Locuitorii municipiului Onesti vor mai avea caldura in locuinte pâna pe data de 5 martie, când furnizorul local de agent termic, societatea Termon, va fi nevoita sa isi sisteze activitatea din lipsa gazului. In aceasta iarna, Termon a acumulat datorii de 1,1 milioane catre furnizorul de gaz, care a amânat de mai multe ori pâna acum sistarea, dar zilele trecute a emis o notificare in care precizeaza ca nu mai accepta nici o amânare de la plata. Situatia a fost calificata ca fiind extrem de grava de catre directorul Termon, Mircea Balanica Cetean, care a ridicat problema in sedinta de ieri a Consiliului Local Onesti si a cerut sprijin pentru a se iesi din impas. “Populatia nu reuseste sa achite decât o treime din valoarea facturilor. Atunci când am stabilit pretul gigacaloriei la 300 de lei, era vorba ca la Termon sa fie racordate o serie de institutii publice, dar s-a demonstrat ulterior ca tehnic nu este posibil. Racordarea institutiilor ar fi redus costurile productie ale agentului termic, dar in conditiile actuale, pretul real al gigacaloriei este de circa 500 de lei. Va cer sprijinul pentru a gasi o solutie pentru onesteni, sa nu ramâna fara caldura cât inca este sezon rece, dar si o rezolvare pentru problemele financiare”, a sustinut Mircea Balanica Cetean, directorul Termon Onesti, in sedinta Consiliului Local Onesti.
Directorul economic al Primariei Onesti, Nicolae Gabureanu, a precizat ca din bugetul local s-au acoperit deja 1,3 milioane de lei reprezentând datorii mai vechi la plata agentului termic, dintr-un total de 2,1 milioane lei, dar pentru diferenta de 0,8 milioane lei nu mai exista deocamata resurse. Conducerea Primariei Onesti si reprezentantii Termon vor avea zilele urmatoare o intrevedere pe probleme tehnice, menita sa scoata din dificultate furnizorul de agent termic, astfel ca populatia sa primeasca in continuare caldura, pâna la finalul sezonului rece. De asemenea, se va discuta pentru gasirea de solutii tehnice pentru a produce la un pret mai scazut gigacaloria, pentru ca si populatia sa achite mai usor facturile.
Ovidiu Pauliuc
#3 : 07/03/2013, 13:22
#2 : 07/03/2013, 13:15
#1 : 06/03/2013, 17:38