Stam de vorba cu Mircea Rusu, presedintele Asociatiei Pensionarilor Onesti, si cu Elena Belciu, vicepresedinta si presedinta Comisiei de femei, pentru a afla care sunt nevoile pensionarilor din municipiul Onesti, precum si problemele cu care se confrunta acestia.
Ce inseamna pentru pensionarul din Onesti Ziua Internationala a Persoanelor Varstnice?
Mircea Rusu, presedinte Asociatia Pensionarilor Onesti: Pe noi, ca organizatie, ne-a preocupat acest moment, iar in cadrul Comitetului Executiv am discutat despre aceasta zi si, prin viu grai, am transmis membrilor nostri, pensionarilor, in general, invitatii la sarbatoarea noastra.
Cati membri are Asociatia Pensionarilor?
Elena Belciu, vicepresedinte Asociatia Pensionarilor Onesti: Avem 4.000 inscrisi, dar la astfel de evenimente speciale, cum este 1 octombrie, vin multi altii, care nu sunt inscrisi in listele noastre. Anul trecut, spre exemplu, au fost prezenti de ziua noastra peste 900 de pensionari.
Mircea Rusu, presedinte Asociatia Pensionarilor Onesti: Important este ca Onestiul a decazut din punct de vedere administrativ si, in primul rand, economic, iar ponderea pensionarilor in activitati a scazut. Pe zi ce trece suntem tot mai putini.
Cati pensionari sunt in Onesti?E.B.: Acum doi ani eram 16 000, conform datelor de la Casa de Pensii. Se observa si din aceasta perspectiva faptul ca tineretul a plecat si au ramas pensionarii care au lucrat pe platforma.
Mai exista alta asociatie de pensionari in Onesti?E.B.: Nu. Suntem singura din municipiu si ne mandrim. In iunie am facut 21 ani, iar factorul promotor a fost si este domnul Rusu.
M.R.: Ne-am infiintat la timp, ca sa spunem asa.
Aveti in asociatie membri si din afara municipiului? E.B.: Avem si din comunele limitrofe, cei care aveau si au nevoie de imprumuturi de la Casa de Ajutor Reciproc (C.A.R.).
M.R.: In cadrul organizatiei noastre functioneaza un C.A.R., dar s-au inmultit C.A.R.-urile. Nu stiu cine le-a dat voie, probabil Primaria, dar ne dezavantajeaza pe noi. Intai a fost C.A.R.-ul Pensionarilor din Onesti, asta al nostru, apoi au aparut altele de pe la Comanesti, Moinesti, Adjud. Al nostru functioneaza, in general, pentru cei care au lucrat pe platforma. Pe langa acest C.A.R., mai avem in cadrul asociatiei si o societate de ajutor reciproc pentru decese. Omul se inscrie, plateste o taxa, o cotizatie.
De regula, pensionarii pentru ce fac imprumuturi la C.A.R.?E.B.: Pentru rezolvarea unor probleme de familie. Spre exemplu, plata intretinerii, a chiriei, pentru medicamente, alimente, de toate. Majoritatea se imprumuta cu suma de 500 lei, mai sunt si care se imprumuta cu 1 000 lei, in functie de posibilitatile de rambursare. Iar, din cate stiu pana acum, nu au fost probleme in privinta achitarii ratelor.
Care sunt problemele pensionarului onestean in acest moment?M.R.: Pensionarii din Onesti au avut probleme cu incalzirea, iar in iarna aceasta o sa fie si mai grav, apoi probleme cu sanatatea. Asa cum stiti, daca mergi in spital si nu dai banutul, nu te baga nimeni in seama, trebuie sa dai chiar si femeii de serviciu. Aprovizionarea cu medicamentatie o face cel internat. Iar cei aflati in situatii mai dificile trebuie sa plece la Cluj, la Bucuresti sau la Moinesti, un centru foarte apreciat.
In privinta alimentatiei, marele noroc al pensionarului este ca suntem in toamna si ne bazam pe ceea ce ne pune piata la dispozite: legumele. Dar in perioada care urmeaza, in sezonul rece, o sa fie mai dificil. Sunt atat de multe probleme… Si cu aprovizionarea, si probleme sociale, cu chirii, cu izolarea termica.
Cum o sa treaca pensionarii iarna fara apa calda si caldura?M.R.: Nu te mai poti incalzi cu un resou si nu stiu cum se va rezolva aceasta problema majora a pensionarului. Dar vreau sa semnalez o problema majora, de care multa lume mi-a spus, legata de acoperisuri. Cam 50% – 60% din blocurile Onestiului au fost facute cu acoperisuri cu tigla, iar acum e groaznic. Aceste acoperisuri nu au mai fost reparate de cand s-au facut blocurile, au o vechime de la 30 ani in sus. Partea lemnoasa de sub aceasta tigla grea cedeaza si le ploua oamenilor in case.
E.B.: La mine, pe acoperisul blocului, cartonul pus acum 60 ani il mai schimbam doar eu.
M.R: Problema e ca acum nu mai sunt salariati si, daca le ceri oamenilor sa contribuie cu bani ca sa varuiesti pe scara, iti spun ca “de unde sa-ti dau? eu nu am nici de mancare”. Apoi, sa le mai ceri sa vina cu bani ca sa izoleze termic? Am facut solicitari la Primarie cu privire la problema acoperisurilor, dar degeaba se fac. Uitati ca suntem in octombrie si inca nu s-a definitivat la nivel de Primarie ce se va intampla cu incalzirea generala. O parte dintre oameni au reusit sa-si monteze centrale, dar o parte nu. Aceasta parte, pensionarii saraci, ca asa sunt, nu reusesc sa-si asigure pregatirea de iarna. Pentru ca degeaba sunt toate aceste supermarketuri, daca nu ai bani.
E.B.: In ultimii 5, 10 ani foarte multa lume a iesit in somaj. S-a terminat somajul, nu au mai fost angajati nicaieri. De exemplu, eu am lucrat in sanatate, la spital, am fost 10 ani pe pensie de boala. Eu am o pensie de 590 lei. Cam in jurul acestei valori se invart majoritatea pensiilor, 600 – 800 lei.
M.R.: Este un oras in saracie in care si noi, ca organizatie, ne putem include. Onestiul este un oras foarte sarac. 
Ce masuri credeti ca ar trebui luate pentru a mai reduce din problemele pensionarului si pentru a ajunge la limita suportabilitatii?M.R.: Cred ca ar trebui sa mai creasca pensiile. Taxele si preturile se maresc constant. La Apa-Canal, la Servsal s-au marit preturile, dar pensiile tot la fel de mici.
E.B.: Ei tot ridica preturile, dar pensiile sau salariile nu s-au marit. Nu se tine cont.
Cum va simtiti atunci cand multa lume spune ca pensionarii, in numar mare, stau pe spatele numarului mai mic de salariati in Romania si ca pensionarii nu mai pot fi sustinuti?E.B.: O durere in suflet am avut si eu acum cativa ani, cand fostul ministru al muncii a venit in Onesti si ne-a spus ca suntem prea multi pensionari si ca toate pensiile noastre stau pe umerii salariatilor. Am fost foarte revoltata. Dar noi cand am muncit nu am sustinut pensionarii de atunci? Trebuie sa fim sustinuti de salariatii de acum.
M.R.: Dar care-s aia, cati salariati sunt? Aici e problema. Cresc unele salarii fara limita, iar pentru cele mai multe, majoritatea salariatilor, nu mai sunt bani. Eu am fost maistru principal timp de 40 ani la Rafinarie, doar la Rafinarie. Eu aveam un salariu, iar directorul meu avea cu 1 000 – 2 000 lei mai mult, la timpul ala. Dupa ce am terminat scolarizarea, am intrat in Rafinarie cu cizme de cauciuc si cand am iesit la pensie aveam si eu pantofi ca lumea. N-am plecat de acolo, chit ca a fost santier. Am mers cu pregatirea mea profesionala pana la capat. Am crescut odata cu orasul. Aproape ca nu ne vine sa credem cat de saraci suntem. Mergem cocosati, dar am putea merge ceva mai drept printre oameni, daca nu am fi atat de saraci.
Cum veti sarbatori de 1 octombrie?M.R.: Am specificat ca orasul nostru este unul sarac, la fel si organizatia noastra. Ar trebui sa ne subventioneze sau sa ne sponsorizeze si pe noi cineva, pentru a ne face activitatile cat de cat. Eu ma simt foarte jignit din cauza ca, in momentul cand merg la cineva, la un patron, si il rog sa contribuie cu o suma modica pentru organizatia de pensionari nici nu vrea sa auda. Asa ca ne limitam in acest an la ceea ce ne poate pune la dispozitie Primaria. Am vazut ca se spune ca se fac prea multe spectacole si pentru altceva nu sunt bani. Dupa parerea mea si va rog sa retineti ca e doar parere mea e gresita ideea. Necajitul vrea si el sa asculte ceva autentic. Sa vada din partea cuiva o preocupare. Parerea mea e ca e bine ca se fac aceste spectacole, dar intr-o limita. Nu sa se cheltuie de acuma banii doar pe spectacole.
E.B.: In final as vrea sa va citesc poezia facuta de mine pentru Ziua Pensionarului si pe care o dedic tuturor pensionarilor. Se numeste:
Un lung tren ne pare viata
Un lung tren ne pare viata
Ne trezim in el mergand
Fara sa ne mai dam seama
Unde ne-am suit si cand
Fericirile sunt halte
Unde stam cate-un minut
Pana sa ne mai dam seama
Suna, pleaca, a trecut
Iar durerile sunt statii lungi de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca tot mai mult se ivesc
Arzatori de nerabdare inainte tot privim
Vrem s-ajungem tot mai iute la vreo gara ce-o dorim
Ne trec zile, ne trec anii, clipe sfinte si dureri
Asteptand hraniti de visuri noi momente de plecari
Multi copii voiosi se urca
Cati in drum n-am intalnit
Iar cate-un batran coboara
Trist si foarte istovit
Vine-odata insa vremea sa ne coboram si noi
Ce n-am da atunci o clipa sa ne-ntoarcem
Caci pe cand privim in urma
Plangem timpul ce-a trecut
Suna Gara Vesniciei
Am trait, dar n-am stiut
Ovidiu Munteanu
