Cauta
„Nasterea Domnului este prilej de bucurie, nu de chiolhaneala”30/12/2013

Dorinel Ichim
Interviu cu prof.dr. Dorinel Ichim


Stam de vorba cu profesorul Dorinel Ichim, doctor in arte plastice si etnologie, despre semnificatia traditiilor si obiceiurilor populare romanesti de Craciun, despre colindele religioase interzise de comunisti si despre rezistenta prin credinta.
Prof. dr. Dorinel Ichim: Am sa va spun ca in zona rurala se mai pastreaza traditia, iar in orase nici macar nu se lasa sec de Postul Craciunului si copiii incep sa spuna Plugusorul si Steaua. Consider ca nu este normal sa fie asa. Avem Nasterea Domnului, cea mai mare sarbatoare a crestinatatii, prilej de bucurie si de respect, nu de chiolhaneala. Nu se mai pastreaza traditiile, asta si pentru ca am trecut printr-o perioada critica, o dictatura de 50 ani. Am gasit in arhiva un fragment despre cum comunistii ii pedepseau pe cei care se mascau. Nu aveam voie sa spunem colinde crestinesti. Aceste procese care au avut loc, aceasta framantare din interiorul satului, din interiorul individului, au dat nastere la o orbecaiala. Nu mai exista acea vatra a satului, comunitatea care sa te admonesteze si sa nu te mai primeasca la hora pentru ca ai iesit din cutuma sau pentru ca ai necinstit fata cuiva. Lucrurile s-au schimbat. Au loc innoiri, transformari, si e normal sa aiba loc, pentru ca ideologia comunista genera alte nuante.

Cand ati aflat ca erau interzise colindele religioase sau cum ati aflat?
Prof. dr. Dorinel Ichim: Icoanele din clase erau inlocuite cu portretele celor din Comitetul Central al PCR. Imi aduc aminte ca eram pionier si, dupa Anul Nou, invatatoarea ne-a spus sa nu ne speriem ca nu mai vedem in case icoana si pe regele Mihai, pentru ca s-au schimbat vremurile, si arata spre tablourile cu Comitetul Central. La Zeletin, Podu Turcului, era Sectia 4 de Securitate, prin 1951. Un sublocotenent Rusca era responsabil cu oprimarea manifestarilor cu caracter religios specifice sarbatorilor de iarna. Am extras textul urmator din Fondul de arhiva Biroul de Securitate Zeletin. M-am cutremurat cand am vazut. Traiam si eu atunci, eram in clasa a III-a, pionier. Citez: „sa se ia masuri urgente in instruirea informatorilor, in scopul de a cunoaste starea de spirit a populatiei in vederea sarbatorilor traditionale de Craciun si celorlalte sarbatori ce se tin de la 24 decembrie pana dupa Anul Nou,” si a notat in paranteza Boboteaza. Era un termen care nu facea bine. Documentul mentioneaza mai departe: „veti lua legatura cu organele de militie, pentru a nu se admite colindatori, mascati, pentru ca elementele dusmanoase ar putea sa se ascunda sub aceasta masca, pentru a intrebuinta strigaturi dusmanoase regimului nostru sau sa instige cetatenii impotriva regimului nostru.” Este doar una dintre asa-numitele partituri ale Securitatii inscrise in dosarele de problema si obiectiv, documente in care se inregistra intreaga activitate informativ-operativa a organelor de Securitate in cadrul unui obiectiv. Asa s-a intamplat din ’50 pana-n ’89. Ca urmare a acestei atitudini, si invatatoarele noastre au fost atentionate sa nu ne mai lase sa mergem cu capra, cu colinde religioase, cu Steaua, dar se putea cu colinde nereligioase.

Cum sunau colindele nereligioase?
Prof. dr. Dorinel Ichim: Se chemau colinde personalizate. De unde vin colindele astea? In 1901 aparea la Brasov o carte de colinde de G. Dem Teodorescu. Dupa Unire, acea carte a circulat in toata tara, ca dovada o am si eu. In afara de colindele religioase, erau si colinde de fata mare, de flacau, de plugar, de pescar, de vanator, de agricultor. Colindul era personalizat si cantat in functie de indeletnicirea gospodarului. Iar oamenii erau foarte multumiti sa auda „ca-i gospodar, ca e cel mai bun din sat, ca a iesit primul la arat.” Si aceste colinde anunta, de fapt, nasterea lui Isus, care face parte dintr-un ciclu hristologic si care a dat nastere la civilizatia crestina. Dar, pentru a vesti nasterea lui Isus, s-au facut si piese de teatru. Una ar fi „Incontrarea irozilor”, irozii fiind cei trimisi sa-l ucida pe pruncul Isus. Au ucis 20 000 prunci de pana-n 2 ani doar pentru a-l ucide pe Isus. Deci ceea ce s-a batatorit 2 000 ani pe pamantul romanesc si in lumea aceasta crestin ortodoxa si catolica, fie evanghelista, nu poti sa stergi cu buretele. In genele noastre se afla credinta intr-un Cristos.

Exemplul relevant cu privire la credinta pastrata in profunzimea spirituala a poporului roman este bogatia, diversitatea obiceiurilor care consacra scenele vietii crestine conservate in mediul rural, spre deosebire de zona urbana.
Prof. dr. Dorinel Ichim: Intr-unul din plugusoarele pe care le-am recitat eu cand eram mic spunea asa: „de la Traian imparatul si de cand s-a zidit satul, de atunci a inceput uratul.” Termenul de sat are la origine latinescul „fosatum”, care inseamna o asezare inconjurata de un sant de aparare cu apa, cu spini, sau de un gard mare. Catolicii, pentru a sarbatori, fac ieslea lui Isus in miniatura si merg prin sat cu ea...

Intalnim ieslea si in biserici, in fata altarului.
Prof. dr. Dorinel Ichim: Ei merg din casa-n casa cu ieslea, pentru a vesti Nasterea lui Isus. La orase se mergea cu Mos Ajun, in timp ce in sat, spre exemplu la mine, in Colinele Tutovei, se mergea seara cu colinda. Colindele erau pe grupe de varsta. Pe vremea cand cainii erau legati, mergeau cu colinda cei mici. Am mers si eu de la 4-5 ani, nu conta ca n-aveam voce. Dupa aceea veneau flacaii mai mari, care mergeau la fete. Mai apoi, batranii cantau colinde pe voci curate, cristaline, in linistea noptii, de pana si cainii se opreau din latrat pentru a-i asculta. Ortodocsii au multiplicat, au dat o sfera mai mare de interpretare si au facut o piesa de teatru: „Incontrarea irozilor”. Au inceput cu un duel, deghizati, travestiti, ca sa nu priceapa ca sunt irozi. Are loc acel dialog: „am venit sa-l cautam pe cel trimis, ca imparatul ne-a pus sa-l cautam si sa-l omoram pe Isus”. O alta scena este cea a Mocanasilor. Trei insi care-i simbolizeaza pe cei trei magi, „trei crai de la rasarit, cu stea au pornit.” Cei trei ii mai reprezinta si pe ciobanii, mocanasii care aduc prinos si daruri lui Isus. Cand spui mocani, spui oieri. Acestia aveau chipiu frumos, ca de crai, erau imbracati in flanea rosie si fusta, fustanela, deci deghizati, pentru a nu fi interceptati de Securitate. Aveau carje de lemn sau de fier, iar cand cantau bateau ritmul. Mai era un obicei numit Vasilca, dar care nu era foarte raspandit.

De unde provine denumirea?
Prof. dr. Dorinel Ichim: Era capul de porc taiat la Ignat. Un nume generic dat. E o sarbatoare veche, precrestina, preluata de crestini. Unii ii spuneau Ignatiu. Se aducea la casa gospodarului pe tava capul porcului, ornamentat cu margele si cercei.

Pare-se ca porcul a devenit elementul central, moment culminant in aceasta perioada. Cand spui Craciun, te gandesti la taierea si consumarea porcului.
Prof. dr. Dorinel Ichim: Nu stiu daca e neaparat asa. Cred ca se face si mancare de post. E traditie in ziua de Ajun, mai ales la sate. Si inainte se taia porcul, dar in Ajun preotul era asteptat cu mancare de post, altfel nu erai bine primit, erai hulit, iar popa iti dadea pedeapsa. Pentru masa asta se faceau turte, cu miez de nuca si cu julfa, mancare cu prune uscate, bob batut, colaci, fasole batuta, sarmale de post si sticla cu vin. Un alt obicei extrem de interesant, tot in aceasta perioada, este cand fetele in noaptea de Craciun mergeau in curte si legau lana rosie de tarusii din gard. Iar dimineata, cand mergeau la lana lor, vedeau cum ar trebui sa arate ursitul, in functie de cum era tarusul. Stramb sau drept, asa va arata si iubitul, sotul. Daca era cocarjat, sotul era batran, daca nu avea coaja pe el, era chel. Astea fac parte din cultura noastra populara.

Nu sunt, totusi, superstitii?
Prof. dr. Dorinel Ichim: Nu sunt superstitii. Am scos definitia superstitiei si nu se incadreaza, cu toate ca asa erau socotite, denaturate de comunistii nostri destepti.

Mai sunt si alte obiceiuri legate de porc in aceasta perioada?
Prof. dr. Dorinel Ichim: Mai exista obiceiul ca in seara de Craciun sau Anul Nou sa se mearga la cotetul porcului si gospodarul sa strige: „haidea acum!” Porcul nu zicea nimic. „Haidea la anu’!” porcul dormea. „Haidea peste doi ani!” Si tot asa, pana porcul guita. Asta insemna ca acum, la anul sau peste 2-3 ani sau cand porcul guita, omul se casatorea. Astea sunt manifestari sub forme oculte ...

Dar asta nu inseamna ca nu au o valoare culturala, faceau parte dintr-un context cultural.
Prof. dr. Dorinel Ichim: Da. Sigur. Au o incarcatura simbolica culturala. Asa cum preotii catolici misionari din Africa preiau elemente religioase autohtone, la fel si la noi preotii s-au adaptat si si-au insusit elemente din cutuma satului. Preotii acceptau si aceste manifestari, considerate in afara canonului. Tin minte, mic copil fiind, ca daca mergeam cu Steaua in urma lor, cand mergeau ei cu Ajunul, noi mergeam cu Steaua, nu ne alungau, nu ne opreau. Era obiceiul ca primii veniti cu Steaua, la fel ca si de Anul Nou, cu plugusorul, sa fie stropiti, o stropire rituala, ca semn de an bogat, ne dadeau si un bacsis bogat. Dincolo de toate aceste obiceiuri, traditii de consacrare a Craciunului, a Nasterii Domnului Isus, trebuie sa simtim profunzimea incarcaturii simbolice, ritualice, crestinesti a sarbatorii...

... altfel, inseamna ca ne bucuram doar de sacrificatul de Ignat. Sunt sigur ca cititorii nostri simt si traiesc sarbatoarea Craciunului in cel mai autentic spirit crestin. Domnule profesor, incheiem aici prima parte a periplului nostru prin simbolistica si semnificatiile traditiilor si obiceiurilor romanesti. Va doresc un Craciun Fericit alaturi de cei dragi!
Prof.dr. Dorinel Ichim: Si eu va urez dumneavoastra si cititorilor Onesti Expres un Craciun Fericit!
Ovidiu Munteanu


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII