Grupul de Actiune Locala (GAL) Valea Trotusului – Bacau si-a prezentat zilele trecute promovarea Strategiei de dezvoltare locala, prilej cu care a fost si acordata consultanta catre potentialii beneficiari ai alocarii de sume prin intocmirea de proiecte pe masura 141 (sprijinirea fermelor de semi-subzistenta). La accest eveniment au participat Nicolae Talaba, primarul comunei Urechesti si presedinte al Grupului de Actiune Locala Valea Trotusului, Octavian Miftodi, director economic GAL, Carmen Litoi, manager de proiect GAL, iar din partea unei firme de consultanta a fost prezent Radu Leustean. De asemenea au mai participat potentiali beneficiari ce isi doresc finantarea unui proiect din cadrul Masurii 141 din comunele Stefan cel Mare, Gura Vaii, Casin, Manastirea Casin si Târgu Trotus.
Carmen Litoi, manager de proiect al Grupului de Actiune Locala Valea Trotusului, a mentionat ca “strategia integrata a acestui grup vizeaza dezvoltarea articulata, adaptabila si introducerea de noi tehnologii in sectoare diferite. Strategia are la baza o planificare echilibrata si cuprinzatoare, care tine cont de realitatea socio-economica a domeniului de aplicare si potenteaza valorificarea si exploatarea oportunitatilor zonei, in functie de care se va proiecta planificarea dezvoltarii socio-economice. De asemenea, strategia promoveaza egalitatea de sanse, prin proiecte adresate femeilor, privind calificarea, integrarea in munca si totodata promoveaza proiecte adresate categoriilor diferite de persoane”. Despre modul cum se deruleaza activitatea la Grupul de Actiune Locala Valea Trotusului, Nicolae Talaba ne-a declarat: ”Efectiv incepem ca sa functionam cu GAL Valea Trotusului, care prin acumularea a 96 de puncte s-a clasat pe locul 4 din 80 de asemenea grupuri de actiune locala. In etapa urmatoare vom lansa proiecte pe masurile stabilite prin Strategia de dezvoltare a GAL, in cele 11 comune din judetul Bacau (Bârsanesti, Helegiu, Gura Vaii, Târgu Trotus, Stefan cel Mare, Buciumi, Casin, Manastirea Casin, Caiuti, Cotofanesti, Urechesti) si in comuna Soveja, din judetul Vrancea. Proiectele sunt pe segmentul agricol si neagricol, pe zona privata si publica, totul cu scop de dezvoltare locala. De asemenea sunt si proiecte pe o componenta culturala. Demn de remarcat este faptul ca sunt potentiali beneficiari, pe anumite masuri fiind chiar solicitari mai mari. In conditiile in care dezvoltarea economica a Onestiului a cazut, comunitatile dependente de acest municipiu trebuie ca sa gaseasca alternative locale de dezvoltare”.
La momentul oferirii de informatii detaliate privind accesarea si derularea Masurii 141 din cadrul PNDR (sprijinirea fermelor de semi – subzistenta), potentialii beneficiari au fost indrumati cu privire la proiectul care trebuie intocmit. Solicitantul trebuie ca sa fie membru de mai mult de 6 luni la o asociatiie si sa faca dovada unei investitii din fonduri proprii. S-a reliefat faptul ca un criteriu important de selectie al proiectelor este ca ferma sa fie sustinuta de persoane sub 40 de ani iar prin proiect se poate solicita si o investitie pentru modernizarea exploatatiei. Grupul de Actiune Locala este o entitate ce reprezinta un parteneriat public-privat, constituit din reprezentanti ai sectorului public, privat si civil, desemnat dintr-un teritoriu rural omogen.
Ion Moraru