiile inamicului, calarasii s-au antors din misiune an ziua de 10 iulie 1877, dupa aproape 30 de ore de cutreierat amprejurimile localitatii Besli. Capitanul Septilici a reusit sa furnizeze comandantului Regimentului 8 Calarasi informatii valoroase privind activitatea inamicului si locul unde se gaseau mijloacele de foc ale acestuia. Pentru modul an care au executat misiunea, cei trei soldati voluntari au fost avansati an gradul de caporal, printre ei numarandu-se si Gheorghe Donici. an ziua de 11 iulie 1877, din nou Gheorghe Donici se ofera se execute ampreuna cu sergentii Porumbaru, Popovici si Mardare, an frunte cu comandantul lor de pluton, locotenentul Gheoghe Starcea, o misiune dincolo de Dunare. Actiunea, terminata cu succes, a fost apreciata de comandanti si consemnata an documentele vremii. La 15 iulie 1877, colonelul George Roznoveanu, comandantul Brigazii de Cavalerie, raporta generalului George Manu, comandantul Diviziei 4 Infanterie: “Cu ocazia acestui raport, sunt dator a va aduce la cunostinta purtarea curajoasa a locotenentului Starcea, a sergentului Popovici si a soldatului voluntar Donici, toti din Regimentul 8 Calarasi”.La 17 octombrie 1877, caporalul Gheorghe Donici a dat dovada de acelasi impresionant curaj, pe timpul atacului executat pentru cucerirea Vidinului. A sarjat pozitiile dusmane, aflandu-se an primele randuri ale calarasilor din escadronul sau. Pentru exemplul dat celorlalti militari, a fost avansat sergent si decorat “de urgenta” cu “Virtutea Militara”. Aceleasi frumoase fapte de arme si virtuti le-a manifestat si an luptele care s-au desfasurat pentru nimicirea gruparii otomane de la Plevna si capturarea lui Osman Pasa. La terminarea razboiului, a fost distins cu medalia “Trecerea Dunarii” si ordinul rus “Crucea Sfantului Gheorghe”. an ziua de 4 iunie 1878, dupa ce escadronul s-a antors la Bacau, sergentul Gheorghe Donici a fost demobilizat, antorcandu-se la Valea Seaca, cu satisfactia ca a contribuit la dobandirea independentei tarii, luptand cu lancea, sabia si arma an maini.an deceniile care au urmat pana la prima mare conflagratie mondiala, Gheorghe Donici s-a ocupat cu agricultura si administrarea cu grija, chibzuinta si truda a parcelelor de pamant mostenite. Unul dintre cei care l-au cunoscut bine pe Gheorghe Donici si ne-a lasat cateva pretioase consemnari a fost generalul Radu R. Rosetti, care relata: “al tin minte, al vedeam cam cinci zile pe saptamana, iarna si vara, mai antai la Caiuti, asezarea mamei mele si a fratilor si surorilor ei, iar de la anceputul veacului mai mult la Nereuta, pe malul celalalt al Trotusului, asezarea tatalui meu vitreg, Valea Seaca a lui Donici fiind cam la jumatate cale antre amandoua. Aceasta pana an 1911, cand asi vandu mosia si, dupa ce-si plati maruntele datorii, amparti restul an doua: o parte surorii sale, traitoare la Barlad, vaduva cu fete si un fiu, si alta parte pe care si-a pastrat-o si cu care se stabili la nepotii sai de-al treilea, la Rosettistii de la Tescani. Care a fost traiul sau an rastimpul cat am avut bucuria sa-l vad des? A trait modest, cu mare economie, chiar lipsindu-se pe el de cele trebuitoare, dar ajutand necontenit pe sora sa si pe tinerii tarani din Bogdana, din Valea Seaca si amprejurimi, ampartind la toti cu marinimie papusoi din vama morii pe care anca o mai avea, totul fara plata, pentru ca obisnuia sa spuna: ae obicei din vechia. Asa si era obiceiul din vechi, dar cati al mai tineau dupa amproprietarirea lui Cuza? (…) Mosia mostenita cuprindea o padure la care se ajungea greu, putine hectare de pamant roditor, o gradina de zarzavaturi si o moara pe paraul Vaii Seci, parau care-si merita numele antrucat de multe ori nu avea apa… Doar gradina de zarzavat si moara ai aduceau avenitula. Jorj traia deci din dijma unei mori si din gradina, pentru arenda careia gradinarii bulgari ai aduceau zarzavaturile trebuitoare. Venitul lui nu depasea trei sute de lei pe luna. Dupa plata cheltuielilor necesare, oprea cincizeci de lei pentru el. Atat! Restul venitului al trimitea surorii si nepotilor la Barlad. Cumpara un kilogram de cafea, douasprezece kilograme de zahar, de nouasprezece lei tutun clasa a treia, de doi lei hartie de tigari si, cu alti doi lei, patruzeci de cutii de chibrituri. Asta era tot! Hainele si le carpea singur. Cel putin cincisprezece ani l-am vazut cu acelasi costum fost negru, ajuns verzuliu si reparat adesea cu ata alba data cu cerneala. Era pasionat de sah. an ultimii ani, dupa ce se stabili la Tescani avu la andemana o bogata biblioteca ramasa de la D.Rosetti-Tetcanu si de la anaintasii acestuia. De doua ori a vrut sa se casatoreasca, an amandoua randuri cu femei frumoase, dat atat una, cat si alta, cand au fost cerute an casatorie, abia si-au putut stapani rasul, ca sa nu-l jigneasca. Erau femei analte ca de un metru saptezeci, an timp ce el era sub un metru saizeci”.Era cunoscut si apreciat de taranii satelor bacauane, care i-au acordat multa ancredere an campania electorala, fiind ales membru an consiliul judetului Bacau, antre anii 1891-1895. A fost ales deputat an Colegiul 3 Bacau, an perioada ianuarie 1894 – octombrie 1895 si senator an Colegiul 1 Bacau, an perioada 1 iunie 1899 – 14 februarie 1901. Pentru putin timp a fost ales presedinte al Consiliului Judetean Bacau. an anul 1911, fiind anglodat an datorii, si-a vandut mica proprietate din Valea Seaca si, avand 62 de ani, s-a retras la Tescani, la rudele sale din familia Rosetti, ocupandu-se de administrarea proprietatii acestora.Cinci ani mai tarziu, an vara anului 1916, cand norii negri si anvolburati ai Primului Razboi Mondial s-au abatut si asupra tarii noastre, Gheorghe Donici a considerat ca inca mai poate fi de folos Armatei Romane, motiv pentru care a antreprins demersurile necesare pentru a fi ancadrat la una din unitatile de cavalerie. Raspunsurile n-au antarziat sa apara la Tescani, dar toate constituiau refuzuri: “Povara varstei nu v-ar ajuta sa…”, “v-ati facut pe deplin datoria an urma cu patruzeci de ani” sau “E timpul sa va odihniti la cei 67 de ani pe care ai aveti”. Profund nemultumit de atitudinea stat-majoristilor care i-au dat raspunsurile mai sus mentionate, fostul sergent Gheorghe Donici s-a adresat concetateanului sau Radu R. Rosetti, care avea gradul de locotenent-colonel, sa-l ajute pentru a fi primit voluntar an armata. Datorita interventiei acestuia, la 18 august 1916, sergentul Gheorghe Donici a fost inclus an efectivul Regimentului 9 Rosiori si repartizat an Escadronul 3, comandat de capitanul Alexandru Filiti. La acea data Regimentul 9 Rosiori se afla dislocat la Alexandria, iar primirea voluntarului an randurile rosiorilor a fost emotionanta. an cuvantul sau, capitanul Alexandru Filiti a spus printre altele: “Osteni, an randurile noastre se afla din acest moment voluntarul Gheorghe Donici, an varsta de 67 de ani, care a luptat si an razboiul nostru de independenta din 1877, tot ca voluntar, si a luptat bine, ca un viteaz… Este un bun ostas si calaret, o adevarata pilda de eroism si de iubire fata de patrie. Tot timpul sa urmati exemplul acestui soldat brav. El ar putea sa fie parintele nostru, dar acum este camaradul nostru de lupta. Sa-i ascultati sfatul de vechi luptator si sa-l respectati, asa cum ma respectati pe mine, comandantul vostru. Am sa-l tin totdeauna aproape de mine, pentru ca el are ceva an plus fata de noi: experienta unui razboi pe care l-a dus si an care s-a evidentiat ca un soldat viteaz, dovada decoratiile care-i ampodobesc pieptul”. (va urma)
Erou de legenda, sublocotenentul post-mortem Gheorghe Donici (I)
