Amintirile nu au un pret anume. Ele ascund sublim clarviziune si perseverenta, lupta in conditii vitrege pentru formarea de oameni adevarati, educati pentru munca si cinste. Amintirile sunt purtate in suflet ca o icoana pe care nimeni nu ne-o poate lua; ele sunt o parte din comoara pastrata in adancul cugetului. Faptele si intamplarile povestite de invatatoarea Maria Ghioc din comuna Casin vorbesc de multe locuri, cu identitatea intelegerii unor oameni trecuti prin viata. Modestia sa arata ca cu cat realizezi mai mult se vede cat de multe lucruri raman de facut. Aceasta modestie este dublata de o calda politete, ce se manifesta prin bunatate si gratitudine, sugerand omul dinauntru. La cei 88 de ani ai sai ea dovedeste ca nu exista drum lung pentru cel care, in propria-i existenta a iubit adevarul si a gandit sa spuna in modul cel mai simplu lucruri deosebite, cunoscand binele si raul, oamenii si pe sine insusi. Despre anii in care deslusea primele litere ale alfabetului venerabila invatatoare isi aminteste: “Stateau mai multi copii intr-o banca si in clasa a intaia scriam pe placute de piatra. Elevii erau cuminti iar invatatorii nu erau severi”. Amintiri scumpe poarta despre familia sa: “Tatal meu, Ion Floroiu, a fost notar in Casin, dupa ce timp de trei ani a invatat la Scoala de notari din Piatra Neamt. A fost la Primaria Casin notar, apoi l-a mutat la Oituz. Desi am avut o sora vitrega (pe Ana Andriescu), ne-am inteles foarte bine si tata ne-a iubit ca si cum am fost surori naturale. Ana a invatat la Scoala Normala si a devenit invatatoare, activand intai in satul Lupesti si apoi la Casin. A fost o foarte buna invatatoare, dintre elevii sai distingandu-se Remica Balanica (fost director al Scolii Casin, trecut de cativa ani in eternitate”.
Roadele invataturii
Cand vorbeste de formarea sa ca invatatoare, Maria Ghioc isi aminteste: “Domnul Nicolae Paslaru (autorul de mai tarziu a Monografiei Casinului) m-a pregatit sa merg la Scoala Normala. El avea calimari cu cerneala si cu 5-6 condeie cu penita. Am intrat la Scoala Normala din Piatra Neamt, unde am invatat timp de opt ani. Imi amintesc ca parintii puteau asista la examenul copiilor si mama mea nu mai putea de fericire cand a vazut ca am fost printre cele 40 de fete care au reusit la acest examen. Timp de 8 ani cat am invatat eu la aceasta scoala, tata o singura data a venit la mine si a vizitat si scoala. Eu am reusit bursiera si fiind o seceta grozava timp de opt ani de zile mi-am mentinut semibursa prin rezultatele obtinute la invatatura. Parintii erau foarte fericiti ca am invatat bine. Notele obtinute la scoala le trimitea secretara scolii acasa. La Liceul «Petru Rares» din Piatra Neamt a fost festivitatea de absolvire a Scolii Normale, unde am luat diploma. Insa, inspectorul scolar din acea vreme, desi era neam cu noi, dar facea alta politica, m-a numit invatatoare in Basarabia. Politica ii dezbina pe oameni… Primul meu an de invatamant a fost la Moreni, in comuna Berzunti, inainte de a veni al doilea Razboi Mondial. Al doilea an de invatamant a fost la Dragugesti si apoi la Casin”.
Suferintele din anii comunismului
Viata din aceasta comuna si amintirile unor vremuri crunte sunt mereu prezente in marturisirile Mariei Ghioc. Astfel isi aminteste ca sotul sau, Ioan Ghioc, “timp de 700 de zile a stat in lagar, ajungand astfel si la Moscova unde se auzeau strigatele strainilor pentru a avea apa, sa simta ca traiesc pe pamant”. De asemenea, ea ne-a declarat ca “in anii comunismului a indurat o perchezitie in noaptea de revelion si alte nenumarate impedimente, toata familia avand de suferit”. Bucuria familiei sale a fost fiul Emilian Ghioc, ce a fost director al Serviciului Implementare Politici de Mediu la Agentia de Mediu Brasov. Pentru fiul sau a fost trista “in zilele Revolutiei din 1989 cand el a trebuit ca sa pazeasca lacul ce este folosit ca sursa de alimentare cu apa a municipiului Brasov, gloantele suierand atunci prin acest oras”.
Oaspeti din Franta
In curgerea sa ireversibila, timpul i-a adus zilele trecute o bucurie invatatoarei Maria Ghioc (stimata foarte mult de colectivul de cadre didactice al Casinului). In miezul acestei veri ea a fost vizitata de un grup de institutori francezi care au sustinut in Onesti cursurile “Scolii francofone de vara”. Ei au ramas impresionati de vechimea si frumusetea casei sale (impodobita cu o dantelarie din lemn si avand o arhitectura deosebita). Casa se pastreaza in forma sa originala de peste opt decenii, ea fiind executata de catre mesteri din Slanic Moldova, stabiliti acolo din Transilvania. Grupul de francezi a ramas profund impresionat atat de gradul de conservare al casei dar mai ales de vivacitatea si de calitatea de povestitor precum si de cunoasterea istoriei comunitatii locale pe care invatatoarea Maria Ghioc le dovedeste. Prof. Adriana Lupu, presedinte al Asociatiei “Forum” Onesti (ce a organizat aceasta intalnire), ne-a declarat: “Am trait o lectie de cultura si civilizatie a zonei Vaii Casinului de inalta tinuta. Am vazut obiecte de artizanat si de arta taraneasca pe care aceasta invatatoare le pastreaza si care fac mandria Vaii Casinului. Casa invatatoarei Ghioc reprezinta un adevarat muzeu in care istoria se impleteste cu prezentul si cu care face corp comun”.
Fascinatia unei personalitati
Pentru Maria Ghioc, chipul invatorului Neculai Paslaru este unul luminos, cum va ramane mereu pentru locuitorii Casinului, el fiind autorul unei cuprinzatoare monografii a acestei comune. Prin documentele pe care invatatoarea Maria Ghioc le-a pastrat de la acest ilustru inaintas, un fiu al comunei Casin, Constantin Tudose, a realizat un volum “In memoriam Neculai Paslaru”. Aceasta carte scumpa locuitorilor Casinului mentioneaza marturiile vrednicului invatator si spre trairea bucuriei de a afla lucruri ce au aura istoriei, spicuim cateva din acestea: “In toamna anului 1881, avand etatea de 15 ani, asa cum cerea regulamentul, m-am prezentat la examenul de admitere pentru clasa a intaia a Scoalei normale din Barlad, examen ce s-a tinut la Prefectura judetului Bacau numai pentru 5 locuri, la care aveam dreptul doar candidati ai judetului Bacau. S-au prezentat 105 candidati, in majoritate cu o clasa, doua sau trei de gimnaziu”. N. Paslaru a reusit pe locul 3 iar despre cursurile urmate mentioneaza: “Toate obiectele se predau mecanic, fara aplicatii, pana si matematica se preda la fel… Muzica vocala si instrumentala (vioara), lucrul manual (impletitura din paie, palarii), desenul, caligrafia si instructia militara erau considerate ca obiecte principale”.
Inceputurile carierei didactice
La absolvirea scolii, dupa 4 ani de studiu, N. Paslaru a ajuns invatator la Caiuti, “targusor eminamente evreesc. Am gasit invatator suplinitor pe seminaristul Arhip. Scoala am deschis-o eu cu doi elevi, evrei ai arendasului Zingher. Ce deziluzie! M-am ocupat foarte serios de acesti doi copii, o fetita Ema si un baiat Iancu. Fetita foarte manierata, baiatul un indaratnic – «catar» in toata puterea cuvantului. Scoala functiona intr-o casa cu usa si ferestre deteriorate si lipita pe jos, prezentand gropi adanci. Dupa ce proprietarul mosiei Radu Rosetti m-a angajat cu 80 lei lunar ca sa predau la curte lectii de romana si la copiii sai, Radu si Henri, am primit inscrieri la scoala a 38 de copii, baieti si fete dar absolut toti evrei. Cu toata straduinta mea n-am putut aduce la scoala decat doi baieti de romani”. In toamna anului 1887, dupa trecerea cu succes (clasarea pe locul al doilea) a examenului de obtinere a titlului provizoriu si avand dreptul sa ceara una din cele 11 scoli vacante, Neculai Paslaru a solicitat Tescaniul. “Am predat la curtea din Tescani avand ca elevi pe Maria (Maruca), mai apoi casatorita cu Mihail Cantacuzino, fost ministru in guvernarea taranista, si pe Constantin, care dupa ce a facut studii inalte la Zurich in Elvetia, a devenit administratorul mosie si a fabricii de spirt in locul tatalui sau, decedat timpuriu. Ca urmare a silintei si bunei purtari mi s-a creat multe avantagii”, nota N. Paslaru, care in anul 1890 s-a transferat la Scoala Casin, despre care mentioneaza: “Scoala functiona cu 5 clase, cu o populatie scolara redusa si intr-o casa particulara. M-am pus imediat pe lucru si am sporit numarul elevilor la 120, din care doua evreesce… Primarul comunei era Gh. Floroiu, om intelegator si hotarat in actiune”. Cu sprijinul acestui primar, inv. N. Paslaru, prin numeroase interventii la Ministerul Agriculturii dar si al deputatului de Bacau Dumitru Tescanu Rosetti (“ce rasplateste comportamentul onest al fostului colaborator, raspunzand cu promptitudine solicitarii sale” – dupa cum a remarcat C. Tudose), reuseste ca in 1898 sa se construiasca din caramida localul de scoala din Casin.
„Raplata muncii”
Despre invatatorul N. Paslaru putem nota si alte lucruri deosebite: in 1904 timp de o luna a sustinut (si a iesit al doilea pe tara), la un examen (instituit de Ministrul Instructiunii, Spiru Haret), pentru promovarea invatatorilor, din care sa fie recrutati institutorii scolilor urbane. Dupa 23 de ani in slujba Scolii Casin, din 1913 a activat la Scoala de Baieti, nr. 2 Tg. Ocna, in 1917 a fost numit revizor clasa a I a (fiind timp de 5 ani in aceasta functie) iar la pensionare, in 1928 ii este atribuita de Ministerul Instructiunii, medalia “Rasplata muncii”. Despre notarile sale, invatatorul N. Paslaru a insemnat: “unele din ele vor fi un indiciu pentru cum trebuie omul sa se comporte in viata pentru ridicarea progresiva a familiei pe o treapta sociala cat mai inalta posibil. Urmarind cu tenacitate acest ideal din generatie in generatie pot scrie ca model si alte familii iar inaltarea a cat mai multe familii tinde la inaltarea insasi a patriei. Mijloacele ce ajuta la indeplinirea acestui ideal nu pot fi decat: credinta in Dumnezeu, implinirea poruncilor religiei crestine, dragostea de neam si tara, cinste, economie si munca darza, pentru a-ti spori zilnic patrimoniul cultural si material”.
Ion Moraru
