Alexandru Rafila, presedintele Societatii de Microbiologie, a reamintit cat de importanta este spalarea corecta pe maini pentru a ne pastra sanatosi in aceasta perioada.
„Dezinfectarea nu trebuie să devină o obsesie. spălarea cu apă și săpun a mâinilor este cea mai eficientă metodă de a ține virusul la distanță.
Vârful epidemiei în România pentru acest sezon este estimat între 25 și 30 aprilie. Pentru a putea întrerupe lanțul transmiterii acestei boli, pentru care există receptivitate universală – adică oricine se poate îmbolnăvi, pentru că nu există imunitate preexistentă – este nevoie de vaccin, iar vaccinul, în scenariul cel mai bun, poate fi obținut în cel puțin un an de acum încolo, cel mai probabil în 18 luni pentru a fi produs în cantități care să poată imuniza suficiente persoane, astfel încât să fie întrerupt lanțul transmiterii. În primul rând, vor fi vaccinate persoanele cu risc, personalul medical și alte tipuri de personal esențial pentru funcționarea societății.
Peste vară, transmiterea virusului va fi probabil ceva mai redusă în emisfera nordică, dar odată cu venirea iernii, transmiterea se va intensifica. Or, în aceste condiții, noi trebuie să ne obișnuim să trăim cu acest virus și trebuie să luăm toate măsurile pentru a preveni supraîncărcarea sistemului de sănătate. Asta se poate face inclusiv prin vaccinarea antigripală, pentru că și gripa poate aduce un număr mare de oameni la spital. Desigur, vaccinarea antigripală nu asigură o imunitate împotriva coronavirusului.”, a declarat Alexandru Rafila.