Cauta
Pentru o formare continua reala27/11/2017


Analiza, compararea si evaluarea datelor colectate in urma aplicarii unui chestionar unui grup de 21 de profesori din liceele europene participante ca parteneri in Parteneriatul strategic "Erasmus +" a unor licee din Romania, Italia si Spania, au condus la identificarea unor analogii si diferente. Ele au fost prezentate intr-o scrisoare deschisa, adresata Institutului de Stiinte ale Educatiei din Romania, ce are rolul de a le aduce la cunostinta unui for de autoritate in domeniul educatiei din tara noastra. Autorii scrisorii au mentionat ca "a fost vizat modul in care reprezentanti activi ai sistemului, profesorii, vad solutionarea lor pentru ca astfel sugestiile lor sa fie introduse, sau nu, in politicile educationale si in actele normative ale celor care au autoritate juridica si politica. Trebuie mentionata ideea ca discutia vizeaza prioritar sfera disciplinelor umaniste, in sensul largit al termenilor: limbi clasice, limbi moderne, literatura, istorie, istoria artelor, psihologie, logica etc."

Iata ce se evidentiaza in aceasta scrisoare: "Comparand, mai in gluma, mai in serios, am gasit oportuna ideea de a ne adresa Institutului de Stiinte ale Educatiei din Romania (ISE), idee care a survenit si ca urmare a faptului ca noi consideram ideile si solutiile propuse ca sugestii de ameliorare a sistemului educational romanesc si nu ca solutii definitive, unice, aplicabile cu orice pret. Prezentarea lor aici si acum acestui for de autoritate ierarhica se doreste mai curand debutul unei dezbateri, sau cel putin al unui dialog real si eficient, intre nivelul de grad zero (al clasei, al pedagogului, al scolii) si nivelul ierarhic ultim, legislativ si politic. Intre cele doua, in pozitia mediana a obiectivitatii cercetarii si teoriei in domeniul educatiei, se afla ISE. Credem ca astfel deciziile politicului nu ar mai fi aberante, ezitante si in afara realitatii educatiei, iar teoretizarile si cercetarea ISE nu ar mai fi lipsite de concretete.

Una dintre problemele majore ale sistemului educational romanesc, cosmetizata si mistificata de catre profesori si inspectori, neasumata de catre directori, parinti si elevi - in Spania este mult mai diminuata, iar in Italia este mult mai rara, accidentala aproape -, este ANALFABETISMUL FUNCTIONAL. Prezent in varii forme in societatea romaneasca, el este reperat mai ales in educatie, consecintele lui fiind vizibile mai ales in timpul evaluarilor nationale, cand se mai vorbeste oarecum si pe la colturi, despre el, dupa care orice rumoare se stinge pentru totdeauna in timpul anului scolar. El este un simptom sigur al nevralgiei unui sistem educational format sub autoritatea paterna si politica a sistemelor totalitare si traditionaliste, unde functioneaza un singur adevar obiectiv, impersonal, care trebuie doar transmis. Pe scurt, profesorul dicteaza, iar ceea ce el rosteste, in pledoarii, demonstratii unilaterale si argumentari forte, «trebuie inghitit de tot» de catre elev. Ciudat este faptul ca dupa 25 de ani sistemul educational romanesc perpetueaza inca acelasi model pedagogic nascut din aberatia comunista, fara sa recunoasca boala grava de care sufera dupa acest simptom atat de dureros si de evident. Teoretic, ministerul si inspectoratele scolare cer in mod repetat si destul de vehement o schimbare majora de paradigma in educatie, dar nimic «in planul zero» nu se schimba. In practica pedagogica, prioritar la Limba si literatura romana, dar fenomenul este generalizat, lectiile sunt dictate pe caietele elevilor care transcriu visatori si total absenti, interminabile «texte moarte», cuvinte fara legatura logica intre ele, «trimiteri serafice ale unei limbi ce nu mai este». Prin urmare, elevii stiu sa scrie si sa citeasca, sunt rare cazuri de analfabetism complet, desi exista si acesta, inteleg uneori cateva idei, dar cea mai mare parte «raman straini» de fenomenul firesc al intelegerii si lecturii. Pentru ei limba nu mai este un vehicul, nu mai are functie si, ca in cazul personajelor caragialesti, are loc fenomenul de faramitarea limbajului, insotit, prilej de groaza si nedumerire, de faramitare a logicii umane. Fapt clar de reeducare a adolescentului.

O a doua problema mare a sistemului educational romanesc este cea referitoare la CURRICULUM. Daca in Italia numarul de discipline studiate pe parcursul unui an scolar este de 9-10, in timp ce in Spania este de 7-9 discipline, in Romania acesta atinge cifra incredibila de 20 -25 de discipline. In plus, elevul spaniol are posibilitatea ca intr-o zi sa se pregateasca doar la doua sau trei discipline intrucat in sistemul educational spaniol, in orar, exista posibilitatea de a stabili doua ore consecutive pentru studiul aceleiasi discipline, in timp ce in sistemul romanesc ideea este considerata o anomalie si directorii urmaresc cu deosebita acribie ca aceasta sa nu se intample decat accidental. In cele 50 de minute ale unei ore de curs, profesorul roman trebuie, si este obligat sa o faca, sa realizeze de cele mai multe ori lectii mixte, de evaluare curenta, de predare si fixare a informatiei curriculare. In cele 6-7 ore de curs ale unei zile scolare a elevului roman de liceu, psihicul sau suporta o miscare extrem de intensa si de rapida, pe care multi nu a suporta cu adevarat, lipsiti si de motivatia invatarii cum sunt multi dintre ei (cazul este extrem pentru cei care fac zilnic naveta din mediul rural spre urban, in niciun caz cu microbuze scolare, pe care liceele nu le detin nici pentru acest tip de transport, nici pentru a efectua excursii si vizite de documentare). El vine de asemeni in contact cu un cuantum foarte mare de informatie noua, pe care, in plus, trebuie sa o proceseze pentru a doua zi, in cadrul unor teme pur teoretice, realizate individual, nu in echipa sau grup de lucru. Exista materii cu o singura orã de curs pe saptamana, care devin aproape inutile daca nu vor deveni parte integranta a unor cursuri sau discipline integrate, mult mai utile, asa cum a inceput sa se intample in Italia. Ele ar trebui sa includa doar module din acest curriculum actual al disciplinelor vizate, module utile cu adevarat in formarea de competente ale elevului.

Marea problema a MANUALELOR, in sfarsit abordata si la noi, risca sa intre in zone din ce in ce mai suspecte. Un aspect negativ ce trebuie subliniat este faptul ca structura manualelor este inca o reminiscenta a vechii paradigme educationale, in timp ce in Occident lucrurile au inceput sa se schimbe inca din anii 1980. Manualele utilizate pana acum in sistemul educational romanesc, cel putin pentru disciplinele umaniste, prezinta seturi masive si compacte de informatii curiculare. Pus in fata acestui tip de text, de cele mai multe ori elevul, cu o structura psiho-mentala usor diferita de a profesorului adult, format dupa alte si in alte paradigme de cunoastere, se aseaza derutat, refuzand orice alt contact cu textul decat cel al exercitiului de simplificare realizat de adultul pedagog, pe care este de acord sa il transcrie in caiete prin dicteu automat. Vechiul tip de manuale, uneori foarte docte si cu informatie foarte bine selectata, alteori pline de sabloane si de locuri comune, ar fi putut fi considerat ca adresandu-se adultilor, adica profesorilor. Plecandu-se de la aceasta justificata impresie, imediat dupa perioada postdecembrista a debutului manualelor alternative, care perpetuau insa vechiul stereotip, a aparut moda ghidurilor scolare, concepute totusi destul de rudimentar si interesat financiar. Oricum, ele introduceau o variatie, nu intotdeauna insa cu rezultate deosebite in invatarea constienta pentru elev. De integrarea noilor tehnologii nici nu se pune problema cum ca aceasta ar putea fi o solutie. Denigrat si respins, blamat si considerat ca un loc al pacatelor vesnice, internetul nu putea decat sporadic sa reprezinte o oferta pentru o ravnita, dar imposibila schimbare la fata a actului didactic din clasa. In ciuda faptului ca in varii medii, presa, arta, mediu universitar, politic, se vorbeste deschis despre drama elevului roman si despre inertia ingereasca a sistemului educational, acesta viseaza cu ochii deschisi, uneori isterizat de lipsa de motivatie a elevului pentru scoala. E adevarat ca nu profesorii stabilesc planuri de invatamant, programe scolare sau scheme curriculare, dar consultarea lor in toate aceste cazuri ar trebui avuta obligatoriu in vedere de catre politicile educationale si de catre institutiile de autoritate in domeniu. Orice tip de manual am gandi sau alege, ar trebui avuta in vedere ideea ca acesta sa aiba o dubla varianta : pentru elev si pentru profesor. Optiunea de a te muta cu bagaje in zona virtuala (platforme educationale, teste virtuale, Google Forms, Google Drive, cataloage virtuale etc.), provizoriu si cu dorinta de a te intalni cu elevul acolo unde acesta se simte mai bine decat in clasa, trezeste infinite suspiciuni si refuzul constant al cadrelor didactice intrucat, de cele mai multe ori, efortul profesional pe care ar trebui sa il faca intra in competitie cu efortul domestic. Acest fapt, evident, si din cauza proastei salarizari, dar mai ales dintr-o mentalitate asumata a confortului si a lui «este foarte bine si asa» sau din pricina unui interes al cadrelor didactice de a face cariera prin construirea unui dosar personal «beton» si nu prin formare continua reala".
Onesti Expres


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII