Un proiect desfasurat din anul 2009 “a prins aripi” si mai puternice in aceasta vara, cand s-a concretizat cu actiuni la nivelul tuturor penitenciarelor din tara. Este vorba de “Biblioteca Vie”, o actiune initiata de Administratia Nationala a Penitenciarelor prin care aceasta a dorit sa atraga atentia , prin unitatile sale, asupra modului in care se desfasoara activitatea in aceste institutii. In zona Vaii Trotusului, Penitenciarul Spital Targu Ocna, prin Biroul Educatie si Asistenta Psihosociala a organizat “Biblioteca Vie” in colaborare cu Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti. Actiunea s-a desfasurat sub motto-ul “Priveste-ma ca pe un om, citeste-ma ca pe o carte” si s-a constituit – dupa cum au declarat organizatorii- ca “o lectura fara prejudecati”. Silvia Racu, de la Biroul Educatie si Asistenta Psihosociala a Penitenciarului Spital Targu Ocna ne-a declarat:”Aceasta actiune «Biblioteca Vie» functioneaza ca o biblioteca obisnuita, la care oamenii vin, imprumuta carti si le returneaza, cu precizarea ca aceste carti sunt fiinte umane cu care «cititorii» intra in contact. Astfel, afli informatii despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucreaza acolo sau despre persoanele condamnate. Trebuie sa lasam deoparte propriile prejudecati sau ceea ce spun altii despre mediul penitenciar si sa aflam ce ne intereseaza”.
Intr-un astfel de context onestenii au putut face cunostinta atat cu angajati ai Penitenciarului Spital Targu Ocna dar si cu persoane care momentan isi ispasesc la aceasta unitate pedeapsa primita in instanta. “Imi amintesc de prima zi, la 1 iulie 1990, cand am dat concurs si am inceput activitatea ca educator la Centrul de Reeducare Targu Ocna. A fost un impact major pentru mine deoarece la acea vreme aici erau 2000 de minori. Atunci am trait cu gandul ca iti doresti foarte mult sa faci ceva, sa lucrezi intr-o meserie dar este cu totul alta situatia cand te vezi in fata faptului implinit. In Penitenciarul Spital Targu Ocna sunt din anul 1997 si timp de doi ani, aici am facut de toate, la nivelul acestei institutii. De 17 ani sunt sef de tura in permanenta aici”, ne-a declarat Gabriel Vraciu (ce este si purtator de cuvant la institutia mentionata). El a mai declarat:”In anul 2007, cand am implinit varsta de 40 de ani, m-am gandit sa ma inscriu la Universitatea «Danubius» din Galati, unde am urmat «Stiintele comunicarii». Am absolvit facultatea cu «10 pe linie» si din ianuarie 2013 sunt purtator de cuvant la Spitalul Penitenciar Targu Ocna. Aici putem spune ca «e un conglomerat», in care « un angrenaj» nu va functiona unul fara celalalt. Conlucram foarte bine imbinand activitatile medicale cu activitatile de paza si cu cele psihosociale. Aceasta unitate este una inedita prin faptul ca Penitenciarul Spital Targu Ocna are singura capela cu un altar deasupra pamantului (este la etajul I in partea din fata a cladirii, unde slujeste un preot)”.
O poveste foarte tulburatoare a acestei “Biblioteci Vii” am aflat de la Cristinel D. in varsta de 56 ani, absolvent al studiilor universitare cu doctorat in Iasi. Istorisirea sa incepe cu ceea ce este mai trist:”Printr-o intamplare a sortii am ajuns la penitenciar… Am condus autoturismul fara permis catre un spital, partenera mea avand o criza cu dureri din ce in ce mai mari. Un politist m-a oprit in trafic si mi s-a intocmit dosar penal… Judecatorul a dat initial o amenda penala, dar s-a revenit asupra acestei hotarari!” Trecand peste amanuntele condamnarii, el ne-a marturisit: “Contactul cu mediul penitenciar este foarte dur. Este caracterizat de promiscuitate. Aici intervine problema adaptabilitatii. Trebuie mult pragmatism, pentru ca daca nu apreciezi bine situatia, rezultatul nu este unul bun. Aici se schimba foarte mult perceptia, pentru ca cei din exterior acorda compasiune, ei vin la un condamnat, pleaca si isi reiau activitatile zilnice dar cel care ramane la penitenciar are tot gandurile lui. Trebuie privita relatia societatii civile cu mediul penitenciar, in consideratia ca si detinutii sunt produsul societatii, care in general, are o doza de cinism si demagogie. Multi reprezentanti ai societatii civile vorbesc de aceasta relatie dar nu se intampla nimic. Sunt detinuti care nu au contacte cu familiile lor, sentimentul de frustrare se accentueaza atunci cand stai «intre patru pereti» si de aceea consider ca ar trebui sa fie o interventie vizibila a societatii civile”. Daca o carte o poti lua de pe raftul bibliotecii asteptand cu deosebita placere sa o deschizi, la “Biblioteca Vie”, Cristinel D. a transmis alaturi de alte ganduri si un mesaj: “Toti oamenii trebuie ca sa respecte legislatia, legea fiind modalitatea de a trai intr-o societate libera. Soc e putin spus ceea ce traieste un condamnat, ce se lupta cu stresul inerent al detentiei… Si familia suporta mai greu acest lucru… Aici, la Targu Ocna peisajul este agreabil, fata de alte penitenciare. Un lucru deosebit este ca poti fi creativ, ai posibilitatea sa pui in valoare aceasta latura umana, in masura posibilitatilor oferite de catre penitenciar. Serviciile sociale si psihosociale incearca sa reeduce starea psihosociala a detinutilor si o problema este cum constientizam aceste lucruri. Ajutorul societatii civile se lasa asteptat, in afara ONG-urilor nu exista un alt sistem care sa se intereseze, cu ritmicitate, de reintegrarea detinutilor. Unui fost detinut ii trebuie un sprijin minim pentru reintegrare iar in faptul ca acesta nu exista, este un risc maxim de a se intoarce in penitenciare. Avand in vedere si nivelul subcultural al multor detinuti, lipsa relatiilor familiale, pierderea prietenilor ii transforma pe cei condamnati intr-o «bomba cu efect intarziat». Eu aici, in Penitenciarul Spital Targu Ocna trebuie sa imi creez propriul univers si in cadrul actiunilor pe teme educative incer sa pun umarul sa aducem pe calea cea buna pe detinuti, prin aparitia unei reviste, la care lucram pentru aparitia primului numar!” Mentionam ca in spatiul generos al “Bibliotecii Vii” (asigurat de Biblioteca Municipala “Radu Rosetti” din Onesti), au fost “imprumutate” un numar de 12 carti, in “sala de lectura” aflandu-se si medicul Anca Denisa Olar, comisar sef de penitenciare, director al Penitenciarului Spital Targu Ocna. La aceasta institutie a fost sarbatorita si Ziua lucratorului din penitenciare, prilej cu care au fost premiate opt cadre, patru ofiteri si patru agenti din toate sectoarele de activitate.
Ion Moraru