Un succes deosebit, obtinut la Gala Premiilor Mentor pentru Excelenta in Educatie, incununeaza activitatea de zi cu zi a cadrelor didactice din invatamantul bacauan. Astfel, profesoara Lenuta Basoc, de la Colegiul National “Dimitrie Cantemir” din Onesti a primit in cadrul unei festivitati care a avut loc la Bucuresti unul din cele 10 premii Mentor pentru Excelenta in Educatie, acordate de catre Fundatia Pentru Comunitate. Aceste premii rasplatesc cadrele didactice ce descopera si sprijina talente, ce devin adevarate modele in comunitatile locale, pe care le reprezinta cu succes in lume si este de remarcat ca profesorii premianti au fost selectati dintre 216 nominalizari. Ca profesoara de fizica Lenuta Basoc “a descoperit” multi elevi fascinati de aceasta stiinta, ce acum au absolvit ori urmeaza institutii de invatamant din Romania si universitati de prestigiu din lume, unde au obtinut numeroase performante.
“Elevii sunt pentru mine «familia de la scoala!» Este o lume a tinerilor fascinanta, plina de griji, de emotii si de sperante. Practic, noi profesorii traim alaturi de ei toate emotiile… Avand relatii de colaborare si incredere cu elevii, eu ii incurajez sa isi propuna scopuri inalte, realizabile, sa se formeze si sa se autodepaseasca continuu”, a declarat prof. Lenuta Basoc, la festivitatea ce a avut loc la Bucuresti. Ea a multumit elevilor cu care a lucrat de-a lungul anilor (multi dintre ei fiind “absolventi de Oxford”). Pentru faptul ca “isi inchina viata muncii sustinute si dragostei infinite pentru elevi si pentru nobila profesie de profesor”, la obtinerea acestui premiu Lenuta Basoc a fost felicitata la Onesti de catre cadrele didactice, de actuali si de fosti elevi ai sai. Cu toate emotiile ce le-a avut pentru acordarea acestui premiu prof. Lenuta Basoc (ce este foarte apreciata pentru munca sa incununata de multe succese), a marturisit: “Intr-o existenta de (vai!) peste jumatate de secol, in care capriciile destinului mi-au oferit multiple si diversificate experiente, am crezut ca nu mai pot avea surprize majore, ca viata nu ma mai poate surprinde in mod semnificativ. Dar totul s-a schimbat atunci cand am avut privilegiul de a interactiona cu oamenii minunati din cadrul Fundatiei pentru Comunitate / S Kozossegert Alapitvany, in cadrul proiectului «Mentor pentru Excelenta in Educatie» – 2017, una dintre multele si generoasele activitati de promovare a valorilor cultural – educationale, derulate de fundatie la nivel national. Apreciez recunoasterea publica determinata de nominalizarea mea ca laureat al Premiului Mentor, premiul artistic si pe cel financiar insa cel putin la fel de importanta si valoroasa este experienta interactiunii cu membrii fundatiei, toti cei pe care i-am cunoscut, fara exceptie, fiind oameni deosebiti, de la care am invatat enorm si alaturi de care m-am simtit minunat. Am regasit la membrii Fundatiei un profesionalism desavarsit combinat de o modestie deosebita, empatie, discretie, altruism. Nu a fost deloc simplu sa verifice cele peste 200 de nominalizari pentru Premiul Mentor si sa decida care vor fi cei 10 laureati ai anului 2017; nu a fost usor echipei tehnice sa se deplaseze dintr-un capat in altul al Romaniei pentru a efectua ore de filmari pentru fiecare laureat, din care sa selecteze, intr-o prezentare de numai doua minute, esentialul care releva reperele definitorii ale personalitatii si activitatii acestora; nu trebuie minimalizat efortul imens de logistica – organizare impus de ceremonia de premiere, receptia aferenta, transportul si cazarea invitatilor la Bucuresti etc. Dar au reusit impecabil, si-au pastrat amabilitatea si zambetul pe buze, ne-au facut sa ne simtim ca intre vechi prieteni, s-au plasat cu discretie in plan secund, lasandu-i «in lumina reflectoarelor» pe laureati”. Prof. Lenuta Basoc a mai declarat:”Pot sa afirm cu certitudine ca activitatea Fundatiei pentru Comunitate este necesara si benefica in societatea romaneasca actuala. Cand cinismul domina (inclusiv, din nefericire, la nivelul tinerei generatii) ei ne arata ca exista inca idealuri inalte; cand apatia pare o solutie de adaptare la mediu, ei ne invata ca trebuie sa luptam cu perseverenta pentru o lume mai buna; cand demagogia plictiseste si inhiba, ei ne demonstreaza ca se pot face efectiv lucruri minunate, cu discretie si profesionalism; cand diferentele dintre grupurile sociale sunt folosite de unii pentru a dezbina, ei promoveaza multiculturalitatea si unitatea in diversitate. In fapt, nu numai ca membrii Fundatiei pentru Comunitate organizeaza proiectul «Mentor pentru Excelenta in Educatie», ci ei insisi sunt mentori pentru medii socio – profesionale extinse din Romania. Da, ei constituie, pentru toti cei care ii cunosc (direct sau din mediile publice de informare), autentice modele de personalitate si conduita. Cinste lor!
Sincere multumiri pentru experienta de neuitat determinata de interactiunea mea cu membrii Fundatiei pentru Comunitate in contextul Premiului Mentor pentru Excelenta in Educatie 2017 (cu festivitatea de premiere organizata la Teatrul Odeon Bucuresti – 8 mai 2018) si urari pentru o activitate la fel de generoasa si plina de semnificatii si in continuare”.
Mentionam ca an de an profesoara Lenuta Basoc, de la Colegiul National “Dimitrie Cantemir” are din randul elevilor sai participanti la Olimpiada Nationala de Fizica, ce lupta pentru obtinerea rezultatelor de prestigiu. Mai mult, Stefan Dolteanu, un fost olimpic onestean, pregatit de prof. Lenuta Basoc, a facut parte din lotul Romaniei ce a participat intre 6 si 12 mai 2018 la Hanoi (in Vietnam) la Olimpiada Internationala de Fizica a tarilor asiatice. Aici, olimpicii Romaniei au cucerit patru medalii de aur, una de argint, una de bronz si doua mentiuni. Onesteanul Stefan Dolteanu, ce este elev la Liceul International de Informatica, Bucuresti, a obtinut o medalie de aur la cea de-a VII-a editie a Concursului International de Fizica “Romanian Master in Physics”. Acest concurs, care avut loc la Bucuresti in toamna anului trecut, a reprezentat o excelenta oportunitate pentru cei 51 de concurenti din cele sase tari participante, de a compara nivelul de pregatire in vederea participarii la Concursurile si Olimpiadele Internationale din primavara si vara anului 2018, dar si pentru a-si impartasi pasiunea pentru Fizica. Componentii Lotului de Fizica al Romaniei au obtinut un rezultat remarcabil, clasandu-se pe locul intai si obtinand trofeul concursului “Romanian Master in Physics”.
“Fizicienii” de la Colegiul National “Dimitrie Cantemir” din Onesti (coordonati de profesorii Lenuta Basoc, Costin Ionut Dobrota si Neculai Sandu) participa cu succes si la puternicele concursuri nationale de fizica, dovedind excelenta de la aceasta disciplina de studiu.
Ion Moraru
#1 : 19/06/2018, 16:13