Profesorul si poetul berzuntean Dan Sandu, membru al Filialei Bacau a Uniunii Scriitorilor, a avut prilejul de a se bucura de o prietenie deosebita cu o mare personalitate a meleagurilor Slanicului Moldovei – Valeriu Filimon. Din numeroasele fire ale acestei prietenii Dan Sandu „a rasfirat” sub taina marturisirii: “Valeriu Filimon a plecat dintre noi ca sa se odihneasca putin… Pret de o Eternitate… Si ce daca lumea era tot mai bolnava? O iubea asa cum era, cu toate defectele ei: «politichie de doi lei», coruptie cat cuprinde, «tiganeala ca la usa cortului», gospodine literare si manele de pe centură, golani cu staif cand vine vorba despre trebile obstei «hopa-mitica» parlamentara, fosta si actuala turnatorie ridicata la rang de jertfa patriotica… Despre personalitatea lui Valeriu Filimon, despre forta preocuparilor sale literare, despre frumusetea sufletului sau nu poti vorbi decat trecandu-ti slovele prin inima, alcatuind imaginar un spectru de furtuni în clocot în care «maitre» (maestrul) sa se autodefineasca discret si tainic, asemenea alesului rostuit sa-si poarte crucea destinului sub forma unui cantec adunat pe o stea singulara”.
Orizonturile vietii
Valeriu Filimon a vazut lumina vietii pamantesti la 12 octombrie 1931, în Slanicul Moldovei, ca fiu al preotului Clement Filimon – licentiat al Facultatii de Teologie din Cernauti, ziduitor al bisericilor din Slanic Bai (1929) si Slanic-Cerdac (1932), preot militar pe frontul de Rasarit, apoi preot-maior la Regimentul de Garda Regala si după desfiintarea clerului militar prin detronarea Regelui Mihai, preot civil la Biserica Mihai-Voda, ctitoria lui Mihai Viteazul, unde a slujit pana la stramutarea ei, în 1985. Mama sa a slujit învatamantul cu gradul I si „gradul de merit”. În perioada bucuresteana a fost director-adjunct la Liceul “Aurel Vlaicu”, apoi directoare a Scolii Generale de Fete nr. 26, din Calea 13 Septembrie. Ambii parinti au fost copii de învatatori. Strabunicii dupa mama si dupa tata – invatatori iar strabunicul dupa bunica paterna nu a fost altul decat seful Garzii domnitorului Alexandru Ioan Cuza! Valeriu Filimon a absolvit scoala primara la Slanic Moldova iar studiile liceale le-a continuat la Liceul Militar din Chisinau si la cel din Timisoara, pana in anul 1947, cand acest liceu a fost desfiintat. A absolvit ultimele trei clase la Liceul “Gheorghe Lazar” din Bucuresti, in anul 1950. La sfarsitul anului 1948 profesorul Sanielevici, fratele criticului literar Henric Sanielevici, ii solicita lui Valeriu Filimon cateva poezii, pentru a fi multiplicate si recitate la spectacolele care erau sustinute in fiecare sambata la “ateneele” populare bucurestene. Tot profesorului Sanielevici (care era directorul Asezamintelor Culturale) ii datoreaza Valeriu Filimon si frecventarea Cenaclului literar “Theodor Neculuta”, la care mai participau scriitorii Mihu Dragomir, Victor Tulbure, Petre Luscalov si Alex. Gheorghiu Pogonesti. Dupa absolvirea liceului si promovarea bacalaureatului – lucruri intamplate in iunie 1950, Valeriu Filimon a debutat cu versuri in revista “Flacara” – devenita apoi “Gazeta literara” (pe atunci organ al Uniunii Scriitorilor). Valeriu Filimon a facut parte din prima promotie a Scolii de literatura “Mihai Eminescu”, unde a avut colegi de seminar pe Dumitru Micu, Dionisie Sincan, Alex. Oprea, Aurel Rau, Nicuta Tanase, Florian Saioc, Aurel Covaci, Ilie Purcaru, Traian Filip si Alexandru Andritoiu (cu care a fost coleg de banca). Intre anii 1952-1957 a urmat si absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii Bucuresti, fiind coleg de promotie cu alte nume emblematice ale literaturii romane: Nichita Stanescu, Florenta Albu, Doina Ciurea, Calin Caliman, N. Ciobanu, Matei Calinescu si Eugen Simion.
Cariera profesionala
Despre prietenia care l-a legat pe Valeriu Filimon de Nichita Stanescu a amintit multe lucruri colegul de promotie Nicolae Mohorea – Corni, in volumul “Amintiri cu Nichita Stanescu” (aparut in 1999 la Bucuresti). La absolvirea facultatii V. Filimon a devenit lector universitar la Catedra de Literatura Universala, Teorie Literara si Folclor (sef de catedra fiind celebrul critic literar Tudor Vianu). Intre anii 1959-1966 activeaza ca lector de Literatura romana la Universitatea Carolingiana din Praga. A publicat lucrari stiintifice in cateva publicatii de prestigiu (“Analele Universitatii”, Revista de Filosofie a Academiei Romane si in Revista Romana pentru strainatate iar in anul universitar 1971-1972 a infiintat “Cursul de poetica”, primul de acest fel in toate facultatile din tara, pe care “cu evlavie” as putea zice, l-am frecventat si eu. Faptul ca Valeriu Filimon nu a fost membru de partid, i-a creat acestuia probleme profesionale, el fiind admis cu greu la examenele doctorale. In decembrie 1974 a reusit ca sa isi sustina doctoratul cu tema “Poetica imaginarului romanesc”, referent principal fiind prof.univ.dr. Al. Husar (de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi iar ca referenti au fost Al. Dima, Al. Piru, N. Balota, Irina Eliade si Alex. Dimitriu Pausesti. Lectorul universitar Valeriu Filimon isi inscrie in palmares numeroase colaborari stiintifice la emisiuni radio pe teme culturale (“Dictionar de istorie literara romaneasca si universala”, “Biografia unei capodopere” – cu scenarii referitoare la scriitorul antic Lucretiu precum si la marii scriitori romani George Cosbuc si Octavian Goga). Intre anii 1980-1984 a sustinut prelegeri la Universitatea Populara “Dalles”, temele abordate fiind “Istoria ideilor estetice”, “Poetici si manifeste literare”, “Poetica imaginarului romanesc” (cu aplicatii la Eminescu, Arghezi si Blaga). Din 1982, la un an de la stingerea din viata a Agathei Grigorescu Bacovia, la rugamintea lui Gabriel Bacovia, a preluat conducerea cenaclului care purta numele marelui poet bacauan George Bacovia, cenaclul tinandu-si sedintele in casa memoriala. In aprilie 1990 a infiintat sub auspiciile Rectoratului Universitatii din Bucuresti si al Patriarhiei Romane Societatea Literara si Teologala “LOGOS”, avandu-i ca presedinti de onoare pe Al. Piru si PS Costin Targovisteanul, vicar patriarhal. “Eu l-am cunoscut in toamna anului 1975, la una din intrunirile Societatii literare «Relief romanesc» si marturisesc ca ne-am imprietenit din prima, cand nu stiam ca ii voi deveni student… si mai ales prieten! Am descoperit cu stupoare ca avem radacini comune si acest lucru explica multe… Pe vremea aceea inca mai merita sa fii tanar si sa plangi «pe umarul unui vers»… Ne-am despartit mai apoi, eu reintorcandu-ma pe meleagurile trotusene, pentru a incepe «apostolatul» in invatamant, el ramanand in «turcitul» Bucuresti, sa lupte cu absurdul care ne invenina existenta. Cele peste 120 de scrisori cu care m-a onorat Domnia Sa, acum stau marturie intru cele afirmate”.
„Lacrimi de potop”
Valeriu Filimon si-a facut un crez din a-si apara ideile cu argumente si cu credinta in Dumnezeu. S-a batut permanent cu mediocritatea care obstacula libertatea de exprimare, si-a inchinat cu pasiune si talent condeiul sau de sincer slujitor al literaturii tiparite. A fost un OM! Om de aleasa cultura cu zilele si mai ales noptile patrunse de lumina «mierie» a cartilor care-l trudeau neostoit, asa cum copilaria, pe valea Slanicului, i-a “impletit solarele cosuri cu bucurii”.
Cand s-a implinit sorocul vietii sale, ne-a parasit in luna iulie 2004, murmurand ca pentru sine: «Ma-ncredintez dulbinei curgatoare ca unei lacrimi de potop si trupul meu mi-l voi pune zalog pentru o zodie inalta a tarii in care am ziduit, precum Manole, inrodnicind un rost al vietii mele. La moartea mea, voi, ape, murmurati; tu, codre, viforeste. Voi, stele palpaiti-mi lacrimarea… De moartea unui rost inalt mi-e sete…» Aceste randuri frematand de emotie, asternute pe hartie cu mana tremuranda, se aduna ca un cantec de prieten si vin poate prea tarziu sa se transforme in lacrimi de – aduceri aminte, acum cand Valeriu Filimon nu mai este sa calce lut. Viata sa exemplara ramane un reper de a descifra taina Poeziei, gandita ca «un extemporal de instrainare», acest lucru ramanand de facut de viitorime.
File de epistole
Din bogata corespondenta pe care a avut-o cu Valeriu Filimon, asemenea stralucirii unui „filigran mestesugit” mentionam cateva randuri trimise „Danutului” Sandu, in ele regasindu-se indemnuri, nelinisti dar si o privire a vietii din vastul sau univers cosmogonic: “Va trebui sa depasesti expectativa si sa lasi unduirea ta de statornic pe undele celor ce unduiesc din conformism. Acolo e matca apelor tale, cu sanse de spor. Timpul e nerabdator si asteapta sa devii un bolohan in mijlocul garlei, incat sa faci dulbina dupa tine. Este un indemn dureros, venit din partea celui ce cu bucurie pastreaza in cugetul lui sigiliul de bronz nevatamat al increderii. Cand ai venit tipand pe lume erau destule pene muiate-n curcubeu, incat sa iti ramana si tie una pentru calimara cerului, adus sub ochii deslusitori ai rostului curgerii heraclitice pe masa de scris. Robeste-te cu adevarat vointei de a spune tainic nestiute, robeste-te frumoasei caligrafii ca samburele de mar domnesc. Taie-n fiestece despicatura a noptii cate o stea si despartind jumatatile, sa te vezi marginit cu infinitul… Spor la stradaniile ce ma pot si ne pot bucura – stiuti si nestiuti”.
Intr-o alta scrisoare, cuprins de gandurile negre ce incetoseaza deseori viata Valeriu Filimon ii scria la Berzunti profesorului si poetului Dan Sandu: “Sunt o povara pentru cei din jur. Presimt ca dorinta ascunsa este sa pier. Prea am suparat pe inconjuratorii mei cu sabia fruntii. Ei stau insa linistiti iar eu ma framant ca sa pot raspunde haturilor… Ar fi banal sa spun ca nadejdile mor sau ca certitudinile sunt ucise… Cred ca de aceea romanul a facut troite:ele sunt adapost in disperare, sa nu il bata ploaia, sa nu-l manance lupii si semenii. Cu dragoste statornica, Maitre”.
Ion Moraru
