1000 DE PASI CU CORNEL GALBEN

Actualitatea literara

Cand scriam despre volumul sau “Iesirea din lume”, 2012, nu mi-as fi inchipuit ca poetul Cornel Galben va proba tenacitatea de tine un jurnal vreme de cativa ani buni. Avem acum in fata patru carti de reduse dimensiuni fizice (aproximativ 100 de pagini fiecare), dar consemnand un urias univers efervescent, curajoasa marturie a unui suflet decimat de trairi complexe si contradictorii. Aparuta la Editura “Corgal Press” in 2016, lucrarea “1000 de pasi” reia cu ochi analitic trecerea prin lume a unui intelectual cu multiple preocupari, cu orgoliul de creator si proiecte faraonice care esueaza insa tocmai in aspiratia vietii sale: incercarea de impamantenire in spatiul sacru al unei manastiri. “Spovedania invinsului”, care deschide volumul, incearca depistarea cauzelor (rigorile vietii monahale, claustrarea, clima aspra, chiar sicanele pe care, involuntar aproape in naivitatea sa, i le face Ispita, personaj pitoresc). Bilantul se incheie totusi optimist, “invinsul” considerandu-se “mai incarcat sufleteste cu dorinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu.”

Desi isi invidiaza unul dintre confrati (Constantin Calin) care isi incepe si isi continua insemnarea zig-zagurilor sale zilnice cu precizie de cronometru, Cornel Galben procedeaza inspirat notand in jurnalul sau lucruri cu adevarat esentiale, scutindu-l pe cititor de o suplimentara si inutila incarcatura a memoriei ori, mai rau, de importante doze de plictis.

INTRE BISERICA SI EDITURA

Necazurile din manastire (animozitatea dintre calugari, spectrul unui accident evitat in ultima clipa, muncile prozaice cotidiene) se imbina firesc dar nearmonios cu cele din exterior (problematica intrare in U.S., incurcaturile birocratice, privind recuperarea unor materiale pentru dictionare, relatia cu familia care manifesta rezerve fata de situatia si intentiile lui. “Sunt un «workaholic», pentru a folosi un termen la moda, dar nu dependent de orice munca, ci doar de cea la dictionarele mele”, sisific proiect, principala piedica in efortul despartirii de lume. Dorinta de perfectiune nu admite cale de mijloc. Aspirantul isi da termene si opereaza strict dihotomic: “ori revin in lume si-mi vad de activitatea mea scriitoriceasca, ori arunc totul si ma dedic vietii duhovnicesti”. Este dificil sa impletesti preocuparile umilitoare (fabricarea a mii de lumanari, plivitul straturilor) cu vesnic restantele rugaciuni, chinuitor contabilizate si munca de birou. Nu poti fi simultan si fochist si ziarist, si lucrator si autor de dictionar, si lumanarar si editor. Desi are in fata exemple celebre (N. Steinhardt, Valeriu Anania), Cornel Galben cauta raspunsuri transante. Intelege, dar nu accepta ca viata poate avea mai mult de doua culori. Nuantele il debusoleaza cand trebuie sa opteze intre traiul monahal (nepotrivit oricui) si meseria de condeier (la fel de pretentioasa). Asa cum insusi diaristul nu e numai “bun” sau “rau”. Atitudinea sa bonoma, sincera, cunoscuta de toata lumea, este subminata de reflectiile ironice, sarcastice chiar, uneori. Drama rezida in imposibilitatea eroului de a-si descoperi adevarata vocatie cu care Dumnezeu l-a trimis pe pamant si este agravata de teroarea ca la intoarcere va trebui sa dea seama de cele faptuite. Intentia de a se desparti de viata in manastire, nu insa si de Dumnezeu dovedeste pe de o parte vicisitudinea birocratiei bisericesti, pe de alta ca n-a sosit momentul revelatoriu privind calea spre mantuire. Deja volumul “Primul prag” (2014) a declansat o veritabila furtuna. Unul dintre superiori l-a declarat pe autor “oaia neagra a obstei”. Se vede ca, neascultand sfatul (pe intuneric) al lui N. Iorga, Cornel Galben n-a stiut sa puna in practica pacifiste concesii. Ca bratul just al alternativei este revenirea in lume o dovedeste si atitudinea celor din manastire, care nu schiteaza niciun gest pentru a-l retine pe aspirant. Experienta le dezvaluie, probabil, ca el nu este pretendentul norocos.

VIATA DE ONESTEAN

Stabilirea la Onesti, oras im care si-a petrecut anii junetii, este marcata de emotii si satisfactii marunte (viteza superioara a internetului). A ocolit, pentru moment, resedinta potrivita, din motive lesne de inteles, dar frecventa drumurilor la Bacau constituie semnul intrarii in firescul vietii lui Cornel Galben. Fidel siesi, nu se desparte de Dumnezeu, alegandu-si drept duhovnic pe parintele Macarie, staretul de Manastirea Oituz. Avantajul asezarii la Onesti este posibilitatea de a se deplasa lejer pe valea Trotusului, de la Moinesti pana la Adjud, la intalnirile publice sau patriculare cu bunii sai prieteni scriitori. Preocupat de obsesiile si conflictele sale interioare, diaristul are prea putin timp pentru observatia sociala, scenele si personajele din viata Onestiului fiind picurate avar in paginile sale. Intalnirea cu “Ulise al orasului” (Gh. Izbasescu) se desfasoara dupa tipic, discutia de “5 minute” durand mai bine de o ora si jumatate. Initiatorul “Televiziunii literare” (Eugen Ungureanu) este un prieten de nadejde si colaborarea da rezultate stralucite. Diaristul isi sarbatoreste aniversarea zilei de nastere anticipat in localul “La Cherry”, cel mai pretios dar fiind o cescuta pe care nepoatele-craciunite si-au imprimat chipul, urmand sa-i zambeasca din vitrina bunicului cat mai multa vreme. In rest, sarbatoritul se arata cam deranjat ca nici colegii, nici breasla scriitoriceasca n-au dat importanta cuvenita evenimentului: “65 de ani! O viata de om!”

INSATISFACTIA – IZVOR DE AUTODEPASIRE

“Continui sa-mi asasinez minutele cu nonsalanta, fiind departe de ce mi-am propus cand am venit la Onesti” ; “Ma uit cu groaza cum se scurge timpul si, mai ales, cum imi bat joc de zilele daruite de bunul Dumnezeu” sunt notatii care acuza insatisfactia neimplinirii sub necrutatoarea sabie democlesiana, caci “ora judecatii poate sa fie in orice clipa”. Timpul risipit in fata televizorului sau pe internet, de unde nu intotdeauna culege informatii de folos, intensifica presiunile: “din pacate, lucrurile o iau la vale si nu mai am ragazul sa ma ocup de volumele restante ale debuntantilor”, munca enorma: 90 de poeti recenzati in 250 de pagini. Obligatiile editoriale il excedeaza: “M-am saturat sa trudesc pentru altii si sa-mi las la nesfarsit manuscrisele neduse la capat”. N-are insa taria de a refuza persuasiunile confratilor. Teancul cartilor ce-si asteapta lecturarea, adnotarea si trecerea in cronica sporeste vertiginos, iar calculele faraonice privind elaborarea finala a dictionarelor depasesc omeneasca putinta. “Ars longa, vita brevis”. Au mai constatat-o si altii.

Performanta majora concreta a anului consemnat ramane antologia poetilor bacauani debutanti in primul deceniu al veacului. Izvorul lor pare, din fericire si din nefericire, nesecat. Pentru cateva cariatide, autorul antologiei escaladeaza munti de maculatura, indura avalanse de nume insipide, uneori pe punctul de a capata, “dezgustat si de toate tampeniile pe care le insaileaza poezii de ocazie ai Bacaului si pe care, cu mazochism, continui sa le citesc, doar-doar voi duce la capat si acest volum”, “oripilat de mediocritatea prea multora dintre ele”. Capul de afis il detine “catastrofala carte” semnata de un onestean, dar apar si nume de scriitori talentati precum Paul Soucaliuc, Stefan Epure, Cristina Iscru, Mariana Bendou sau Malin Stan.

Filele jurnalului contin si cateva scene emotionante. Vizita la casa parinteasca din Moinesti ii lasa un gust amar: “am mai salvat cateva reviste din vechiul sipet, ajuns acum din salon direct in grajd, celelalte fiind folosite de zugravi ca asternut de protectie”. Alte scene sunt incarcate de dramatism, servind si ca document pentru istoria mare. 21 Decembrie ii prilejuieste reflectii asupra zilelor Revolutiei, asupra riscurilor pe care si le-a asumat tiparind si difuzand ziarul “Desteptarea”, sau asupra entuziasmului postdecembrist, dar si referitoare la marsavia prin care unii colegi au tradat independenta ziarului provocand grave prejudicii morale si distrugand pretioase realizari materiale. “Un deceniu irosit aiurea!” Lumea se dovedeste in continuare un compus paradoxal. Desi vede bine ca nu se mai citeste poezie, Iancu Grama isi editeaza noile volume in tiraj mare sporindu-si colectia de colete depozitate in propria-i casa. Un altul, Adrian Botez accepta fara sa clipeasca provocarea de a candida la…Premiul Nobel.

Pentru 2016, Cornel Galben si-a propus: “sa nu mai fiu alergator printre ganduri, ci un gradinar iscusit.” In ce masura a reusit, vom vedea intr-o cronica urmatoare dedicata altor file de jurnal reunite sub titlul “Zile de trecere”, Editura “Studion”, Bacau, 2017.
Prof. Aristotel Pilipauteanu, Onesti