Cauta
«Pasii» performantei13/03/2018


Primavara aduce o performanta deosebita la Liceul Tehnologic Onesti (director, prof. Adrian Sergentu): la Etapa judeteana a Concursului pe meserii, care a avut loc la Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron" din Bacau elevul Nicusor Vasile Ochiana (de la clasa a XI-a, profesionala – calificare Mecanic auto), s-a clasat pe primul loc , calificandu-se astfel la Etapa nationala. Fiind indrumat de prof. Robert Carol Sraer si de profesorul maistru Nicu Burdusel, el a obtinut aceasta performanta dupa ce a fost notat cu 70,5 puncte la proba scrisa si cu 85 puncte la proba practica (media finala fiind 81,37 puncte). Dupa cum ne-a declarat prof. Robert Carol Sraer, de la Liceul Tehnologic Onesti, "Etapa judeteana a Concursului pe meserii a avut la start elevi de la colegiile tehnice «Dumitru Mangeron», «Anghel Saligny» (ambele, din Bacau), «Grigore Cobalcescu» din Moinesti precum si de la liceele tehnologice din Onesti si «Petru Rares» - Bacau. Acest concurs s-a desfasurat in doua etape iar la proba practica Nicusor Vasile Ochiana s-a descurcat foarte bine la inlocuirea membranei pompei de alimentare. El este un elev cu rezultate bune la invatatura si la celelalte obiecte de studiu iar practica o face la un cunoscut agent economic in domeniul mecanicii auto, din Onesti". Despre obtinerea acestui succes elevul Nicusor Vasile Ochiana ne-a declarat: "Inainte de concurs aveam emotii pentru ca nu stiam cum va fi! Dupa ce am vazut subiectele m-am linistit dar cel mai greu mi s-a parut la proba scrisa, unde primele doua subiecte aveau intrebari din Lacatuserie si Studiul materialelor , obiecte de studiu pe care le-am avut acum doi ani! Dat fiind faptul ca a fost primul concurs la care am participat pana acum , acesta mi s-a parut o experienta unica, la care urmeaza Etapa nationala, care va avea loc in ziua de 2 aprilie la Bucuresti".

Este de remarcat faptul ca la acest concurs Nicusor Vasile Ochiana "a invins" pe un elev din Bacau ce a reprezentat chiar colegiul care a gazduit Etapa judeteana (Ionut Baciu) dar si pe ... colegul sau, de la Liceul Tehnologic Onesti, Dumitru Alexandru Cristea (ce este indrumat de prof. Robert Carol Sraer si de profesorul maistru Nicu Burdusel). El s-a clasat pe locul III, obtinand tot 85 de puncte la proba practica si 63 de puncte la proba teoretica, fiind ... la 37 de sutimi de obtinerea locului II. Daca remarcam faptul ca Nicusor Vasile Ochiana (ce isi doreste ca sa continue studiile liceale) este din comuna Livezi iar colegul sau de liceu - Dumitru Alexandru Cristea – ce a dat dovada de tenacitate si o perseverenta pentru a urca pe podiumul Etapei judetene a Concursului de meserii, este din comuna Gura Vaii, se certifica lucrul ca ei sunt adevarate modele pentru aceasta generatie, gata de a lupta mereu pentru obtinerea unor rezultate meritorii.

Performanta din acest an de la Liceul Tehnologic Onesti vine dupa ce in urma cu un an elevul Doru Istudor, de la aceasta institutie de invatamant, reusea ca sa se claseze pe primul loc (cu 76 puncte) la Etapa judeteana a Concursului national de chimie "Petru Poni", el fiind indrumat de prof. Irodi Pamfile Gabriela Margareta). Acest succes a fost obtinut tot la o institutie de invatamant preuniversitar din Bacau, la Colegiul Tehnic "Grigore Antipa", unde onesteanul Doru Istudor a intrecut liceeni de la colegii si licee de prestigiu din judet , intre care de la Colegiul Economic "Ion Ghica" si de la Colegiul Tehnic "N.V. Karpen" – ambele, din Bacau). El a participat la Etapa nationala a Concursului de chimie "Petru Poni", care a avut loc in luna mai a anului trecut la Pitesti si a pierdut la o diferenta de doar doua sutimi clasarea pe primul loc, cu 91,6 puncte.
Ion Moraru


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII

Pictura realizata de Carmen Mocanu