Pasiunea pentru limba engleza si dorinta de a o cunoaste cât mai bine a facut ca elevi onesteni de la mai multe scoli din municipiu sa se inscrie la cursurile Scolii de vara. Gazda a acestei scoli estivale, ce a avut ca profesor coordonator pe Mariana Bereczki, a fost Colegiul National “Grigore Moisil” din Onesti, iar printre participanti s-au aflat elevi de la Scoala nr. 1, Scoala “Sfântul Voievod Stefan cel Mare” si de la institutia de invatamânt organizatoare. In deschiderea activitatilor eleva Carina Martin, de la Colegiul National “Grigore Moisil”, prezenta recent la o tabara de cercetasi desfasurata la Agas, a impartasit câteva lucruri despre aceasta, mentionând: ”A fost o experienta de neuitat. La aceasta tabara, desfasurata in stilul cercetasilor americani, au participat in jur de 20 de fete si voluntari. Timp de 6 zile, pe lânga sustinerea unor cursuri medicale legate de nutritie, am putut socializa cu participante din mari orase ale tarii, am facut exercitii fizice si am fost prezenta si la o actiune de ecologizare”. O nota de originalitate a acestei scoli de vara au adus activitatile in care au fost prezentate subiecte preferate de cursanti si vorbind despre o tema care iti place totul a venit din inima. Astfel, cu ajutorul calculatorului au fost prezentate mai multe teme, pline de fascinatie si complexitate asa cum este si limba engleza. Intre temele abordate de elevi mentionam “Muzica rapper-rilor”, “Turism in Egipt si Israel”, “Curse de masini”, “Fotografii si bloguri”, “Literatura engleza si americana”, “Dansul de strada”. Cei mai tineri participanti (Mara Rosu fiind in clasa a III a), a indragit subiecte din zona povestilor si a filmelor iar alti elevi au preferat jocurile engleze. “Picatura sublima” de frumusete a “Scolii de vara de limba engleza” a fost excursia de o zi la Pralea (in comuna Caiuti), unde la “Casa Tineretului” de aici au putut intâlni vorbitori nativi ai acestei limbi, ei fiind prezenti intr-o tabara. Discutiile intre elevii onesteni si englezii aflati la Pralea s-au axat asupra problemelor de tineret si au evidentiat faptul ca stând fata in fata cu vorbitorii nativi, aceasta limba trebuie vorbita cu accent englezesc. Intâlnind aceasta “provocare” si despre activitatile “Scolii de vara”, elevul Bogdan Petcu ne-a declarat: ”Am venit dintr-un singur motiv – acela de a invata mai bine limba engleza si m-a bucurat faptul ca am avut ocazia de a vorbi cu multi englezi. Este o limba de larg interes si de circulatie mondiala si tocmai de aceea doresc sa o invat cât mai bine. Pentru ca vreau sa ajung la o universitate din Anglia, poate Oxford. In plus, consider ca orice din domeniul limbii engleze trebuie incercat”. Elevul Vlad Toncu a mentionat: ”Aceasta scoala m-a ajutat foarte mult, am reusit sa vorbesc fluent limba engleza. Scoala te ajuta sa comunici mai bine si mai fluent. Faptul ca subiectele au fost la alegerea noastra a fost un lucru foarte bun. Doresc sa ajung si eu la o facultate din Scotia sau Anglia si am nevoie sa stiu cât mai bine limba engleza”. Prof. Mariana Bereczki a exprimat si un “punct tare” al acestei a V-a editii a Scolii de vara de limba engleza: ”In zona Onesti sunt tot mai putini voluntari ai «Corpului Pacii», probabil problemele economice cu care se confrunta lumea se regasesc si in acest fapt. Un voluntar al «Corpului Pacii» pe care l-am invitat sa participe la aceste cursuri si-a reorientat programul si nu a fost prezent. Scoala de vara de limba engleza a avut un program foarte bine structurat, cu activitati diverse, in care s-au regasit si jocurile distractive. La «cursul festiv» al scolii elevii participanti s-au bucurat de faptul ca le-a fost acordat certificatul de participare”. Demn de mentionat este faptul ca la aceasta scoala de vara elevii si-au putut imbunatati pronuntia si aceentul in limba engleza, facând ca aceasta activitate sa fie una de neuitat pentru cei interesati de aprofundarea studiului limbii engleze. Eleva Carina Martin a marturisit ca “la aceasta «scoala de vara» fiecare si-a exprimat opiniile fata de subiectele prezentate, ne-am cunoscut mai bine prin intermediul unui joc, nu a existat stress, totul fiind foarte relaxant”. Un fapt mai este de remarcat: alaturi de “Corpul Pacii” Bucuresti, pentru realizarea acestei editii au colaborat Colegiul National “Grigore Moisil”, Asociatia “Rotary”, SC Potpuriu SRL (toate din Onesti).
Ion Moraru
Ionut Dima
#3 : 05/08/2011, 20:13
#2 : 05/08/2011, 17:50
#1 : 05/08/2011, 08:09