Inaugurarea Caminului Cultural Dragugesti03/06/2010
Duminica, 30 mai, satul Dragugesti din comuna Helegiu a atras ca un magnet numeroase personalitati ale vietii religioase si politice, primari ai mai multor orase si comune din judet precum si un mare numar de sateni din localitatile inconjuratoare. Fericitul prilej al acestei intalniri de la Dragugesti a fost sfintirea si inaugurarea noului camin cultural al satului, o impozanta cladire ce se profileaza a deveni o emblema in frumosul peisaj “crenelat” jur-imprejur de zarea mai multor dealuri. Astfel, la ceasul amiezii, dupa oficierea slujbei religioase de catre PS Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, la biserica satului impreuna cu un sobor de preoti din zona, condus de parintele protopop Constantin Alupei (de la Protoieria Onesti), pe o vreme insorita cu razele bucuriei, pe ulita principala a Dragugestiului, insotita de un curat fir de apa al unui parau, sute de oameni s-au indreptat catre noul camin cultural. Ca o casa a “familiei comunitatii locale” noua cladire a fost impodobita cu cele mai frumoase scoarte tesute dar si cu perini si splendide obiecte de artizanat. Prin “puhoiul” de oameni, dornici de a fi partasi momentului inaugurarii noului camin cultural si-au facut loc primarul comunei Helegiu, Mihaela Badic (intr-un autentic costum national, cu iie si fota inflorate), parlamentarii Ionel Palar si Valerian Vreme, primarul orasului Comanesti, Viorel Miron, viceprimarul Moinestiului, Valentin Vieru, primari ai mai multor comune bacauane precum si impresionantul sobor de preoti ce i-a avut in frunte pe cucernicii Ioachim Bacauanul, Constantin Alupei, Eleodor Bodea - paroh al Parohiei Dragugesti, la care este slujitor si preotul Adrian Cioca. Printre sutele de sateni care au trait intens frumusetea acestui moment de sfintire a noului lacas de cultura s-au aflat viceprimarul comunei Helegiu, Ciprian Enea si cei doi consilieri locali ai satului Dragugesti in Consiliul Local Helegiu, Constantin Talpa si Constantin Potarniche.
Loc de intalnire pentru talent si spirit
In fata multimii impresionante de oameni ce au urmarit acest eveniment dr. Ioachim Bacauanul a declarat: “Istoria este cea care noi o facem si o binecuvantam. Intr-o societate concurentiala este nevoie sa ne oprim din cand in cand din alergatura galopanta, pentru a ne aminti de trecut, de a privi prezentul si de a gandi viitorul. Comuna Helegiu este intr-un permanent dinamism. Daca scoala este o prelungire a pridvorului bisericii, caminul cultural este o prelungire a scolii, un loc de intalnire pentru prefacerea spirituala a noastra, in societatea romaneasca plina de zbucium si atatea greutati. Sa pastrati cu demnitate toate valorile crestine, ce ne restructureaza identitatea”. Primarita Mihaela Badic a evidentiat semnificatia acestei zile deosebite pentru satul Dragugesti: “Astazi s-a implinit dorinta din 2007, investitia fiind finalizata. Mai avem si alte proiecte in lucru pe care dorim sa le finalizam, chiar fiind circumscrisi unui sistem. Un proiect important este cel al retelei de apa, realizat in proportie de 90 la suta. De asemenea, am fost anuntati ca vor intra in comuna 2,5 milioane de euro pentru alte proiecte. Sa le facem impreuna pentru toate satele comunei Helegiu. Unii vor sa fie primari iar altii vor sa lase realizari impreuna in comunitate”. Cu un cuvant de salut calduros s-a adresat celor prezenti si deputatul Valerian Vreme, care a mentionat: “Daca vremea buna vine de la Parlament, eu imi doresc ca in aceasta zona sa fie vremuri mai bune”.
Privind frumusetea acestei sarbatori, ce a transformat numele satului Dragugesti in “a fi draga fiecare clipa”, oamenii locului s-au putut bucura de un frumos program artistic sustinut de catre Ansamblul artistic “Busuiocul” din Bacau, condus de Petrica Vlase. In frumoase costume populare traditionale, “demni de a fi luati in seama” la aceasta sarbatoare au fost si copiii Dragugestiului. Formatia “Mugurasii”, conscrata la manifestarile culturale din anul 2009, a oferit satenilor un frumos buchet de cantece si dansuri populare precum si obiceiuri din vatra acestui sat. Un alt grup de copii a prezentat frumusetea dramatizarii “Soacrei cu trei nurori”, in care se intalnesc lesne si secvente din viata satului Dragugesti. Invatatoarele Anisoara Petrea si Elena Cristea, “secondate” de alte cadre didactice din sat (Jenita Bodea, Ion Petrea si Vasile Busuioc), au pregatit acest frumos program artistic ce s-a incheiat cu un colaj de cantece pentru copii. Dupa cum am aflat de la organizatori, melodiile “Invatam de la flori” si “Pentru oameni, pentru flori si pentru copii”, interpretate de elevii Scolii nr. 1 Dragugesti, au fost “dedicatii speciale” pentru autoritatile locale ale comunei Helegiu.
Frumusetea inaugurarii noului camin cultural din Dragugesti (in a carui apropiere se afla si un izvor cu cismea vegheat de lumina unei icoane cuprinse intr-un zid) a incrustat in sufletele locuitorilor satului o imensa bucurie, cu cat noul edificiu este construit pe locul primei scoli a satului, “langa care se afla casa directorului” - dupa cum spun cu mandrie localnicii. Aceasta “netarmurita emotie” a fost traita si de inv. Rodica Nita, ce a slujit elevii satului vreme de 40 de ani, dar si de batranii care “intineresc in privire”, minunandu-se de cladirea noului camin cultural.
Ion Moraru
Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.
|







|