Cand ofera autografe pe cartile sale, Ilderim Rebreanu isi incheie randurile afectuoase, politicoase ori formale cu mentiunea “ultimul Rebreanu”. Fiul lui Tiberiu, cel mai mic dintre fratii lui Liviu, incheie sirul celor cu vocatia scrisului intr-o familie care lasa urme de nesters in existenta romanilor. Nu o face oricum, ci explorand tainele ilustrei sale ascendente (“Spectre in labirintul uitarii”) ori abordand nuvelistic si romanesc alte subiecte. In plus, cinsteste memoria inaintasilor sai prin activa prezenta la manifestarile omagiale. In fiecare primavara se inclina pios la mormantul lui Emil Rebreanu, periodic accepta invitatiile la importante intruniri stiintifice ori culturale dedicate lui Liviu Rebreanu, dar nu refuza nici intalnirile cu liceenii, asa cum a facut-o de doua ori la Onesti. Temperamental, comunicativ, bine documentat, devine instantaneu factorul declansator al unui dialog vivace in care evocarea se impleteste cu senzationalul, marturisirea cu sfatul intelept, nostalgia cu zambetul sau umorul reparator.
Una dintre ultimele carti pe care Ilderim Rebreanu ni le ofera, “Nascut in Zodia mortii”, Editura “Andreas”, 2017, cu o coperta mai mult decat sugestiv ilustrata, isi propune sa comemoreze 100 de ani de la disparitia tragica a lui Emil Rebreanu. Este vorba de un parcurs biografic menit a convinge ca Apostol Bologa (“Padurea spanzuratilor”) nu are nici macar o zecime din caracteristicile realului model. Nu ma voi aventura intr-o inutila demonstratie ca romanul este opera de fictiune, iar eroul un memorabil purtator de simboluri. Ma indoiesc insa ca volumul scris de Ilderim Rebreanu este o constituire exacta a faptelor, a eroilor si martorilor tragediei din 1917. Autorul nu i-a vazut nici pe Emil, nici pe Liviu si nici pe multi altii dintre Rebreni. Nascut abia in 1953, el este receptorul unor legende vehiculate de ultimii supravietuitori ai neamului sau, legende care capata la fiecare interesata repovestire inca un strat de fictiune si subiectivism. Nici realismul evocarii, nici continutul scrisorilor strecurate in text cu vadita intentie de a sugera autenticitatea, nu constituie argumente convingatoare. Impletirea ardelenismelor cu neologismele, aparitia sporadica a cate unui verb la perfectul simplu, unele expresii extracarpatine ar fi si ele semnele fictionalului. La urma urmei, cine ar fi putut pastra chiar toate epistolele, inclusiv cele trimise de Emil infidelei Titi, catre Cornelia, cea supusa vointei parintesti, si altor persoane care n-aveau niciun interes sa colectioneze asemenea documente? Nu cred ca rezulta vreun castig din asemenea speculatii. De aceea voi afirma ca “Nascut in Zodia mortii” este o evocare captivanta, care uzeaza de document, viziune realista, episoade romantice, stil epistolar, convocare de martori, toate orientate spre transfigurarea unui dramatic moment istoric. Asadar o alta opera literara, cu o incarcatura fictionala mult mai redusa, o alta perspectiva artistica. Ilderim Rebreanu, evident, nu-si propune o replica la “Padurea spanzuratilor”, o imposibilitate de altfel, ci o extensie a filonului generos redat in cele patru volume intitulate “Spectre in labirintul uitarii”, arbore urias imbogatit prin prezenta carte cu o noua ramura. Ca este asa o demonstreaza in primul rand argumentele de ordin stilistic. Relatarea se face la persoana a II-a, o raritate, poate unicat in literatura noastra. Este curios cum o asemenea dificultate (inclusiv pentru cititor) poate fi tratata cu pasiune, competenta si efect pe mii de pagini, cum dialogul (de fapt solilocviul) cu umbrele poate reliefa situatiile si trairile intr-o maniera adesea superioara exprimarii obisnuite, subiectiva la persoana I, obiectiva la persoana a III-a. Se adauga o buna cunoastere a “sagai” familiale si curajul de a scoate, din enorma valiza cu amintiri, episoade jenante, dar extrem de semnificative, pentru conturarea unor personalitati ori limpezirea unor situatii peste care a plutit misterul sau echivocul timp de cateva decenii.
“UN SINGUR RASPUNS TE MULTUMEA PE DEPLIN: MOARTEA DEMNA, MAREATA, EROICA!”
Emil Rebreanu nu este doar “nascut in Zodia mortii”, ci si vesnic amenimtat de spectrul Doamnei cu coasa. Neastamparat si nervos, elev intr-o clasa in care cativa romani, rataciti printre majoritarii unguri, duceau dure batalii pentru a se afirma, suplu si vanjos, Emil devine un personaj temut. Trecut la o scoala romaneasca din Nasaud, afland la cursuri despre descendenta romanilor din ginta latina, incearca un sentiment de mandrie rostindu-si cat mai des numele sau latinizand orice obiect care ii apartine. Insa rezultatele slabe la invatatura ii determina pe parinti sa-l transfere la o scoala maghiara din Bistrita. Rezultatele intrec asteptarile, Emil devenind premiant, dar si obiectul unei ciudate metamorfoze. Spiritul nasaudean care-si imprimase pecetea romanismului darz in sufletul sau a fost inlocuit cu o atitudine socanta: “Chiar in vacanta de Craciun, cand te-ai intors acasa, aveai infipta in reverul hainei o insigna ungureasca, in trei culori, cu o coroana a Ungariei si o inscriptie care atesta silinta ta la invatatura. “Urmarea: mama ii arunca insigna in foc, declarand ca in casa ei nu cunoaste decat trei culori, rosu, galben si albastru, iar ceilalti membri ai familiei accepta in mod tacit gestul. Pe acest fond neclar, ambiguu, de revolta, mandrie si supunere, amestecate neomogen, izbucneste o criza violenta: la pregatirea unei serbari, isi sfasie mandrul costum unguresc, declanseaza o bataie cu urmari dezastruoase. Va fi eliminat din toate scolile din tara. O stranie avanpremiera la tulburatoarea drama finala. Stranietatea este accentuata prin evocarea premonitoriilor intalniri cu Doamna in negru: pericolul de a disparea in valurile Somesului, lovit de bustenii unei plute; cel de a ramane paralizat dupa nesabuinta de a incerca un exercitiu riscant la bara fixa; primejdia de a cadea prada fiarelor in miez de noapte. (va urma)
Prof. Aristotel Pilipauteanu, Onesti
