Conform unei analize realizate de Crosspoint Real Estate bazata pe datele Metrorex, s-a constatat faptul ca traficul de calatori s-a marit cu 3% in statiile de metrou din Bucuresti.
„Deşi stocul de birouri al capitalei aproape că s-a dublat în ultimii 6 ani, ajungând la peste 3 milioane de metri pătraţi în care lucrează aproximativ 350.000 de angajaţi, numărul de călătorii cu metroul nu a înregistrat o creştere semnificativă în această perioadă.
Traficul de călători în staţiile de metrou din Bucureşti a crescut per total cu doar 3% din 2014 până în 2019, de la 173 milioane la 177 milioane de călătorii. Schimbările apărute în clasamentul celor mai aglomerate staţii staţii de metrou reflectă în special dezvoltarea segmentului de birouri în capitală. Staţia Aurel Vlaicu, pe locul 8 în topul celor mai tranzitate staţii în 2014, este acum prima în acest top, cu o creştere de 46%, de la 5,4 milioane la 8,1 milioane de călătorii faţă de 2014. Dacă în zone precum cele de nord şi de vest ale Bucureştiului creşterea numărului de călători este în primul rând o consecinţă a dezvoltării proiectelor de birouri, în sudul Capitalei creşterea semnificativă a traficului este cauzată de numărul record de proiecte rezidenţiale noi cu preţuri accesibile”, se mentioneaza dupa analiza efectuata.