Cauta
Un bilant al respectului pentru comunitate08/03/2015


"Din respect pentru comunitate, legea ne cere ca anual sa prezentam un raport de activitate" - asa si-a inceput bilantul activitatii desfasurate consilierul judetean liberal Cezar Olteanu, la o conferinta de presa sustinuta la Onesti. El a mentionat: "Nu am absentat de la niciuna dintre cele 13 sedinte ale Consiliului Judetean, in plenul caruia am luat cuvantul de mai multe ori si am depus doua amendamente. Unul s-a referit la asocierea Consiliului Judetean Bacau cu municipiul Onesti pentru realizarea lucrarilor de modernizare a sectiilor Medicina Interna, ORL - Oftalmologie si Neurologie de la Spitalul Municipal Onesti si a indicatorilor tehnico - economici aferenti acestui obiectiv. Aici am solicitat includerea in documentatie a lucrarilor de reabilitare termica a spitalului onestean si montarea unei instalatii de conditionare a aerului. Amendamentul a fost respins pe motivul ca «nu este timp» pentru intocmirea unei noi documentatii, proiectul de realizare a lucrarilor de modernizare trebuind realizat, aceasta fiind o conditie a acreditarii spitalului. Nu am abandonat ideea si inspirat de presedintele Romaniei, Klaus Iohannis ce spune ca «poti face pas cu pas tot ceea ce doresti» si ignorand atacurile la care m-au supus adversarii politici, am mers in Consiliul Local Onesti si am pledat pentru a se avea in vedere auditul energetic si reabilitarea Spitalului Municipal. Chiar daca suntem in minoritate in Consiliul Local acest proiect a fost votat si sper sa imi duc la capat dezideratul de a vedea reabilitat termic Spitalul Municipal Onesti. O bucurie si mai mare este ca auditul energetic s-a efectuat iar auditorul a dat mai multe solutii, ce merg de la o finantare de 1000 000 euro si pana la 800 000 euro. Urmeaza ca sa initiem discutii la nivelul Consiliului Local pentru a vedea ce solutie se adopta si apoi sa obtinem de la Consiliul Judetean cofinantare. Daca in urma cu zeci de ani Bacaul a beneficiat de sumele trimise de pe platforma industriala a Onestiului, ce reprezentau aproape 80 la suta din bugetul judetului acum ar putea sa se intoarca unele lucruri in timp! Un al doilea amendament depus la Consiliul Judetean a fost la Lista de investitii prioritare in sectorul apelor uzate. Din cauza litigiului dintre Consiliul Local si SC Apa Canal noi nu am putut beneficia de investitii europene in acest domeniu. Consiliul Judetean Bacau a intervenit pentru cresterea calitatii apelor uzate, survenind si niste intarzieri la construirea Statiei de epurare a apei dar si la executarea retelei de canalizare in cartierul Borzesti. Am cerut si un raport cu reperele tehnice ale acestor lucrari. In permanenta am fost si sunt preocupat de ceea ce se intampla in Onesti si in zona limitrofa. Ca membru al Comisiei Urbanism, Amenajare a teritoriului, lucrari publice si protectia mediului am avizat proiectele de hotarare in comisie. Notabila a fost si interventia privind stabilirea taxelor locale (ce au fost majorate in mod nejustificat), astfel ca initiatorul acestui proiect de hotarare a modificat nivelul taxelor la o accesibilitate a acestora. Ca membru al Colegiului Director al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau (o activitate care imi place, ce mi-a dat dimensiunea problemelor sociale cu care se confrunta judetul), am participat la doua concursuri, care s-au desfasurat la Targu Ocna («Placintele bunicilor» si «Bicicleta- un prieten al varstei a III a». La Onesti am participat la doua sedinte ale Consiliului Local si am avut mai multe intalniri cu cetatenii Onestiului".

Proiecte pentru acest an

Consilierul judetean liberal Cezar Olteanu a tinut ca sa prezinte si proiectele sale de viitor, in acest sens mentionand: "Voi urmari ca sa fie finalizate proiectarea, finantarea si reabilitarea termica a Spitalului Municipal Onesti. Doresc ca sa initiez si o campanile pentru modernizarea DN 11 Brasov - Onesti - Bacau, care este un drum national vital pentru jumatate din Moldova, pentru municipiul Onesti. Acest drum este «ca o coloana vertebrala» a judetului nostru iar modernizarea sa ar fi o premisa pentru atragerea investitorilor in zona. Stiu ca este realizat un studiu de fezabilitate si este trecut pe lista de investitii, dar nu are finantare! Este de remarcat faptul ca nu implica acest drum constructia autostrazii Bacau - Brasov, ea avand un alt traseu. De asemenea, voi face un apel catre Consiliul Judetean de a participa alaturi de Consiliul Local Onesti la realizarea unui parc industrial in municipiul nostru, ideea fiind bine receptata. Voi convinge Consiliul Local Onesti pentru un proiect serios; pe suprafata fostului lac Belci nu cred ca este potrivit si privesc acest proiect intr-o maniera pozitiva. Eu vad acest parc industrial cat mai aproape de platforma petrochimica. Unde au fost vechile societati comerciale este solutia cea mai buna si cred ca utilizarea potrivita o are terenul de la CET 2. Aici sunt zeci de hectare ce apartin Ministerului Economiei, ce pot fi restituite autoritatilor locale, asa cum s-a mai intamplat cu terenurile fostelor unitati militare. Un parc industrial nu presupune investitii prea mari insa banii trebuie sa fie folositi in obiective cu efect multiplicator. Mai vin cu un argument: asocierea cu Consiliul Judetean este importanta, pentru ca iti da prestigiu. Prima intentie de a face un parc industrial la Onesti o am din anul 2001, cand am fost director la Rafo. Atunci administratorii Rafo stiau ca trebuia un astfel de parc industrial. In prezent important este ceea ce vrem sa facem de acum incolo, de acest parc industrial fiind o nevoie vitala la Onesti!"

"Cinism, ipocrizie…"

Date fiind problemele multe cu care se confrunta Onestiul, la solicitarile jurnalistilor prezenti consilierul local Cezar Olteanu s-a referit la unele din acestea. Privind drumul de cosmar de la iesirea spre Adjud (care, de-a lungul a mai multor kilometri, pana la intrarea in comuna Stefan cel Mare, este intr-o stare jalnica, Cezar Olteanu a declarat: "Acest drum «a ramas in aer» pentru ca a intervenit politicianismul! Am inceput sa si uitam cate gropi avea drumul Onesti - Adjud, reparat in anul 2008 prin efortul senatorului Aron Ioan Popa. Cu trei ani in urma s-a luat un credit pentru repararea portiunii de drum dintre Onesti si Radeana dar la sumele acestui credit s-au gasit alte destinatii! Este responsabilitatea autoritatilor locale onestene faptul ca acest drum nu a fost reparat si modernizat! Are o mare vina administratia onesteana ca nu a fost reparat la timp acest drum!" A fost atinsa si "spinoasa problema" a crearii locurilor de munca in municipiul Onesti, raspunsul consilierului judetean Cezar Olteanu fiind: "Orasul nostru este intr-un proces continuu si accentuat de scadere a numarului de locuitori. Onestiul are o vocatie industriala… aici asa au crescut oamenii stiind ca produc diverse marfuri! Inca mai respira orasul acesta asa ceva! Rafo este acum «problema zilei!», pentru ca aceasta a fost una noua, o investitie de minim doua miliarde de dolari! O administratie locala priceputa putea ca sa creeze locuri de munca! Primarul Romanului a discutat ani de zile cu investitorii si a reusit crearea a 1500 de locuri de munca! La Onesti trebuie create echipe care sa evidentieze «atu-urile» acestui oras si apoi sa mergi si sa convingi investitorii! Trebuie oameni cu viziune, sa alerge si sa aduca investitorii aici. Trebuie ca sa spunem ca toti onestenii care vin in contact cu primarul municipiului sunt nemultumiti! Ei vor un primar care sa actioneze ca Onestiul sa dainuie! Nu vad preocupari din partea lui pentru crearea de locuri de munca! Sunt servicii publice pe care edilul - sef al Onestiului nu le mai onoreaza: sistemul centralizat de furnizare al energiei termice! Vor fi vremuri cand va fi mai eficienta folosirea acestui sistem centralizat de incalzire dar in timpul acesta onestenii stau in frig! PNL a sesizat deturnarea de fonduri cu suma de bani sosita de la Guvernul Romaniei, constatand ca nota de fundamentare a sumei stabilea destinatia precisa a acesteia! Epitete sunt multe: cinism, ipocrizie… Nu crezi in sistemul centralizat de incalzire, despre care spui ca nu este bun dar ceri bani de la Guvernul Romaniei pentru acest sistem!? Este o incoerenta de a actiona! Sper sa le vina gandul bun si din toamna acestui an sa fie pus in functiune sistemul centralizat de incalzire… O comunitate are principiul solidaritatii la baza. Noi, liberalii, ne pregatim pentru a veni in fata onestenilor cu solutii".
Onesti Expres


Scrie un comentariu
Campurile obligatorii sunt marcate cu *.

In cazul in care codul nu este lizibil click aici pentru a genera altul.
 


IMAGINEA SAPTAMANII