Un articol al reputatului ziarist Corneliu Vlad face lumina asupra evenimentelor petrecute in aceasta luna: “Suntem intr-un an caruia i se spune al Centenarului sau al Romaniei 100 (gaselnita destul de confuza si poate chiar periculoasa) si nu al Romaniei Mari sau, poate mai aproape de adevar, al Romaniei istorice firesti. Ca nu este celebrat sau macar rememorat pe masura importantei evenimentului istoric asa cum se cuvine, se stie si i se gasesc explicatii, justificari, scuze etc. Dar ca tocmai in acest an patria, statul, poporul, istoria romanilor sunt mistificate si ponegrite mai inversunat ca de obicei – si chiar in cuprinsul propriilor hotare, chiar de catre conationali – este preocupant. Feluriti rataciti – sau prea bine instruiti – arunca pe piata si in Piata, pe langa vulgaritati si distihuri schioape, si formule nu doar nastrusnice, ci si viclene. De unde si pana unde, bunaoara, acest ‹‹razboi al romanilor impotriva romanilor››, aceasta mantra (formula sacra cu valoare magica, educativa), care a ajuns sa fie vanturata pana la obsesie? O ineptie pe care au luat-o cu voluptate nu doar raspandaci tv de serviciu, dar si oameni de buna credinta.
De fapt, cine cu cine se bate, caci nu-i putem regrupa in ostiri pe ‹‹rezisti›› sau emigranti/exilati si majoritatea covarsitoare a cetatenilor tarii, si ei nemultumiti de felul in care traiesc si sunt condusi?. Se poate vorbi de un razboi intre partide sau intre Putere si Opozitie? Dar asa e peste tot in politica. Intre cei cu pensii abia marite si cei cu pensii nejustificat de mari, ‹‹speciale››? Asta tine de randuiala sociala gresita din vina autoritatilor, nu de vreo ura intre romani. Intre teleormaneni si ardeleni? Si aici e vorba de o anomalie conjuncturala si de gasca, nu de vreo dihonie nationala ireconciliabila.
Supozitii nefondate pana la ridicol ca acestea – si, din pacate mai sunt si altele – se pot arunca in spatiul public cu duiumul, cat ingaduie imaginatia fiecaruia sau, mai degraba, cate se ticluiesc in diferitele think-tanks-uri care se tin de mistificari, diversiuni, manipulari. Exista oare doua tabere, la scara populatiei acestei tari, constituite in structuri distincte, cu organizare, planuri de lupta, lideri etc. etc.? Si atunci, pe ce baza, cu ce ocazie, “romani contra romani”? O infruntare violenta si intolerabila s-a produs, iata, in Piata Victoriei, intre jandarmi si provocatori sau doar oameni impulsivi si revoltati dar inclinati spre violenta, iar acestor ciocniri le-au cazut victime mai ales oameni din piata cu nimic vinovati. Aici trebuie sa-si spuna cuvantul legea si cei indreptatiti sa o aplice. Dar nu se teoretizeze, interesat sau inconstient, pe teme ca razboi, intre ei, al romanilor, razboi civil hibrid etc. Caci pe tema asta, din cate s-au glosat pana acum, s-a creat o adevarata “literatura”, care risca sa ne afunde intr-o banalizare periculoasa a ineptiei.
Flasneta cu ‹‹romani contra romani›› o invartesc de ceva vreme nu numai bloggeri si mult-vorbitori tv, ci si academicieni, parlamentari, sefi de partide. Exemple? Un distins academician spunea la inceputul anului trecut: ‹‹Ar trebui sa luam in considerare si razboiul hibrid din interior, al romanilor contra romanilor. As vrea sa enunt cateva aspecte care sunt comentate si in mass media – campanii din presa si pe internet. (…) Se pune problema: sunt aceste campanii agresive spontane sau declansate conform unei pregatiri prealabile? Ce ii mana pe ei in aceasta lupta?›› Sau, cam in aceeasi perioada, liderul PSD, Liviu Dragnea, dupa ce anunta ca ‹‹ votantii PSD sunt extrem de nervosi››, continua apocaliptic: ‹‹Nu vreau sa existe in conflict romani contra romani si sa se rupa Romania in doua››.
Aici este, de fapt, miezul problemei. Prin felurite mijloace, se insinueaza repetat ca Romania e tot mai scindata, ca romanii, impartiti in doua armii sunt gata-gata sa se arunce in lupta unii impotriva celorlalti, ca razboiul civil este iminent. Un personaj istoric lugubru spunea ca o minciuna mult repetata ajunge sa aiba credibilitate si sa fie luata drept adevar, realitate. Guresele si harnicele Casandre care prohodesc despre vrajba nationala care ar fi pe cale sa devina macel (vorba defunctului general Militaru: ‹‹Opriti macelul›› – care nici nu incepuse inca!) n-au macar iscusinta perfida a neprietenilor de peste granite, care ne tot impart in romani si valahi, romani si moldoveni sau mai stiu ei cum. Edecarii lui ‹‹romani contra romani›› trag de sfoara aceeasi tinichea zornaitoare pe caldaramul public in nadejdea ca repetand-o mereu si mereu, lumea va ajunge sa creada gogorita si -de ce nu? – sa se dezlantuie in paruiala fratricida.
Romanii se confrunta cu urzeli si planuri de invrajbire inca de la inceputul istoriei lor. Si nu doar acest popor a avut -si are – parte de asa ceva. Sa ne amintim de celebrele spuse ale lui Herodot despre traci – indiferent daca credem sau nu ca ar fi stramosii nostri buni – caci parintele Istoriei, le spune si pe cele bune, si pe cele rele, dar mai ales impartaseste gandul ca puterea unei semintii sta in unirea ei: ‹‹Getii sunt cei mai viteji si mai drepti dintre traci››. (…) Dupa indieni, neamul tracilor este cel mai mare; daca ar avea o singura conducere si ar fi uniti in cuget, ei ar fi, dupa parerea mea, de neinfrant. (…) Dar unirea lor e cu neputinta si nu-i chip sa se infaptuiasca, de aceea sunt ei slabi.›› Aceasta prima marturie istorica despre oamenii care au trait aici cu milenii in urma este si o povata a istoriei, din pacate inca atat de actuala”.
