Cand razele de soare au devenit zgarcite iar diminetile amiros a ploi de toamna”, strabatand strazile municipiului Onesti ati dai seama ca orasul este unul din ce an ce mai cenusiu iar mare parte din oamenii sai sunt simplisti, banali, ce traiesc dupa vechi cutume. Tinerii simt prezenta acelei maini grele care ai ampiedica sa se ridice iar viata an municipiul brazdat de apele Trotusului si a altor catorva rauri (Casinul, Oituzul si Tazlaul), este, cu termeni moderni airelevanta, insipida si deloc molipsitoare”. Traind si simtind din ce an ce mai mult aceste vremuri de criza, onestenii acum asi dau seama ca nivelul lor de trai a fost unul ridicat cu, poate 15-18 ani an urma, de cand acesta a anceput aa se scufunda”. Platforma petrochimica Borzesti era un colos cu cateva zeci de mii de locuri de munca iar acum elevii Onestiului nici nu pot pricepe ca scolile de aici pregateau operatori chimisti, lacatusi mecanici, electricieni pentru aparate de masura si control, laborante. Cu multa tristete, un onestean an cautare de sponsori pentru sustinerea financiara a unui eveniment, remarca faptul ca a ajuns sa vada si sa se convinga ca, oricat ar fi de generosi, intreprinzatorii din zona nu au ce sa dea! Acestei lipse acute ce se observa la tot pasul i se alatura un numar din ce an ce mai mare de onesteni lipsiti, din zi an zi, de cele necesare unui trai decent. Daca an urma cu mai multi ani nu se putea vorbi de o apatura saraca” a Onestiului, azi ea este evidenta, numai ca acest fapt nu este recunoscut de catre autoritatile locale. La dezbaterea proiectului de hotarare privind instituirea masurilor de crestere a eficientei energetice a blocurilor de locuinte din Onesti, cand consilierul Gelu Titel Nicolcea a propus amendamentul ca sa preia Consiliul Local finantarea cheltuielilor de reabilitare termica a locuintelor la familiile cu un venit sub castigul salarial minim pe economie, a fost mentionat faptul ca aautoritatea locala nu are fonduri pentru sustinerea acestui lucru”. Din postura de fin observator al vietii an afostul oras al petrochimistilor”, un alt onestean constata recent ca aan toate comunitatile locale, din toata lumea, este recunoscut faptul ca sunt oameni ce au ajuns sa traiasca la minimul nivel de subzistenta… si an anfloritorul occident acestia sunt ajutati de autoritati la gurile de metrou ori an alte locuri, cu hrana calda si lucruri de necesitate”.
[ad#stire] Si el si-a dus ideea pana la capat: aAcest fapt trebuie sa fie asumat si de autoritatile onestene iar, onor consilierii locali, pot da exemplul ajutarii celor an nevoi… Prosperi oameni de afaceri multi dintre ei, cu indemnizatia lor lunara, care transformata an alimente de baza anseamna ceva pentru cei mai saraci onesteni… pot fi ajutate cateva sute de persoane… Acest lucru anseamna ceva si este si un exemplu pentru cei care-i stiu ca vegheaza la binele localitatii!”
Gorgoroth: Black Mass Krakow 2004
Ion Moraru