Cauta
Incununarea muntilor, la Asau04/10/2016


Dupa ce pornesti din Comanesti pe drumul ce urmeaza un sir de arbori maiestuosi, din "trena" codrilor care cuprind aceste meleaguri, in doar cateva minute ajungi in centrul Asaului, unde te intampina Primaria si Clubul minerilor din localitate (in prezent avand alta destinatie). Oamenii Asaului traiesc nostalgia ca, aici, la Clubul "6 August" al "Carboniferei" Comanesti, aveau loc frumoase intalniri ale artistilor populari din zona, aceasta localitate fiind centru zonal unde se desfasurau intrecerile artistice ale localitatilor de pe valea Trotusului. In pitoreasca sala a Clubului din Asau au fost organizate numeroase spectacole si manifestari artistice, avand pe afis si multe "nume sonore". Pornind de la aceasta "innobilare" a meleagurilor asauane, timp de doua zile, la 17 - 18 septembrie, locuitorii din comuna dar si cei din localitatile apropiate, de pe valea Trotusului - numita si Valea Muntelui, impreuna cu invitati din alte zone ale tarii si chiar si din strainatate, s-au bucurat de frumusetea cantecului si a dansului popular, de frumoasele exponate artizanale locale si de farmecul sezatorilor traditionale. Astfel, pe stadionul din centrul comunei Asau a avut loc prima editie a Festivalului de folclor si traditii populare "Cununa Muntilor" , o (noua) manifestare de o prestanta deosebita, care se doreste a fi o incununare a traditiilor de pe Valea Muntelui si un prilej de a socializa intr-un cadru pitoresc si original. Acest festival a fost cofinatat de Consiliul Judetean Bacau , dorindu-se revigorarea traditiilor locale, ce odinioara atrageau atentia a numerosi oameni de cultura, fiind gazda primitoare si pentru grupuri de japonezi, danezi, dornici sa cunoasca aceasta zona. Organizatoare a manifestarii a fost Asociatia Culturala "Ca La Noi" din Asau (ce are ca presedinta pe Camelia Rosu, o distinsa doamna care promoveaza de 13 ani traditiile noastre stramosesti, de cantec si dans popular), in parteneriat cu Primaria Asau si Parohia Ortodoxa "Pogorarea Sfantului Duh" din centrul localitatii. Este de mentionat faptul ca in ultimii ani in comuna Asau doamna Camelia Rosu (ce a adus si Bacaului stralucirea unui festival national de folclor - "Zestrea", la care au fost prezentate obiceiuri de nunta si a fost prezenta si o formatie artistica din Grecia - lucru nemaiintalnit de atunci pe meleagurile bacauane!), a mai organizat doua editii ale Festivalului "Zestrea Asauanilor" , care au avut loc in anii 2014 si 2015 la Apa Asau, pe Dealul Popei. De acolo, de la o inaltime de la care poti privi intreaga priveliste montana, o troita inalta de 10 metri (la constructia careia au contribuit multi asauani, in majoritate membrii ansamblului nou infiintat la Apa Asau - "Gospodarii de pe valea Asaului"), strajuieste aceste culmi, aducand un profund omagiu eroilor neamului si asigurand o profunda legatura cu divinitatea (pe plan vertical) si o dragoste a oamenilor unii fata de altii (pe plan orizontal), asa cum a mentionat si mentorul acestui monument, parintele Amfilohie de la Manastirea Diaconesti, din apropiere.

"Pas cu pas" la festival

Festivalul de folclor si traditii populare "Cununa Muntilor" s-a deschis cu savarsirea unei slujbe religioase de pomenire a eroilor, savarsita la Monumentul Eroilor din centrul comunei Asau, de catre un sobor de preoti din zona, gazda fiind preotul paroh Paraschiv Banciu. Grupurile si ansamblurile prezente au intonat frumoase cantece patriotice si religioase, publicul bucurandu-se si de revederea unor fii ai satului prezenti la manifestare, stabiliti in alte parti ale tarii sau in strainatate si care au facut cinste comunei Asau - ca loc de bastina si mediu formator in educatia lor. Asauanii de onoare , invitati cu acest prilej in comuna lor natala si provocati la o intalnire cu tinerii locuitori ai comunei, care doresc sa le afle "reteta succesului" au adresat, vizibil emotionati, cate un cuvant de bun gasit tinerilor precum si fostilor colegi, rudelor si prietenilor din copilarie, avand bucuria sa revada si pe o parte din dascalii care odinioara le asezau coronita pentru premiul I. Dupa aceste momente emotionante toata lumea, in frunte cu oficialitatile locale si cu organizatorii evenimentului s-a deplasat intr-o frumoasa parada de costume populare traditionale catre locul de desfasurare al spectacolului folcloric. Astfel, de pe scena amplasata pe stadionul din centrul comunei Asau ne-au incantat ansambluri folclorice din mai multe localitati ale judetului Bacau, dar si solisti vocali consacrati sau debutanti. In cele doua zile ale festivalului, pe scena asauana, au evoluat ansamblurile folclorice "Boboceii" din Bacau - coordonat de indragita interpreta Maria Salaru, "Mugurasii" din Agas - coordonat de inv. Ecaterina Rata, "Hora" din Comanesti - sub bagheta lui Costica Lazar, "Siminocul" din Sanduleni - indrumat de rapsodul popular Marian Lungu. Au mai urcat pe scena ansamblurile "Meleaguri Letene" din comuna Letea Veche - infiintat de interpreta Oltita Todirca, "Saratelul" din Sarata - sub indrumarea lui Nicu Mucenica, "Dor strabun" din Brusturoasa - grup traditional de muzica arhaica, coordonat de prof. Gheorghe Rosu, "Zestrea" - sub obladuirea lui Petrica Dragan , "Gospodarii de pe valea Asaului" - coordonat mai nou de Oana Botezatu , "Ecoul din vale" din comuna Faraoani (satul Valea Mare)- instruit de Iulian Farcas. De asemenea, de pe scena festivalului ne-au incantat, cu bucuria daruirii unor momente artistice deosebit de frumoase si membrii ansamblurilor de copii "Bobocul" de la Scoala Gimnaziala "Alexandru Ioan Cuza" din Bacau - coordonat de Mirela Maxim, "Bradatelul" de la Scoala Gimnaziala Asau - pregatit de Lenuta Murariu, "Cununita" al Scolii Gimnaziale "Costache S. Ciocan" din Comanesti - instruit de Doina Boacsa si "Mugurelul - Calugara" de la Scoala Gimnaziala "Emil Braiescu" din Magura - coordonat de Doinita Vasiloiu. Acestia reprezinta tanara generatie care va purta frumoasa mostenire a folclorului romanesc in viitor! Pe langa participarea acestor ansambluri folclorice, Festivalul "Cununa Muntilor" a fost si "scena" unde au stralucit interpreti de folclor bacauani, oferindu-le prilejul unui dialog cultural cum rar se intampla pe aceste meleaguri. Astfel, ne-au bucurat cu cantecele lor solistii Maria Salaru, Oltita Todirca, Nicu Chirita, Maria Tataru, Vasilica Tataru, Gabriela Comaneci, Diana Sirbu, Mihaela Iordache, Maria Enache, fiind urmati indeaproape de "tinerele sperante" ale muzicii populare moldovenesti Ionela Frigura, Iulia Croitoru, Roberta Rata, Georgeta Ciovor, Cristina Merlusca, Rodica Saulea, Denisa Mitrofan si Doina Boacsa, care, in astfel de manifestari culturale prind noi puteri pentru a duce mai departe neasemuita zestre folclorica a plaiurilor stramosesti. Recitalurile profesioniste au fost incununate de cunoscuta solista de muzica populara Margareta Clipa, care a interpretat si melodii dintre cele noi, spre deliciul publicului asauan, dar si cantece consacrate din repertoriul sau, toate intr-un manunchi de melodii de exceptie. O impresie puternica a facut si Ansamblul semiprofesionist "Ca La Noi" din Bacau, care - pe langa cunoscute jocuri moldovenesti, mestesugit impletite si aranjate in "jocuri de doi" sau in cercuri ametitoare, a adus pe scena festivalului si cunoscute jocuri populare din zonele etnografice Sibiu, Nasaud, Gorj si Oas, spre delectarea publicului asauan, care s-a regasit in motivul frunzei de stejar de pe costumele tinerilor dansatori. Sub indrumarea tanarului Robert Costrovanu (unul dintre cei mai cunoscuti coregrafi bacauani, proaspat licentiat in coregrafie la Universitatea de Arte din Cluj), Ansamblul folcloric "Ca La Noi" continua sa reprezinte cu cinste folclorul romanesc, fie in tara, fie peste hotare! Festivalul "Cununa Muntilor" a avut ca prezentator pe tanarul bacauan Ovidiu Drug (familiarizat cu astfel de manifestari de amploare, el organizand si numeroase spectacole caritabile de folclor, ce au avut loc la Teatrul de Vara din Bacau), secondat de tanara Stefana Milon din Laloaia (Comanesti), care face cinste Scolii Gimnaziale "Costache S. Ciocan". Toata manifestarea a fost filmata de o echipa de profesionisti din Suceava , urmand a fi difuzata pe canalele televiziunilor nationale.

Emotii ale "fiilor satului"

O alta idee minunata, ce s-a concretizat la acest festival, a fost ca la aceste zile pline de bucurie pentru comunitatea asauana sa se intalneasca toti "fii satului" , care locuiesc in Asau sau pretutindeni. Presedinta Asociatiei Culturale "Ca La Noi", Camelia Rosu, ne-a declarat despre aceste imbucuratoare trairi ale asauanilor: "Cu ocazia acestui festival am avut surpriza sa observam ca multe familii din localitate aveau oaspeti «ca la hram»: copii, nepoti, cumetri, fini sau prieteni din alte zone, Asaul aflandu-se pentru cateva zile intr-o atmosfera de petrecere si voie buna ca pe vremuri... Cu prilejul acestei festivitati de amploare am invitat mai multe personalitati asauane, care au facut cinste comunei natale, parintilor si dascalilor acestor meleaguri, ce le-au indrumat pasii in viata. Astfel, ne-am bucurat de prezenta amiralului Ion Simion Sorocianu si a fratelui sau, Sorin Sorocianu (care au facut o frumoasa cariera in marina, fiind insotiti la acest eveniment si de neobosita lor mama, invatatoarea nonagenara Rodica Sorocianu), a comandorului Ion Necsoiu (ce a zburat pe MIG 21 si MIG 29, fiind si profesor de pilotaj). De asemenea, au raspuns la invitatia noastra si primarul orasului Comanesti, Viorel Miron - originar din Asau, care a facut din Comanesti un cochet orasel de munte european precum si profesoara Angela Sterpu (fosta Lazarel) - ce a activat ca inspector scolar la ISJ Bacau, acum specialist in proiecte europene, ce a vizitat peste 30 de tari ale lumii si poate vorbi cursiv mai multe limbi straine, Gheorghe Huluta, directorul Casei de Cultura din Bacau si lider judetean al CNSRL Fratia, dar si familia Neculai Radu - inspector pe probleme culturale la Centrul Judetean de Promovare a Culturii si Gabriela Radu (fosta Sorocianu) - bibliotecar la Biblioteca Judeteana Bacau. De asemenea, ne-am bucurat de prezenta artistului plastic Teo Doaga - care ne-a prezentat si cele mai recente lucrari de sculptura in marmura, avand atelierul de creatie in casa parinteasca din centrul Asaului, dar si de a familiei Silvia (fosta Smarandeanu) si Ion Ghiurca, ce au infiintat si administreaza o fabrica de mobila stil, exportand de peste 15 ani produsele in strainatate, oferind astfel locuri de munca asauanilor si exemplu de urmat, in piata afacerilor cu lemn. Au raspuns «prezent» la aceasta actiune si familia ing. Doru Merlusca si prof. Cristina Merlusca (fosta Primicheru) precum si familia ing. Adrian Albu si prof. Liliana Albu dar si Mioara Sambeteanu (fosta Mazilu), ai carei fii sunt medici in America. O prezenta pitoreasca a fost cea a Rodicai Purcaru (cunoscuta Ferchiu), care a participat la numeroase expozitii cu produsele sale alimentare eco (dupa retete traditionale) dar si Toma Paraschiv - ultimul dansator din «generatia de aur» a Asaului, care s-a ocupat pana deunazi de formatia de dansuri batranesti «Bradul», ce a reprezentat Romania la festivaluri internationale de folclor in anii ’70. Acesti oameni, care sunt mandria meleagurilor asauane , au fost felicitati de catre primarul comunei Asau,Constantin Radulescu si au primit si cate o medalie si o diploma de onoare precum si un trofeu «Cununa Muntilor» - din partea Asociatiei Culturale «Ca La Noi». Mai mult, «medalioane» cu fotografii ale acestora, din copilaria lor, din scoala si din familie precum si cu performantele fiecaruia, au fost proiectate pe un ecran, langa scena festivalului, acestea urmand sa impodobeasca un panou de onoare la Scoala Gimnaziala din centrul comunei Asau. Asa consider eu ca putem oferi un exemplu bun pentru copiii asauanilor si nu numai, aflati in capcana timpului pe care il traim cu totii".
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 
Maria Salaru
#1 : 07/10/2016, 08:26
Ma bucur ca iata mai sunt publicatii care promoveaza lucrurile bune infaptuite de oameni minunati asa cum este prietena mea , Camelia Rosu. Din proprie experienta stiu ca nu este usor sa aduni in jurul tau copii , tineri si oameni maturi carora sa le impartasesti sipiritul si crtedinta nationala, dragostea pentru traditii si tot ceea ce este mai valoros in zestrea romanilor, cantecul si dansul popular.Acest gen de festivaluri are menirea de a revigora radacina neamului nostru ca acesta sa lastareasca din nou. Stim cu totii ca jaful produs in tara noastra i-a determinat pe romani sa se dezradacineze si sa-i poarte vanturile prin toate zarile. Asemenea manifestari insa le dau forta sa reziste si speranta ca lucrurile se vor schimba in bine.M-ar fi bucurat daca ati fi remarcat si dvs succesul pe care l-au avut membrii celor doua grupuri ale mele "Boboceii" si "FLoricica" "copiii" Asociatiei Culturale Floricica pe care o conduc, prima ONG care a pus bazele unui festival folcoric pentru copii si tineri (2000 )in judetul Bacau. Oricum , felicitari organizatorilor si mai ales sufletului acestui festival d-na Camelia Rosu.


IMAGINEA SAPTAMANII