In cheie de management

Bronnie Ware, o asistenta medicala din Australia, a inregistrat de-a lungul timpului cele mai comune regrete ale persoanelor aflate pe patul de spital. Intre altele, au fost unii care au spus “imi doresc sa fi avut curajul sa-mi traiesc cu adevarat viata pentru mine, nu viata pe care altii o asteptau de la mine”, “imi doresc sa fi avut curajul sa-mi exprim sentimentele”, ” imi doresc sa fi pastrat legatura cu prietenii mei”, ” imi doresc sa ma fi lasat sa fiu mai fericit…” Poate gandurile amintite aduc o impacare tarzie in suflet dar, traind in aceste vremuri pline de ura gasim (ne) potrivit (?!?), sa le alaturam unor randuri scrise recent de jurnalistul Dan Ionescu (un “Ionescu” intre mii de … “escu”), ce se refera la o personalitate – controversata – a literaturii romane: “In loc de o vizita la un taxidermist profesionist, care sa ii asigure un binemeritat loc in panteonul mizeriei culturale locale, Nicolae Breban prefera sa faca o conferinta publica. Scopul: sa improaste cu rahat in stanga si in dreapta. Cu accent pe dreapta, ca e bine ca revizionist sa ai o coerenta ideologica atunci cand vrei sa manjesti pe cineva. Si totusi, cine e acest Nicolae Breban? DE ACELASI AUTOR Nea primaru’, dictatorul Amnistierea moravurilor. Cui foloseste? Damblaua conspiratiei permanente Educatia primita in ultimii ani de comunism are si ea cateva avantaje. Recunosti imediat si fara dubii descendentul culturii nationalist-comuniste, specialistul linsului metodic, colaborationistul maniacal, indragostit iremediabil de traditionalism. El face parte din literatii altoiti de gastile din casele de cultura si care au transformat sintagma «om de cultura» intr-o abominabila marca a imposturii. E plina Romania de ei, pentru ca se pare ca ura si lipsa de caracter nu ii impiedica sa ajunga la varste memorabile. Productia lor culturala din anii ’80 a schilodit orice vana artistica si continua sa ne paraziteze si astazi. Cine e Nicolae Breban? Unul dintre cei, proaspat numit in functia de presedinte al Consiliului Consultativ al ICR. De ce conteaza Breban? Ce-l recomanda pe Nicolae Breban la o astfel de functie? Biografia, poate? Descendent dintr-o familie cu origini burgheze a fost exclus din scoala pentru acest lucru in anii ’50. Acest fapt nu l-a impiedicat sa ajunga in Comitetul Central la sfarsitul anilor ’60. Asta ca sa ne lamurim cam despre ce e vorba, cand vine vorba de morala si de Nicolae Breban. Ajunge redactor sef la «Romania literara» si are cateva conflicte cu partidul dupa ce il critica pe Nicolae Ceausescu. De la asta i se trage o inlaturare din prim planul vietii publice, dar reuseste cumva sa se auto-exileze la Paris fara nicio problema. Nu este impiedicat sa publice in continuare in tara, fapt surprinzator pentru ceea ce se numea un dizident pe acele timpuri”. Si mizeriile continua cu alte influente, pentru ca mai apoi Dan Ionescu sa noteze: “De ce nu scapam de Brebani? In noiembrie «ne-am luat tara inapoi» = cea mai buna gaselnita de marketing politic din ultimii ani. Adevarul e ca «Breban si ai lui» sunt niste oameni plini de ingaduinta, pentru ca ne permit sa traim si noi in tara lor. Problema ICR-ului ar fi trebuit discutata strict in cheie de management cultural. De la aparitie si pana in acest moment, conducerea Institutului a fost doar o sinecura, fapt care se aplica in buna masura si in cazul lui H.R. Patapievici. Dar e cazul unui amendament, pentru ca trebuie spus ca e singurul dintre cei care au trecut pe acolo si care a facut ceea ce trebuia facut din pozitia de presedinte al ICR. In rest, Buzura, Zamfiroiu si Marga au folosit ICR-ul dupa cum i-a taiat capul, singurul lucru pe care l-au avut in comun fiind faptul ca nu exista nimic meritoriu mentionabil in dreptul numelui lor. Sa recunoastem ca de fapt nu exista nicio minima intentie de a avea un management cultural, incepand de la Ministerul Culturii (unde nu imi aduc aminte de niciun ministru meritoriu) si terminand cu ICR. Pentru conducerea ICR au candidat Radu Boroianu, care e doar o afacere reglata intre Tariceanu si Ponta, si Iulian Tanase, care a primit un fel de candidatura-multumire de la Klaus Iohannis pentru sprijinul din campania electorala. Despre Radu Boroianu nu e nimic de spus si sunt convins ca nici nu o sa auzim mare lucru in viitor. Pe Iulian Tanase nu il inteleg de ce s-a bagat in ceva care nu are legatura cu competentele sale (lucru pe care l-a recunoscut si singur) ceea ce l-a facut complice al unui proces de acordare de sinecuri (il banuiesc mai degraba de naivitate). Pacat. Ce a lipsit din procesul de selectie a fost tocmai un proiect de management cultural. Tara nu duce lipsa de oameni capabili sa puna pe picioare un Institut de amploarea ICR-ului, dar nu ducem lipsa nici de revizionisti. Si ca un facut, acestia din urma castiga mereu. Trist. Cultura sinecurii e mai puternica decat orice altceva. E bine sa recunoastem acest lucru. Atunci cand se construieste o institutie ne umplem de bune intentii, dar uitam ca ea e de fapt un inventar de imobile, masini si soferi pentru niste baieti care servesc pe cine e nevoie sa fie servit. A supravietuit servilismul si a chiar s-a rafinat. Primeste o functie cine stie sa flegmeze cu directie, in timp ce e aplecat de spate pana la pamant. De ce e bine sa nu il uitam pe Breban? Sunt voci care cer sa il ignoram pe Breban. Cine mai e Nicolae Breban astazi? Nimeni. Mostenire literara ce nu intereseaza mai mult de 10 oameni care ii sunt apropiati. Dar ca un facut, desi e «mort cultural», e cat se poate de viu politic. El decide cine e reprezentativ si cine nu. Tine discursuri, deschide drumuri, manevreaza bugete, decide viitorul. Bine, il putem trata cu sila, cu scarba, cu dispret. Dar acelasi lucru il facem cu majoritatea celor care ajung in functii publice. Retragerea in auto-suficienta (chiar si daca e indreptatita) este exact ceea ce au nevoie acesti oameni. Mai crede cineva ca vom avea o politica sau un management cultural la ICR care sa ajute cu ceva? De cati ani o sa fie nevoie ca sa stergi urmele lui Marga? Sau a lui Breban? Ei bine, ICR e mort si ingropat, iar banii pe care ii are de dat nu sunt altceva decat cadouri pentru privilegiati. Prezenta in lumea noastra a lui Nicolae Breban si a indivizilor ca el e o aducere aminte a mizeriei de dinainte de 1989, mizerie care s-a acutizat ca o permanenta pedeapsa ca am avut curajul sa scapam de ei (vorba vine, ca dupa cum arata datele, Revolutia pare o chestie mai degraba interna, de partid). Ciclic, ei reapar in public vorbind despre virtutile poporului roman, de traditii si de cum le-am ponegrit noi ceilalti, pentru ca nu i-am respectat pe ei, oamenii de cultura. Cei adevarati, pentru ca oricine in afara de ei e o rama care traieste la umbra marilor barbati ai neamului. Toti astia pe care nici biologia nu reuseste sa-i invinga sunt ca o boala nevindecabila pe care uneori o tii sub control doar ca ea sa revina mai plina de puroi si suferinta. Pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Asta daca ne tot intrebam de ce suntem noi altfel. Din cauza lor. Hai cu emisiunile omagiale. Sa ne cante Adrian Paunescu, sa ne recite Florina Cercel si Radu Beligan, sa ne scrie Nicolae Breban”. Cate ar mai fi de spus…